Nicolae Ciucă: Vom negocia cu toate forțele responsabile, astfel încât, într-o perioadă de timp cât mai scurtă, să reușim să alcătuim guvernul și să poată să fie aprobat în Parlament

Arhiva Afectivă. Esmeralda și gâsca văduvă

Plictisită că râma pe care o studia nu dădea grabnic nici unul din semnele regenerării, Esmeralda zgârma pământul reavăn și năpădit de mușchi din umbra zidului dinspre grădină. Tot ciugulind și selectând pietricele, insecte, rădăcini de păpădie, câte un bob de grâu rămas de la masa de dimineață ajunsese în acea parte a ogrăzii în care de obicei își făceau veacul rațele, curca cea bătrână și gâsca văduvă. Măcăitoarele, în frunte cu Adelita, își găsiseră ocupații diverse pe lângă vălău, curca cea bătrână era dusă spre poarta mare, doar gâsca văduvă era pe aproape. Nu mai vorbiseră de multe zile. Nu doar fiindcă Esmeralda fusese responsabilă de cuibar vreme îndelungată, fără apă, fără râme, fără mișcare, ci mai ales datorită felului de a fi al gâștei. Modul ei posac de a socializa, specific oricărei gâște văduve, era total neatractiv cloței șefe.
— Servus… salută formal Esmeralda.

Cu gâtul întins, luând forma semnului întrebării, aceasta sâsâi și imediat începu să se caute de purici sub aripă.
— Dragă, înțeleg să te scarpini, e absolut firesc, dar să-mi răspunzi la salut o fi chiar așa greu?
— Ssss .. sscuză— mă, dragă Esme, nici nu te-am auzit. Eram dusă pe gânduri. Când mă fură amintirea nu aud, nu văd. Îl am doar pe Olmer al meu în fața ochilor. Mi-e dor de el. În fiecare zi îmi este tare dor de Olmi. Știai, sau poate nu te interesează, noi gâștele suntem monogame.
— Știam. Vezi să nu te audă Rosso, cocoșul, lăudându-te cu asta! O să zică imediat că împrăștii idei discriminatoare.
— Ei bine, lasă, lasă. Dacă noi am fost așa dintotdeauna trebuie acum să ne rușinăm de acest adevăr? Uite, din câte țin minte — turtureaua, albatrosul, bufnița, chiar pinguinul, sunt și ele monogame. Nu e un obicei, e felul nostru de a fi. Așa ne este natura.
— Asta mai lipsea, să vină pe aici un pinguin să-l umple pe Rosso de complexe! Sau vreun albatros.
— Dragă, pe Rosso îl știe toată lumea. El e și artist. Nu-și poate permite să crească pui și să cânte deșteptarea. Ar fi un nonsens. Pe de altă parte, nu mă interesează părerea lui despre ce înțelegem noi, gâștele, prin familie. Este treaba fiecăruia cum își gândește rostul. Respect orice părere despre menire „când argumentele au o noimă”, cum obișnuia să spună fie iertatul Olmer.
— De cine să fie iertat? Era păcătos, râse cloța tușind apoi fiindcă se înecase cu un puf de păpădie.
— Cum să fie păcătos? Te faci că nu știi vorba bătrânească? Când îi pomenești pe cei duși așa spui – fie iertat cutare sau cutare. Da, știu, voi nu aveți obiceiul ăsta.

Esmeralda se opri din mersul ei țanțoș. Gâsca văduvă încetini lipăitul ei legănat. Se priveau una pe cealaltă de parcă atunci se vedeau prima oară.
— Niciodată nu am știut numele tău. Îți place să trăiești în anonimat?
— Fiind singura gâscă rămasă în viață… ce să spun. Da, e ciudat. Raveca nu s-a ostenit să-mi găsească un nume. Eu eram Alba. Așa mă striga. Ori Alba nu e nume, e doar o culoare. De fapt nici culoare nu e. Pe Olmer da, pe el îl striga cu drag când îl vedea pe apă. Lecțiile de înot cu puișorii erau minunate. Era bun pedagog soțul meu și foarte devotat familiei.
— Mda. Grea e văduvia după o viață în doi frumoasă și tihnită.
— Îți mulțumesc pentru înțelegere, doamnă Esme.
— N-ai pentru ce. Mă strădui și eu să pricep de câte feluri e fericirea.

Gâsca văduvă, numită și Alba, zâmbi.
— Hai să-ți povestesc cea mai amuzantă scenă din tinerețea noastră. Tocmai împlinisem patru ani. Terminasem de clocit cele nouă ouă. Pe rând, când eu, când Olmer, ne îngrijisem de treaba asta nobilă. Era spre sfârșitul lui martie. Primul pui, care spărsese coaja oului a fost Rikki. Dar fiindcă noi eram ocupați în clipa aceea cu celelalte ouă, primul pe care Rikki a deschis ochii a fost bărbatul Vetuței. Proaspăt însurat, Filă locuia în casa lui Miheț. Pe unde mergea Rafailă, țup, țup, era și Rikki, codiță după el crezând că Rafilă e tatăl lui. Când Raveca a văzut asta i-au lucit ochii, crezând că-i semn bun, că la o adică, atunci când Vetuța și Rafailă vor avea copii, ginere-so are să fie un tată bun de vreme ce un pui de gâscă îl iubește așa de tare încât îl urmează în tot locul.
— Raționament greșit! Așa-i?, concluzionă cu cinism Esmeralda, înghițind o frunză de rostopască.
— Absolut! De unde era să știe Raveca că puii de rață sau de gâscă pe cine deschid ochii pe acela îl consideră părintele lor. Puilor le trebuie ceva timp să descopere realitatea.
— Lui Rafailă, la fel zise Esmeralda.
Dar gâsca cea văduvă se făcu că nu aude.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog