Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Arhiva Afectivă. De unde luăm apă la iarnă dacă îngheață pompa?

Orăștie, 1958. Un abur discret se ridică spre tavanul înalt al bucătăriei. Miros acrișor de măceșe. Întreaga casă e învăluită în parfum de Hetschenpetsch, denumirea săsescă a pastei de măceșe.  Bunica fierbe fructele, le trece prin sită, apoi iarăși le fierbe. Învârte în oala mare de tuci cu linguroiul ăla imens din lemn și, la răstimpuri, bombăne sau fredonează.
Am spus că nu mai fac anul ăsta pastă de măceșe, da’ m-am luat după gura voastră, și uite-mă păzind la oală. Frumoasa mea cu ochii veeerzi, ca doo-uă mistice smaraaalde, te duuuci spre alte țări mai caaldee, melancoliia să ți-o pieeerzi. Cincinat Pavelescu a scris versurile pentru romanța asta, Sabinuca, dragă, să nu uiți.

După o scurtă tăcere, învârtind mereu linguroiul în bolboroseala aia catifelată cu nume ciudat, ne cheamă la ordin.
Trebuie adusă apă. Găleata-i goală.

Aproape de fiecare dată când în spectacolul casnic apare personajul „găleata cu apă”, cam tot de atâtea ori bunica simte nevoia să adauge că dacă nu ar fi avut eventrația aia nenorocită, și un rinichi lipsă, ar fi cărat ea apă și de zece ori pe zi dacă ar fi fost nevoie.
Sunt încă în pijama deși e ora zece dimineața. Vreau să merg și eu afară. Vreau să fac și eu ceva pentru bunica, pentru casă.

Dacă vrei să mergi și tu după apă, te rog îmbracă-te omenește, zice ea trăgând deoparte Hetschenpetsch-ul.

Știu de ce spune asta. M-a văzut alaltăieri că mi-am suflecat nădragii, că mi-am încălțat ghetele fără să-mi pun ciorapi, că am îmbrăcat paltonul peste pijama și că bunicu’ nu mi-a zis nimic.

Doar în stradă, la pompă, când a văzut că mi-am udat picioarele în timp ce țineam și eu găleata, mi-a spus „așa ceva să nu se mai întâmple”.
Acum își caută fularul ăla cafeniu, pe care îl are din vremea lui Carol al Doilea. Un fost elev, devenit mare instructor la cercetași, i l-a făcut cadou la un Crăciun când bunicu’ avea vreo treizeci și opt de ani. Acum bunicul are șaizeci de anie la fel de sprinten ca în tinerețe și face cea mai bună pâine din lume. El frământă pâinea, o lasă la dospit, la cald, acoperită cu „șervetul mare” de bumbac, adus de la Ohaba. În zori, înainte de ceasul șase, pune aluatul frământat în coș și pleacă la cuptorul brutăriei unde așteaptă până se coace pâinea. Când noi deja pregătim ceaiul și marmelada pentru micul dejun, iată-l și pe bunicu aducând pâinea proaspătă. Am întrebat: De ce nu o cumpărăm gata făcută din oraș? Păi dacă s-o adunat atâta făină bună, nu-i păcat să n-o folosim? Grâul e un dar de la Dumnezeu, nu-i iertat să uităm că-i un dar sfânt.

Așadar, își pune fularul cafeniu, vestonul și pălăria și iese pe ușa antreului cu găleata cea verde. Se întoarce imediat și ia și găleata albă.
No, ce-i Cezare? Era să iei numa găleata apei de băut, așe-i?
Toată apa-i de băut, Valeri dragă.
Numa că, Cezare dragă, știm cu toții că o găleată îi pentru spălat, iar ailaltă îi numa pentru băut.

Această controversă nu poate avea capăt fiindcă face parte din misterul conflictelor inter-bunicești de când lumea.
Hai, îmbracă-te omenește și mergi să-l ajuți pe bunu-to. Chiar dacă nu te lasă să cari sângură, o să fie bucuros că mergi să-l ajuți.

Ajungem la pompă. Stăm la rând. După două, trei, găleți de umplut ale vecinilor, vine și rândul nostru. Doar câteva manevre și pompa ne oferă șuvoiul de apă rece și limpede. Privesc bulbucii făcuți de apă în timp ce se umple găleata și întreb: De unde luăm apă la iarnă dacă îngheață pompa?
Nu mai îngheață, or reparat-o. Numai atunci când curge fără rost și când nu-i izolată, numai atunci îngheață.  

Apuc găleata verde de toartă.
Așa, așa-mi place, când ești cuminte și te îmbraci cum se cuvine. Să nu mai iei paltonul peste pijama, rogu-te, că nu suntem în refugiu și nici sub bombardament. Și nici atunci !


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

4 comentarii pentru articolul „Arhiva Afectivă. De unde luăm apă la iarnă dacă îngheață pompa?”

  • povestea vietii tale, cam afectiva, e povestea inimii tale.
    minunata!
    .
    Minunat! 🙂

  • :)) ce ntrebare ciudata!:)))
    de fapt io cred ca tu chiar esti o ciudatenie a Naturii,
    a Naturii care ti a daruit ochi mai altfel, insa doar pentru ca, privindu-i esenta magica, sa indraznesti sa te descoperi si pe tine insati cu ochi asisderea…

    ochi mai altfel, deci inima tot asa,
    …mda, e clara treaba, faptul ca ai imbratisat Artele creca e un efect, cauza fiind ochii, adica inima.
    isi cautau desavarsirea…,
    insa in sinele tau, nu in afara ta…

    totate creatiile tale pretuite sint nimic mai mult decit cristalizari ale nepretuitei opere vii, care e inima ta.

    • tot desavarsindu-ti opera, oare nu cumva ea devine mai stralucitoare odata cu trecerea timpului?:)
      o opera de arta desavarsita cere priviri capabile s-o cuprinda, si pesemne ca asta e chiar calea clasica a neintelesurilor care se schimba in neintelesuri si mai mari
      🙂
      pesemne ca neintelul ne atrage, ca el devine si mai mare, ci caldura lui.
      esenta oricarui neinteles e ‘caldura’, cam tot asa cum esenta ‘caldurii’ e Inima

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *