Arhiva Afectivă. Galoșii domnului Țăndău

Leontina și Simion Cloambă, ajunși acasă, n-au băgat de seamă că cei trei pui luați de la Cheți s-au făcut nevăzuți. Aș crede mai degrabă că au uitat că-i primiseră „cadou” odată cu vinul și plăcinta cu măr atât de frumos împachetate de Raveca în coș. Dar nu asta contează acum ci faptul că isteața Cheți, prin manevre de mare subtilitate, a reușit să-și recupereze puii.

Deși în activitățile ei curente mâța vorbitoare rareori depășește gardul Ravecăi Miheț, nu la fel se întâmplă când plănuiește o investigație. Scurtele deplasări de tip prospectare, se pot întinde până dincolo de grădina familiei Cloambă. Acum, fiindcă veni vorba de coșul primit de Leontina și Simion la plecarea din casa cuscrilor, ar fi bine să spun cum au stat lucrurile la ceasul acela. Profitând de absența ocazională a mâței din preajma navetei de aprozar, Raveca a reușit să sustragă trei din puii adăpostiți acolo. Dar ce-o fi fost în gândul ei când alături de vin și de plăcintă i-a strecurat pe toți trei în coș, asta nu se știe.

Dar să revenim în bucătăria Leontinei Cloambă, mama lui Rafailă cel melancolic și depresiv.
Trecuse o seară și o dimineață, încă o seară și încă o dimineață și iată că și în a treia zi încă mai savurau din plăcinta cu măr a Ravecăi.

— Bună tare! Mere și la ceai și la cafea, zise Simion.
— Ai văzut ? Pune zahar vanilat și praf de scorțișoară. Io nu pun defel scorțișoară. Poate de aia să acrește dup-on timp. Ai dormit bine, Simioane?, întrebă nevasta notând în același timp ceva într-un caiet dictando. Închise apoi caietul punând creionul alături. Simion privindu-și atent nevasta întrebă:
— Ce-i ? Iar ai visat moroi?
— Doamne păzășthe!
— Nici priculici? Hai tu, că nu te cred.
— Nu-ț spun ce-am visat !
— Înseamnă că iar ți-o venit buna în somn să te mai sfătuiască oarece. Să-ț zâcă unde mai trăbă să legăm porodicile.
— Nu mi s-o arătat buna az noapthe. Țăndău al bătrân, ăla care o făcut vila de pe deal, el s-o arătat. Mi-o apărut în haină de iarnă, cu șoșoni în picere și mi-o zâs să-i fac un ceai că ii frig.
— Șoșoni?! Nu să poathe! Advocatu Țăndău, fie-iertat, umbla numa cu galoși!
— Ie, galoși ave! Ai dreptate.
— Ce să zâc, tu ai visat, nu io. Sper că nu i-ai făcut ceai?
— Nu i-am făcut. Nici macăr nu s-o așezat Da’ o zâs c-on glas greu, de om răgușît, „vine doctoru’, Leontino, să ferbi apa pântru două căni” . Numa vorbele astea le-o zâs, și dus o fost șî m-am trezit.
— Ș-în caiet ce scrisăși așa important?
— Data. Data zâlei de az. Ca să verific.
— Ce han-tătar să verifici?
— Dacă ceva mai aparthe să întâmplă luna asta, număr năpoi zâlele până la data dhe az și așe aflu sămnificația.

Cheți, care până atunci fusese ascunsă în șopron, ieși de după cele două bidoane de ulei de motor, traversă curtea, intră în bucătăria Leontinei Cloambă și oprindu-se lângă lavița pe care ședea Simion spuse:
— Habar n-are ce vorbește. Cel din vis nu era Țăndău!