Arhiva Afectivă. Hotel Confort

1980. O localitate, undeva pe-aproape de fostul Oraș Stalin.
Stau pe unicul scaun din încăpere și aștept să se lumineze.

Am ajuns de la gară acum o oră. Patul e nedesfăcut. Pernele curate, înfățate într-o pânză, pe vremuri albă, și-au păstrat forma dată de cameristă. Seamănă cu mici vaporașe ce ar urma să-l poarte în lumea visului pe cel cazat la camera 111.
Hotel de provincie. Din baie și din antreu, mirosul de clor și detergent ieftin se întinde în întreaga odaie, iar cel de ceapă călită amintește că bucătăria e pe aproape.

Cerul întunecat și greu al nopții pare o imensă ladă cu capacul întredeschis, prin care zorii întind treptat o dungă viorie. Săltându-și capacul, în scurgerea minutelor ce nu se aud, lada nopții lasă înlăuntrul ei ziua. Numai că ziua, șmecheră de când lumea, se preface că stă în ladă, doar așa de dragul muritorilor de rând, dintre care cei cu ceva glagorie, știu întotdeauna ce e aia lada finală. Cum spuneam, ziua nu stă, se întinde, se pisicește până spre ceasul șapte al dimineții când, trează de-a binelea, începe să zburde, să chițăie sau să latre, să cânte la trompetă, mandolină sau la piculină, la țambal sau viola da gamba, după cum anunță difuzoarele patriei în programele lor când clasic- muzicale, când partinic-mobilizatoare.

Gura de zeamă caldă rămasă din ceaiul făcut de cu seară, pus fierbinte în micul meu termos, e acum rece, având un neplăcut iz de plută. Iau cheia cu pară de lemn, gravata 111, și cobor la recepție cu gândul să pornesc prin oraș până la ora începerii simpozionului.
– Plecați? Ați lăsat buletinul ?
– L-am lăsat odată cu primirea cheii, acum o două ore și jumătate.
– Mă scuzați, tura de noapte tocmai a plecat, nu am verificat intrările recente.
– Dar hotelul este aproape gol. Ce intrări recente ? Nu era nimeni aici când am venit. Vreau sa spun nici măcar un grup cât de mic de turiști. Pe colega dumneavoastră din tura de noapte a trezit-o portarul.
– Vreți să vă certați cu mine la prima oră?
– Nu, nicidecum, dar îmi cereți buletinul, când eu vin cu cheia din cameră? Puteam sa primesc o cheie fără sa las actul de identitate?
– Haideți, va rog. Am de lucru.

Mă gândesc: i-o fi somn, e tânără, are o slujbă plicticoasă, și-apoi nu toți oamenii pot fi amabili cu noaptea-n cap. Fac câțiva pași de-a lungul biroului recepției. Hai să nu stau chiar în nasul ei. Ajung în apropierea măsuței din holul hotelului. Două fotolii întregi, nedeteriorate, cu husele decolorate străjuiesc măsuța cu scrumiera mare de sticla și câteva pliante neatinse. Aș fuma o țigară, dar pe burta goala nu-mi priește. Nu sunt o fumătoare autentică.
– Doamna Ivașcu!

Recepționera mă cheamă la ordine. Ce-o mai fi vrând? Să mă pună iarăși la punct?
– Aici sunt. M-ați chemat, pentru….?
– Doamna Ivașcu, aici nu scrie cât stați. E trecută doar data intrării.
– În principiu, după simpozion voi pleca. Spre seară sau mâine dimineață.
– Și eu ce scriu aici, că plecați mâine sau diseară ?
– Scrieți ce vreți.
– Nu pot sa scriu ce vreau eu, va rog coborâți în realitate.
– Scrieți atunci, „coborâta în realitate” Ivașcu Sabina părăsește hotelul …
– Confort…
– … hotelul Confort, cândva, săptămâna asta.
– Sandule, vorbește tu cu tovarășa, pe mine nu mă mai țin nervii.

Recepționerul Sandu, cu mustăcioară gen Modugno, vorbitor de italiană, franceză, bulgară (ca tot omul, are și el antenă care prinde bulgarii), mă invită la capătul dinspre fereastră al recepției.
– Deci, ați venit când? Aha! Văd în registru! Ivașcu, București, strada.. așa, da, ați sosit la ora patru dimineața în data de..
– Iar o luăm de la început?
– Cu ce doamnă?
– Tovarășu Sandu, domnu Sandu dragă, la ce oră se deschide restaurantul sau barul?
– Terminam întâi cu cazarea dumneavoastră și apoi mergeți și benchetuiți unde vreți, cât vreți.
–  Nu vreau decât o cafea. Atât.
– Treaba dumneavoastră. Deci când plecați ?
– Poate ar fi bine chiar acum.
– Cum doriți. Ați fost cazată între orele patru și șapte și un sfert dimineața, o să va coste simbolic, chiar ieftin.


Ajung în gară. Peronul pustiu, plin de gropi, e decorat cu jardiniere mătăhăloase pline cu nisip, nuiele, și mucuri de țigară. La bufetul gării au ceai fierbinte, suc de struguri bulgăresc și napolitane Lebăda. Beau un ceai cu gândul că peste trei ore ajung acasă.

Am ceva mustrări de conștiință. Mai cer un ceai, îl torn în termos. Salt rucsacul pe umărul stâng. Și ce dacă am plecat? Nu se supără „simpozionul” că tocmai eu lipsesc. Nu aveam de citit vreun proiect, nici „luare de cuvânt, după” nu aveam de îndeplinit. Fusesem, ce-i drept, pe o listă a participanților. Eram „o invitată”, cu transport și cazare pe banii mei. Era bine să fie ceva lume în sală, să se vadă cum specialiștii, filmați de reporteri, urmăresc cu interes stadiile cercetării în industria ușoară și aplicarea ultimelor directive. Dacă eram delegată cu foaie de drum, diurnă, decontări, ehei, altul era statutul meu, știam asta. Dar ce mi-am zis – merg un pic spre Ardeal, că prea mi-e dor. Am fost, m-am lămurit. Trenul spre București Nord e anunțat. Urc. Peronul rămâne în urmă, odată cu hotelul Confort. Cheia cu pară de lemn, gravată 111, e la locul ei, în tablou.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

4 comentarii pentru articolul „Arhiva Afectivă. Hotel Confort”

  • Ce chestie domne, cum au supravietuit tovii-domnii Sandu pana in zilele noastre ca si colegele lor. Nu s-a schimbat mai nimic in breasla hoteliera doar ca o “dezertare” in ziua de azi ar costa mai mult decat “simbolic” adica o zi intreaga. “Amabilitatea” adica obraznicia a supravietuit. Hotelul,daca mai exista, probabil ca s-a rebotezat ceva in genul The Big Confort .Posibil, dar nu sigur, ca or fi schimbat cearsafurile desi se zice ca daca stabilimentul funcioneaza precar schimbi domnisoarele.

  • ‘Neata! 🙂
    🙂

  • …:)

  • 🙁