România a câștigat meciul contra Ucrainei cu 3-0, în primul meci al grupei E de la EURO 2024

Arhiva Afectivă. Fanfara despre care ar fi scris Montaigne

Cuvântul desemnând iarmaroc se traduce prin bâlci sau târg ținut la date fixe, și se regăsește atât în cuvântul ucrainean ярмарок, (yarmarok), cât și în cuvântul polonez jarmark.
Trăim de câțiva ani încoace în plin iarmaroc al progresistului secol douăzeci și unu. Ne aflăm în zarvă și zâzanie de bâlci, ne tot pierdem unii de alții într-un încâlcit târg de mărfuri contrafăcute.
O vreme, fiecare a vândut și a cumpărat aproape orice, după legile celui mai viclean, ori ale celui mai avut negustor. Iar mai apoi, fiecare a înțeles să vândă și să cumpere după legile celor care, între timp, s-au declarat regi ai iarmarocului.
Desigur, bâlciurile, târgurile au avut întotdeauna legătură cu superputerile care controlau neobosit inspir-expirul câștigurilor zilnice. Iar „Legile” iarmaroacelor se schimbau odată cu „prețurile”, odată cu schimbătoarele năravuri ale lumii.
Sute de ani de bunăstare erau urmate de perioade lungi de mari privațiuni. Belșugul și îndestularea erau peste noapte înlocuite de sărăcie și foamete.
Faima întinsă pe o mie de ani a unui ținut se destrăma în mai puțin de șase luni.

Un oraș-stat în vechime, vestit și azi prin arhitectura lui fascinantă, prin canalele, podurile, gondolele și carnavalurile sale a fost pe vremuri cunoscut sub numele de faimoasa Republică Veneția. Un oraș-stat care a reușit să se mențină independent timp de 1070 ani!

Republica Venețiană (în italiană: Repubblica di Venezia), este adesea menționată ca La Serenissima, cu referire la titlul său ca una dintre cele mai „Serene republici”. Însă, Republica a preferat mai degrabă comerțul decât participarea la războaie inutile.
În secolul al XVIII-lea, Veneția era printre orașele cele mai rafinate din Europa, cu o mare influență în domeniul artelor, arhitecturii și al literaturii acelei perioade. Teritoriul Republicii Veneto cuprindea Veneto, Istria, Dalmația, Cattaro (azi, Kotor) și o parte din Lombardia și din Emilia-Romagna. Dar, după 1070 de ani de independență, în 12 mai 1797 orașul este cucerit de Napoleon Bonaparte. Dogele Ludovico Manin este constrâns de Napoleon să abdice și Consiliul Republicii este dizolvat pentru a proclama „Guvernul Provizoriu al Municipalității Veneția”. Pe 16 mai 1797 trupele franceze au ocupat orașul.
În 17 octombrie 1797 „Municipalitatea Veneția” încetează să mai existe, fiind cedată Austriei. Veneto, Istria, Dalmația și Cattaro au format „Provincia veneta a Imperiului Austriac. Austriecii au intrat în oraș pe 18 ianuarie 1798. Din 1866, Veneția a intrat în componența Regatului Italiei.

Iată unul din multele „succese” ale iarmarocului devenit istoric. Au preferat comerțul și au ignorat atât strategiile în curs, cât și noile tendințe în Arta Supremației.
….
Dar istoria nu este marcată doar de maniera negustorească a iarmaroacelor de a dirija lumea. Atitudini umane impresionante, caractere puternice definite de o structură morală de excepție au înregistrat pagini uluitoare consemnate de Michael de Montagne în ale domniei sale Eseuri.

„Împăratul Konrad III după ce-l asedie pe Welf, duce al Bavariei, nu vru să încuviințeze condiții mai blânde asediaților, oricâte înjositoare și nevrednice propuneri primi de la aceștia, afară de a îngădui nobilelor doamne asediate împreună cu ducele să părăsească cetatea cu cinstea nepătată, dar pe jos și numai cu ce vor putea căra în spinare. Iar ele, mărinimoase, se încumetară să-și ia în cârcă soții, copiii și pe însuși ducele.
Noblețea inimii lor îi pricinui împăratului atâta bucurie, încât îl podidi plânsul și își domoli amarnica și fără leac dușmănie de moarte pe care i-o purtase ducelui; iar de atunci îi trată omenește pe duce și pe toți ai săi.
Pe mine, ambele căi m-ar cuceri lesne, căci am o uimitoare slăbiciune pentru îndurare și blândețe; ba cred chiar c-aș înclina să mă las purtat mai degrabă de milă decât de prețuire. Deși mila e un sentiment nevrednic în ochii stoicilor, ei încuviințează să le venim în ajutor năpăstuiților, dar nu să le și împărtășim suferința, înduioșându-ne de soarta lor. Pildele de mai sus mi se par deci mai nimerite, căci vedem în ele cum oameni supuși asalturilor și încercărilor din ambele direcții, unora le rezistă fără șovăire, plecându-se înaintea celorlalte. Se poate spune că a-i îngădui inimii să se înduioșeze este urmarea indulgenței, a bunătății și a slăbiciunii; de aceea firile mai plăpânde, cum e cea a femeilor, a copiilor și a oamenilor de rând, sunt mai înclinate s-o facă. A te pleca (disprețuind lacrimi și jeluiri) doar înaintea nobilului chip al cutezanței este dovada unei firi puternice și neînduplecate, care iubește și prețuiește tăria bărbătească și dârzenia. Totuși, în sufletele mai puțin cutezătoare, uimirea și admirația pot avea același rezultat.
Mărturie stă aici poporul teban care, trimițându-și căpeteniile înaintea judecății pentru a fi osândite la moarte fiindcă purtaseră luptele peste timpul prescris și rânduit dinainte, îi acordă cu mare greutate iertarea lui Pelopidas, încovoiat sub povara învinuirilor și slujindu-se în apărarea sa numai de jeluiri și rugăminți; în schimb, în cazul lui Epaminondas, care-și înfățișă cu semeție isprăvile, amintindu-le mustrător poporului, în chip trufaș și mândru, adunarea n-avu curajul nici măcar să se atingă de pietricelele de vot și se împrăștie, întrecându-se în laude aduse marii vitejii a acelui bărbat.” *
….
Dar atât zgomotoasele iarmaroace, dintre care și cele declanșate la noi de mediatizata țurcă din 1989, cât și faptele de vitejie publicate în 1580 de eseistul Michael de Montagne au fost treptat reduse la tăcere. Sunete neașteptate, stridente, iscate de trâmbițe scăpate dintr-o fanfară bizară umplu văzduhul zi și noapte asemeni știrilor din anii narcotizați ai pandemiei. Fanfara, alcătuită din diverși amatori mimând fără jenă deținerea, stăpânirea și răspândirea binelui lumesc intonează un perpetuum mobile al chemării la război. Fiindcă, trebuie să ținem minte, fanfara cea isterică nu știe altă melodie, alt marș decât cel al chemării la război. Războiul, în accepțiunea acestei fanfare de ocazie, nu este altceva decât șansa de a deveni un om nou, eliberat de cultură și rațiune, omul controlabil al viitorului.
….
https://ro.wikipedia.org/wiki/Republica_Vene%C8%9Bian%C4%83
https://en.wikipedia.org/wiki/Luca_Carlevarijs.
https://www.british-history.ac.uk/cal-state-papers/venice/vol1/cxxii-cxxix
http://www.storiadivenezia.net/sito/testi/1707%20Erizzo-Pisani.pdf
https://ro.wikipedia.org/wiki/Vene%C8%9Bia
*Montaigne,Michel de Eseuri / Michel de Montaigne — traducere din limba franceză,bcronologie și note de Vlad Russo, București: Humanitas, 2020


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *