Arhiva Afectivă. La taifas sub creanga de măr

Zeicu mârâia de ceasuri bune, supărat că unii trecători nu-i răspund la salut, când iată că printre uluci se strecură veselă Cheți.
— Servus, Zeicușorule! Vom avea în sat cea mai faimoasă farmacie de pe continent! Ce zici de treaba asta?, întrebă Cheți așezându-se dreaptă în șezut, încolăcindu-și coada precum faimoasa Mefdet, cea care îi apăra pe egiptenii antichității de șerpi și scorpioni.
— Ce-ar mai fi de spus după o asemenea veste? Nici nu știu dacă să fiu uluit sau fericit.
— Părerea mea o știi, sper.
— Spune-o!
— E de preferat sa rămâi doar uluit. E mult mai practic. Fericirea presupune întotdeauna atât de multe riscuri. Și unde e fericire, apare și decepția, soră geamănă cu dezamăgirea. Surorile astea două mereu stau și pândesc la cotitură. Mă refer la cotitura destinului, desigur.
— În mintea ta, destinul e alcătuit din „cotituri”?, întrebă Zeicu privind spre gard, unde tocmai aterizase un avion de hârtie din curtea învecinată.
— Destinul, spunea o strămoș de-al nostru din Kazahstan, e deseori o înlănțuire de cotituri.
— Poți să mă lămurești puțin? Eu sunt de formație mai clasică, zise Zeicu pășind spre umbra care răcoarea zidul dinspre curte al șurii.

Cheți plescăi zărind o lăcustă, un cosaș. Întinzându-și spinarea urmări apoi cum, sărind de pe o creangă de măr mult aplecată, cosașul se pierdu în iarbă.
— Ce-ar fi de lămurit? Credeai că destinul e așa, drept și cu păpădii pe margine, ca o uliță din sat?
— Dar cum este? Sau cum ar trebui să fie?
— Parte din el găsești în lanțul trofic, parte din el în ritualurile de trecere.
— Dacă mă iei cu lanțu’ trofic m-ai pierdut. Cu mine ți-ai găsit să vorbești de lanț? Cât despre ritualuri.. ce-ți veni? Te lași de spionaj și te faci etnoloagă?
— La Fontaine, continuă imperturbabilă Cheți, spunea că „uneori ne întâlnim cu destinul chiar pe drumul pe care am luat-o ca să ne ferim de el”.
— Gata cu filosofia!, spuse Zeicu. Ajunge! Să zicem că visul Leontinei are legătură cu ceva din realitatea imediată. Cu plantele din Pădurea Covaciului. Crezi că poți afla detalii care să confirme profeția din vis?

Din grajdul lui Suzi se auzi un „nu” ca un muget prelung.
— Vezi ce vrea, spuse Zeicu.

Cheți se depărtă, și după mai puțin de un minut reveni sub creanga de măr care atingea iarba.
— Are dreptate. Pentru selecția judicioasă a plantelor vindecătoare e nevoie de câțiva experți. Nu toți oameni.
— Bine. Ne vom ocupa și de asta. Întâi să vedem dacă doctorul plecat din Salcâmu Mic în Franța și revenit în sat va reuși să se descurce pe aici. Farmacie în sat? Nu ar fi mai bine să facă mai întâi un laborator privat?
— Nu cred că-i chiar așa simplu miorlăi Cheți. Îi trebuie autorizație de funcționare. Dar trebuie să aflăm un amănunt destul de important. De ce n-a mai rămas el în Franța?

creanga de măr