Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Arhiva Afectivă. Linia ferată nu trebuia să treacă prin prerii
În anul 2010, Muzeul American de Istorie Naturală din New York fost de acord să restituie Comunității Apache șaptezeci și șapte de obiecte din colecția sa cuprinzând: pălării, pene, arcuri și săgeți, inele terapeutice și săculețe conținând cristale și talismane.
Dar niciunul dintre articole nu s-a întors din cauza unui neobișnuit și persistent dezacord cu reprezentanții Apașilor. Ei insistă asupra faptului că atâta vreme cât muzeul nu va desemna oficial obiectele ca fiind relicve sacre, acestea nu ar trebui să fie restituite niciodată.
La prima vedere, disputa pare să depindă de semantică: muzeul este pregătit să se refere la obiectele vechi de mai bine de un secol ca la niște „obiecte culturale”, în timp ce apașii insistă ca acestea să fie desemnate ca fiind „sacre” și „elemente de patrimoniu cultural ”, clasificări juridice prevăzute de legislația federală. Apașii spun că obiectele sunt impregnate de ființele sfinte ale religiei lor, că bătrânii triburilor explică patologii precum alcoolismul și șomajul – existente în rezervații – ca rezultat al spiritelor neliniștite și că poziția muzeului aduce o mare ofensă, atât lor cât și zeităților lor.
„Capitolul II
KLEKIH-PETRANe aflam către sfârșitul superbei toamne nord americane și, de mai bine de trei luni, în plină activitate. Dar nu ne îndeplinisem încă sarcinile, în timp ce oamenii din celelalte sectoare se întorseseră în bună parte acasă. Întârzierea noastră se datora următoarelor două împrejurări: întâi de toate, lucram într-o regiune foarte dificilă. Linia ferată trebuia să treacă prin prerii și să urmeze cursul sudic al lui Canadian River; așadar, direcția ce ni se indicase ducea până la izvoarele fluviului şi pornea de la New Mexico peste văi și trecători. Dar sectorul nostru se găsea între Canadian River şi New Mexico și ne revenea nouă misiunea de a stabili pe teren direcția prevăzută. Pentru aceasta făceam drumuri lungi călare, cu multă pierdere de vreme și umblam mult pe jos, executând măsurători complicate. Toate astea, înainte de a putea trece la construcția propriu-zisă. În plus, regiunea era foarte primejdioasă, mișunau diferite triburi de indieni, kiowaşi, comanşi, apaşi, care nici nu voiau să audă de o cale ferată pe pământurile lor. Trebuia să fim atenți, să ne ferim, să fim în permanentă stare de alarmă, ceea ce, bineînțeles, ne stânjenea mult activitatea și încetinea ritmul.
Din pricina indienilor eram nevoiți să renunțăm la vânat. Altminteri i-am fi pus pe urmele noastre. Ne procuram cele necesare transportându-le din Santa Fe în care cu boi. Dar și acest mijloc de aprovizionare era, din păcate, foarte nesigur. Ne vedeam adeseori obligați ca, în așteptarea carelor, să întrerupem măsurătorile.”
(fragment din Winnetou, vol.I – Omul preriilor, apărut la Freiburg in 1893 )
Cine sunt acei topografi? Ce caută ei în zona ce se întinde între Canadian River și New Mexico? Și cum arată cu adevărat apașii, kiowașii și comanșii descriși cu atâta teamă? Și de ce nu voiau acești apași, kiowași și comanși în ruptul capului să audă de o cale ferată pe pământurile lor? Că doar nu era vorba nici de rachete sol-sol, nici de rachete interceptoare, nici de camere cu termoviziune. Iar inginerii aceia nici măcar nu se gândeau să transforme terenul apașilor într-o zonă-scut antirachetă. Nu era cazul, chiar nu era cazul. Ei bine, inginerii topografi, băștinașii, măsurătorile, planul de construcție al căii ferate ce urma să treacă prin preerii și să urmeze cursul sudic al lui Canadian River – toate acestea erau doar în mintea germanului Karl May care nu văzuse în viața lui triburi amerindiene, dar care, s-a apucat totuși să scrie seria de mare succes despre eroul apaș Winnetou.
Abia mult timp după apariția seriilor legendei lui Old Shatterhand și Winnetou, Karl May va călători în afara țării.
Apașii (Apache) sunt grupuri etnice indigene, amerindiene care trăiesc în vestul Arizonei, în unele regiuni din Texas și New Mexico precum și în nord-estul Mexicului.
Secole de-a rândul au fost războinici înverșunați, adepți ai supraviețuirii în sălbăticie, deseori lansând raiduri asupra celor care invadau teritoriul lor.
Venirea triburilor comanche pe teritoriul tradițional al apașilor, la începutul anilor 1700, i-a forțat pe aceștia să se mute la sud, mai departe de principala lor sursă de hrană, bivolul. Apașii dislocați și-au sporit raidurile asupra indienilor Pueblo și asupra coloniștilor pentru hrană și animale.
Raidurile Apache asupra coloniștilor și emigranților care le-au traversat pământurile au continuat în perioada de expansiune spre vest a Americii. Unele trupe Apache și autoritățile militare ale Statelor Unite s-au angajat în războaie aprige până când Apache au fost pacificate și mutate în rezervații.
În recensământul SUA din anul 2000, aproximativ 57.000 de persoane s-au identificat doar ca Apache; încă 40.000 de persoane au raportat că fac parte din Apache. Mulți Apache trăiesc în rezervații în Arizona și New Mexico. Agricultura, creșterea vitelor și afacerile legate de turism sunt activitățile lor economice importante. Modul de viață modern al Apache este un amestec de credințe și ritualuri tradiționale, cum ar fi dansurile spiritelor de munte și cultura americană contemporană.
„Winnetou este prototipul indianului curat sufletește și trupește, un suflet nobil ca de cavaler medieval; cel mai viteaz; cel mai vestit și cel mai drept războinic indian.” Așa își caracterizează Karl May îndrăgitul personaj. Winnetou este un erou nativ american, fictiv ce apare în mai multe romane scrise de Karl May (1842-1912), unul dintre cel mai bine cotați autori germani ai tuturor timpurilor, cu aproape 200 de milioane de exemplare ale cărților sale vândute în întreaga lume. Narațiunea romanelor este la persoana întâi, prin prisma lui Old Shatterhand care îl întâlnește pe Winnetou în urma unui conflict dramatic. Ulterior, între Old Shatterhand și apașul Winnetou se stabilește o prietenie trainică; în multe ocazii, cei doi dau dovadă de abilități de luptă deosebite, însă și de compasiune față de oameni, portretizând credința în bunătatea umană, constant amenințată de inamicii răuvoitori.
Un alt personaj interesant al romanului este Klekih Petra.
Klekih-Petra (Tatăl Alb) este un german care este perceput ca un înțelept în relația cu apașii. Adevăratul său nume nu este menționat. Klekih-Petra a participat la revoluția din 1848, ca un cunoscut savant. A părăsit Germania, nu doar pentru a evita persecuția din partea autorităților, ci urmare a remușcărilor, a faptului că din cauza convingerilor sale, a atras oamenii în revolte, conducându-i astfel la mizerie sau la moarte.
Alegând penitența, Klekih-petra a plecat în sălbăticia nord-americană și a trăit în cele din urmă cu apașii devenind este profesorul lui Winnetou și Nscho-chi.
Dar un personaj mai interesant decât Winnetou și Klekih-Petra este însuși autorul – Karl May.
Plin de fantezie în adolescență, este sprijinit să urmeze un curs privat de muzică. Din anul 1856 studiază la seminarul pedagogic din Waldenburg, Saxonia, de unde este exmatriculat, în anul 1859, din cauza furtului a șase lumânări. În urma iertării păcatului său, i se admite urmarea cursului de la seminarul pedagogic din „Plauen” (Saxonia), curs pe care este nevoit să-l părăsească definitiv după câteva zile, fiind reclamat că ar fi sustras ceasul de buzunar al unui coleg. Îi este interzis să urmeze un alt seminar. În următorii doi ani duce o viață grea, din punct de vedere financiar, străduindu-se să-și câștige existența pe căi legale. Va acorda consultații private, va scrie narațiuni, va compune unele piese muzicale și va recita (declama) poezii. Aceste ocupații nu i-au asigurat însă nevoile existențiale. Ca urmare, a fost nevoit să recurgă la furturi, înșelăciuni, prezentându-se ca o persoană de vază, ceea ce face să fie urmărit de poliție. În anul 1865 este condamnat la 4 ani de detenție și a fost pus să lucreze în „casa săracilor”. După obținerea libertății, eșuează toate încercările sale de a-și câștiga existența pe o cale cinstită, fiind nevoit din nou să recurgă la furt și înșelătorii.
În 1870 este arestat în Niederalgersdorf, Boemia pentru vagabondaj și după identificarea lui predat autorităților din Saxonia, unde va sta între anii 1870 și 1874 în penitenciarul din Waldheim.
În anul 1879 primește o ofertă de la un cotidian catolic din Regensburg de a-și publica povestirile.
Cinci ani mai târziu, în 1879, la Stollberg, Saxonia, este arestat timp de 5 zile pentru încercarea de înșelare a autorităților, prin declararea unei identități false.
După căsătoria cu Emma Pollmer, în anul 1880, începe o viață normală, scriind cărțile care i-au adus succesul.
Până la moartea sa, a scris peste o sută de povestiri seriale în diferite cotidiene ca „Deutschen Hausschatz”, „Der Gute Kamerad”, „Kolportage”, până ce va întâlni în 1892 pe editorul „Friedrich Ernst Fehsenfeld” (1853-1933) care îi propune prezentarea narațiunilor sale în cărți. Astfel va apare „Karl May’s Gesammelte Reiseromane” (Culegerea de romane de călătorie a lui Karl May), încununată de succes. Printre cele mai renumite volume se numără „Old-Shatterhand-Legende“ (Legenda lui Old-Shatterhand) unde apare figura „indianului apaș Winnetou”.
https://en.wikipedia.org/wiki/Geronimo#/media/File:Geronimo_agn_1913.jpg
Comentarii
Lasă un răspuns