Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Arhiva Afectivă. Despre învățături și răni străvechi
Nu doar citind Noul Testament, aflăm cum s-au adunat grupuri, cum s-a format un fel de a vedea lumea, cum a crescut dorința omului de a se lua de piept cu potrivnicia lumească, dar și cu severitatea cerurilor. Pentru o lămuritoare imagine, în care să încapă atât stufoasa istorie a crezurilor, cât și unduiosul lan al îndoielilor, sunt necesare documentări ample din textele tuturor începuturilor. Este imposibil să le parcurgă o minte de om într-o singură viață. Dar fără citirea Septuagintei – a Bibliei Ebraice numită Tanah, fără citirea Talmudului (studiul întregului ciclu talmudic durează 5-6 ani), fără citirea Noului Testament, fără parcurgerea multor lecturi conținând controversatul subiect al religiilor surori, devenite fiecare în parte prigonite, fără adnotări pe marginea miilor de articole și interviuri abordând aceeași delicată temă anticreștinism/antisemitism, nu vom ajunge niciodată să ne lămurim pe deplin asupra a tot ce ne unește și ne desparte, asupra a tot ce ne aseamănă și ne diferențiază.
În 16 aprile 1938, cu ocazia Pesach-ului Mihail Sebastian notează în Jurnal* :
„Ascultând Pasiunea lui Matei, nu mă puteam despărți de cuvintele evanghelistului: În cea dintâi zi a azimilor au venit ucenicii la Isus si L-au întrebat: Unde dorești să-Ți gătim ca să mănânci Paștele? Era același Paște pe care-l sărbătorim noi de-aseară, era pasca pe care o mâncam noi, vinul pe care-l bem noi, evreii. Mi-am amintit, dintr-o dată, că Isus e evreu, lucru pe care nu-l realizez niciodată de-ajuns, si care mă obliga sa mă gândesc din nou la teribilul nostru destin.”
Vorbind despre credință ca revelație personală, ca experiență de viață, în Evanghelia după Matei este transcris acest moment din noianul relatărilor:
„În vremea aceea, pe când Iisus intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L şi zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit. Şi i-a zis Iisus: Venind, îl voi vindeca. Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai spune un cuvânt şi se va vindeca sluga mea. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face.
Auzind, Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: Nici în Israel n-am găsit atâta credinţă. Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în Împărăţia cerurilor. Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Şi a zis Iisus sutaşului: Du-te, fie ţie după cum ai crezut. Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela.” – Matei 8:5-13
Iată ce se spune într-un comentariu semnat în 2019, autor Steve Johnson, în publicația Insights for Living, Canada:
„Atât iudaismul, cât și creștinismul au același Vechi Testament, deși folosim nume diferite pentru acesta, iar iudaismul are scrieri suplimentare. Diferența esențială este că creștinii îl acceptă pe Isus ca Mesia și Mântuitorul lor personal, în timp ce evreii nu. Creștinii cred acest lucru pentru că noi credem că Dumnezeu a stabilit un nou legământ prin Isus. Acest nou legământ se desfășoară în Noul Testament, care credem că este Cuvântul lui Dumnezeu și este desăvârșirea legământului exprimat în Vechiul Testament. Creștinii cred că Isus a împlinit profețiile și tipurile lui Mesia din Vechiul Testament. Iudaismul respinge toate acestea și încă îl urmărește pe Mesia.
Există numeroase alte obstacole care împiedică evreii necredincioși să creadă că Isus este Mesia.
Adepții iudaismului nu cred că Mesia promis va veni și va muri pentru a salva lumea de povara păcatului. În schimb, creștinii cred că scopul lui Isus pe pământ a fost de a aduce pacea între oameni și Dumnezeu. Când Isus a călărit în Ierusalim pe un măgar, cu doar o săptămână înainte de răstignire, evreii L-au salutat ca un erou militar care îi va salva de ocupația romană (Matei 21:1-11). Când au aflat că Isus nu avea de gând să facă acest lucru, s-au întors împotriva Lui, numindu-L un hulitor care pretinde că este unul cu Dumnezeu și au cerut răstignirea Lui.Pentru ei, este imposibil ca Dumnezeu să aibă o formă fizică și erezie completă pentru ca orice om să pretindă că El este Dumnezeu. Astăzi, mulți evrei recunosc că Isus a fost un mare învățător și poate chiar un profet. Dar ei susțin credința că Isus a fost doar un om și nu Dumnezeu.
Isus a învățat, de asemenea, că trebuie să ne iubim dușmanii și să ne rugăm pentru ei. Acest lucru este de neconceput pentru evreii îndelung răbdători, care au fost persecutați atât de aspru de atât de mulți. De asemenea, sună contradictoriu cu legile din Vechiul Testament, cum ar fi Deuteronomul 17: 7, care spune că «curăță răul dintre voi». Neînțelegerea este că Isus vorbea despre relațiile personale pe care venise să le restabilească. Evreii s-au gândit că El venise pentru a restabili politica națională. Isus ne-a învățat că propriile noastre acțiuni ar trebui să fie pline de har și milă.
Cu un sistem religios bazat pe restituire și pocăință sinceră, evreii nu au nevoie de un intermediar pentru a ajunge la Dumnezeu. De asemenea, ei nu înțeleg natura iertării și a mântuirii. Deoarece nu cred că omenirea are o natură de păcat, ei nu cred că nicio persoană rezonabilă și atentă poate păcătui atât de mult încât nu își poate găsi iertarea prin propriul efort și respectarea atentă a legii”.
Petre M. Iancu, în publicația Focus, din 2015, anunțând progrese importante în relațiile dintre creștini și evrei publică articolul „Cultura iudeo-creştină, o vorbă goală? Defel!” Selectăm din acel articol:
„Această învinuire anistorică, absurdă, cu privire la uciderea evreului Isus, ivită din raţiuni parţial tactice, în Imperiul Roman, a împovărat grav raporturile iudeo-creştine timp de două milenii. În fapt, ar trebui să fie azi clar oamenilor educaţi, având noţiuni istorice elementare, că răstignirea era o condamnare tipică, practicată în epocă de romani, iar nu de evrei, întru reprimarea şi pedepsirea răsculaților.
Grupul evreiesc care, potrivit evangheliilor, a susţinut răstignirea, era unul de elită, dar minoritar. Acest grup nu a reprezentat întregul popor evreu de atunci, din care făceau parte Isus, membri familiei şi apostolii săi, dar şi milioane de evrei răspândiţi în întregul Imperiu Roman, şi cu atât mai puţin pe evreii altor timpuri.
Or, eronata acuză a alimentat – mai mult decât oricare alt clişeu antievreiesc – antisemitismul, care a culminat cu Holocaustul. La şapte decenii de atunci, ura împotriva evreilor pare să se reinstaleze ferm în largi segmente ale populaţiei europene, smintind un continent care nu şi-a exorcizat bine trecutul.
E, prin urmare, cu atât mai important să se iasă din varii cercuri vicioase, chiar dacă evreii şi creştinii nu vor putea elimina orice diferend între cele două mari religii monoteiste şi e bine să-şi asume deschis şi onest diferenţele. Pentru evrei, Mesia (unsul) va continua să fie urmaşul lui David, dar nu unul divin. Pentru creştini rămâne fiul lui D-zeu”.***
***https://www.dw.com/ro/cultura-iudeo-cre%C5%9Ftin%C4%83-o-vorb%C4%83-goal%C4%83-defel/a-18911942
Comentarii
Lasă un răspuns