Majoritatea românilor consideră că situaţia generală a ţării este mai rea comparativ cu cea din urmă cu 30 de ani, potrivit rezultatelor unui sondaj INSCOP

Arhiva Afectivă. În meniul istoriei nu e trecută niciodată barbaria

Crengile copacilor și acoperișurile caselor abia se zăresc. E ceață. Se apropie cu pași repezi decembrie. Un decembrie care ne dă fiori pe șira spinării. Oare pâcla de afară este aceea pe care o știm dintotdeauna? Nu cumva natura vrea să ne arate, în felul ei, cum trebuie privită „încețoșarea”? Mulți ani, cei din generațiile care mai aveau deprinderea judecății limpezi și a bunului simț, se vor înfiora la gândul că se apropie luna decembrie. Fiindcă, această lună, pentru născuții în secolul XX, nu mai este asociată doar cu sărbătoarea Crăciunului, ci cu pășirea dintr-un sistem în altul. Propaganda, care a tocat până la saturație variantele evenimentelor sfârșitului de an 1989, a reușit să transforme vechile tradiții locale de iarnă în scene față de care orice ființă rațională ar rămâne înmărmurită. Este adevărat că ura acumulată nu cunoaște decât sărbătoarea răzbunării. Iar când ura preia comanda, colindele devin urale de stadion, iar sorcovele sunt înlocuite de drapele devenite anonime și zdrențuite.

Mai sunt trei săptămâni până în 20 decembrie. În acea zi, an de an, cu cinci zile înainte de Crăciun, noi copiii îl rugam pe bunicul Cezar să ne spună povestea lui Ignat. Fiindcă, pe 20 decembrie se sărbătorea Ignatul. La timpul cuvenit o voi povesti aici. E o poveste cu tâlc.

Da, noi românii avem în folclor și această sărbătoare a Ignatului, considerată barbară. Poate chiar este barbară. Dar niciodată nu va fi considerat barbar un meniu fin, franțuzesc, la Maxime, în care apare un „filet de porc à l’érable” (file de porc cu sos de arțar). N-are treabă Maxime cu Ignatul! Dar oare dacă aude, totuși, oripilat, credeți că scoate din meniu felul acela rafinat? Hm. Greu de spus. Și apoi cum vine asta? Numai românii prepară cârnați, jumări și tobă? Nu. Dar concluzia este că numai românii au sărbători „barbare”.

Bun. Destul. Gata! Ce atâta Ignat? La 20 decembrie se sărbătorește Ziua Internațională a Solidarității Umane. Lech Walesa a inaugurat această zi în 2006. Această zi are rolul de a celebra: unitatea în diversitate, importanța solidarității și multe altele legate de cooperare economică, socială, culturală sau umanitară.

Mă grăbesc să-i spun asta bunicului, dar ia-l de unde nu-i. De treizeci și patru de ani nu-l mai auzim întrebând „ghici-mici ce mi-e unul?”. Și cu câtă nerăbdare îl rugam pe bunicu în fiecare an să ne spună povestea. Fiindcă știam că vom auzi aceeași intonație a celor zece întrebări formulate de Ignat.

Ca să-mi alin dorul, iau caietul de însemnări al bunicului, învățător Cezar Ivașcu, și citesc. Nu povestea, ci o pagină despre o mare bucurie.

„În 1923, în urma unei vizite de la Inspectoratul Școlar, s-a discutat despre oportunitatea primirii conducerii școlii din Sălașu de Sus, însă nu am acceptat, pentru că Ministerul Învățământului, printr-un inspector general, a insistat să înființez în comuna Sereca – Orăștie o școală primară.

Copiii acestei localități n-au avut norocul, nici sub conducerea maghiară, nici în România Mare până în 1924, să aibă și ei o școală. Cu toate obstacolele politice ce le-am întâmpinat, totuși, am reușit, ca la 20 septembrie 1924, să organizez o mică sărbătoare în comună – participând aproape toți locuitorii la acest eveniment deosebit. A fost o manifestație de nedescris, radiind pe fețele participanților bucuria mare că au și ei în sfârșit o școală și copiii nu mai fac naveta la Beriu, la școala de centru.

În cursul anului școlar 1924-1925 am fost vizitat de două ori de către controale de la inspectorat primind de fiecare dată felicitări pentru activitatea didactică și culturală desfășurată, fiind notat cu cea mai mare notă posibilă. Dascălii din jur și cei din Orăștie începuseră să-i spună școlii „facultate”, mai mult din cauza invidiei ce o manifestau, rămânând în umbră în raport cu progresul obținut la școala din Sereca. Bazele puse pentru funcționarea școlii în cele mai bune condiții au făcut ca să funcționeze normal și după plecarea mea.

Anul școlar 1924-1925 mi-a adus foarte multe satisfacții și un mare „premiu” care, pentru familie, a fost un mare „eveniment” pentru că la 30 aprilie 1925 a văzut lumina zilei fiul meu, Stelian, în comuna Sibișel – Orăștie. Cel mai mare eveniment din familie!

În toamna anului 1925 mi-am atins dorința arzătoare! Am primit școala din Sântămăria Orlea. În această localitate, pe moșia Contelui Kendeffy, a lucrat mulți ani, ca iobag, bunicul meu, Dănilă Ivașcu, fost revoluționar în armata condusă de Craiul Munților, Avram Iancu, ambii fiind din Vidra de Sus.

Aici am găsit o situație dureroasă din punct de vedere al învățământului. Elevii, slab pregătiți la carte, mulți plecați la școala urbană din Hațeg, fiindcă în școala din localitate părinții își pierduseră încrederea din cauza slabelor rezultate date de corpul didactic anterior.

Constatând cu durere această situație n-am dezarmat. Am făcut apel familiilor care aveau copiii la Hațeg ca să îi trimită cu toată încrederea la școala pe care o conduceam. N-am izbutit. Dar aveam „rețeta” necesară ca să îi câștig pe aceștia. Cursurile școlare au început normal și prin felul cum s-a lucrat la clasă, de la o zi la alta, eram informat că satul discută foarte favorabil mersul învățământului și unii dintre părinți au stăruit să le primesc copiii la școală și să-i iert că nu au primit sfatul meu de la începutul anului școlar. Întrebându-i cauza, dorind să aflu ce-i determină să renunțe la școala din Hațeg, mi-au motivat rezultatele obținute în scurt timp de copiii din școala mea și că ai lor, cei de la oraș, vor fi depășiți în cunoștința de carte de către cei ce urmează cursurile în comună. Cred că nu au trecut două trei luni până ce toți (și erau destui) s-au reîntors la școala lor din comună. O mare mulțumire sufletească am avut, ca dascăl. A început să crească prestigiul școlii, dar și respectul față de dascălii acesteia. Majoritatea elevilor au fost români, apoi italieni și maghiari.”

La vremea când bunicul scria aceste rânduri nu îmi părea neobișnuit ca un învățător ”cu metodă” să fie apreciat de colectivitate. Dar acum îmi dau seama că nu deseori se întâmplă ca rezultatele unei școli comunale să poată concura cu cele ale unei școli municipale.

https://antenasatelor.ro/lada-de-zestre/ldz/calendarul-traditiilor/calendarul-tradi%C5%A3iilor-populare/14469-ignatul.html

https://www.easistent.ro/?p=4424


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Arhiva Afectivă. În meniul istoriei nu e trecută niciodată barbaria”

  • „nu deseori se întâmplă ca rezultatele unei școli comunale să poată concura cu cele ale unei școli municipale”

    …nici nu mai e momentul s-o faca!
    scolile comunale cu treaba lor,
    cele…metropolitane cu…alta treaba!,
    fix pe dos decit e treaba scolilor comunale.

    traitul…la tara va fi legat ombilical de Natura,
    traitul in metropole va fi legat ombilical de Civilizatie.
    …intersectia acestora va tinde sa fie o multime vida.

    traitul in metropole va tinde sa fie Raiul pe Pamant,
    traitul…la tara va tinde sa fie Iadul pe Pamant.
    sa alegi…Iadul pe Pamant, cind in orice clipa poti avea la picioare…tot Raiul pe Pamant!…va fi pe masura… oamenilor.

    sa fii Destept…va deveni ceva banal.
    sa fii Inteligent va fi propriu omului.
    la tara vei gasi numa Inteligenti!,
    exclusiv!
    asa ca…stafeta bunicului tau va fi dusa…pina la Sfarsit cu…Inima!
    scoala comunala va fi pe masura vremurilor!

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog