Liderii coaliției nu au ajuns la nicio concluzie după câteva ore de discuții. Negocierile continuă

Arhiva Afectivă. Misterul e de mai multe feluri

Ce dimineață cețoasă, spuse doamna Xenia Stavropol închizând repede fereastra. În bucătărie aerul era reavăn. Căldura din preajma aragazului nu ajunsese să cuprindă întreaga odaie. Aburul apei care fierbea în cazanul mare de rufe se transforma în broboane ce șiroiau ici colo pe zidul rece, vopsit în ulei vernil. Mirosul de cafea arsă o îndemnase pe doamna Xenia să deschidă, pentru câteva minute, fereastra.
― E clar, iar beau poșircă! De ce ai lăsat cafeaua să dea pe dinafară? Chiar nu poți să o faci că lumea? De câteva zile numai la asta mă gândesc ― ce cafele bune știa să facă madam Stavropol, fie iertată soacră-mea. Tu nu știi. Și nu știi, din cauză că maică-ta zicea mereu „tu ești copil, nu te pricepi”. Ea a îmbătrânit, a tot îmbătrânit, până s-a dus. Iar tu, la șaizeci de ani, ai rămas „copilul” care lasă cafeaua să dea în foc. Din fericire, ăsta-i singurul lucru la care nu te pricepi.

Domnul Emilian, soțul Xeniei, a fost un mare admirator al gospodinelor perfecte. În galeria acestora, pe primul loc se afla, „pour toujours”, răposata lui soacră. Acum, din admiratorul de altădată, nu a mai a rămas decât pensionarul abătut și posac. Iar doamna Xenia e obișnuită cu nemulțumirile lui Emilian. Ele sunt ca niște nori trecători prin seninul etern al bucătăriei. Cu toate acestea, Xenia se străduiește ca în casă să fie liniște și pace, atât cât se poate. Și se pricepe la multe în gospodărie, mai puțin la cafea. Așa să fie oare? Nu cumva această „nepricepere” e forma mascată a unei mici răzbunări? N-o să știm niciodată. Nu. Deoarece doamna Xenia e o ființă misterioasă. A rămas așa fiindcă dacă „își toca misterul” îl pierdea și pe Emilian, cum l-a pierdut pe tatăl lui Tutty, fiul ei din prima căsătorie. Bărbații au o imensă nevoie de mister, își spune ea deseori privind cum cafeaua curge în foc.

― Dacă mai trăia, mama îți făcea și acum cafeaua visurilor tale. Știi bine că nu am răbdare să păzesc ibricul. Pur și simplu păzitul ibricului mă scoate din minți. De ce nu cumperi o cafetieră?
― Avem noi bani de cafetieră?
― Acum nu. Dar putem să facem economii. Iar dacă vrei să știi nu mi-e rușine să dau un telefon și să mă împrumut. Îl pot suna pe Sorinel sau pe soră-sa, Pia, sau pe Stoenescu, fostul meu șef de birou.
― Vrei să spui că Sorinel are salariu atât de mare încât pe loc să-ți dea banii pentru cafetieră? Sor-sa Pia mi-a spus acum o săptămână că el își montează centrală de apartament și că i-a cerut bani pentru avans. Ai auzit? Sorinel a cerut bani de la sora lui. Așadar, nici gând să te împrumute el. Iar Pia, nici atât câtă vreme s-a grăbit să-l ajute pe fra-su.
― N-am știut nimic de chestia asta cu centrala.
― Acum știi.
― Noi niciodată n-o să ne punem centrală.
― Corect! Și nici cafetieră nu vom cumpăra. Așa că te rog mult să nu mă mai inviți dimineața la cafea arsă. E ultima dată când te rog. Și pe frigul ăsta ai deschis fereastra! Pe frigul ăsta te-a apucat fiertul cârpelor de bucătărie! Pe frigul ăsta ai făcut condens și se scurge apa pe pereți.
― Emilian dragă.. te rog…
― Sunt sătul! Plec la oficiul poștal. Lasă, nu te supăra, dă-o încolo de cafea. Ți-a ieșit prăjitura cu vișine delicioasă! Am mâncat juma de tavă numai eu!
― Ce cauți la oficiul poștal?
― Avem un aviz. Nu știu ce e. Colet, scrisoare, habar n-am.

În ușă se auziră ciocănituri. Doamna Xenia deschise. În pragul ușii, cu o cutie mare în brațe, apăru Tutty, fiul din prima căsătorie a doamnei Xenia.
― Unde e un loc liber? O masă îmi trebuie, nu scaun.

Ținând cutia cu brațele și cu bărbia, Tutty măsura din priviri un colț al mesei. Emilian, gata pregătit să plece privea cum nevastă-sa mută pe bufet solniță, cești, pahare, coșul cu pâine, suportul de șervețele, ca să facă loc acelei imense cutii.
― De ce stai în palton, Emilian? întrebă Tutty împingând cutia pe masă.
― Am un aviz poștal, plec la poștă sa ridic un colet.
― De la mine e avizul. Am vrut inițial sa trimit calculatorul, dar între timp m-am răzgândit. Am trimis doar niște cărți.

Cei doi sunt uluiți. Ultima dată când băiatul a fost în vizită, cu doi ani in urmă, era un puști. Acum e ditamai bărbatul.
― Totuși, pot să știu de ce ai venit la noi?
― Cum să nu, vă spun imediat. La voi în bloc locuiește Dinu, colegul meu de birou, ne știm dintr-a opta. El are modem, abonament la internet și mi-a spus că mă pot conecta și eu. Nu mă taxează prea mult, ia acolo niște leuți pe lună. Acasă nu mai merg, fiindcă tata s-a însurat cu o proastă care n-are altă treabă decât să-l stoarcă de bani. Nu face nimic toată ziua și când tata a trimis-o la un târg de joburi, brusc a pus ochii pe computerul meu. Cică vrea să câștige bani făcând chat cu rețete de mâncare. Mare bucătăreasă, ce să spun! Era să-mi facă praf tastatura explicând on line cum se face sosul bechamel.
― Bine că nu face alt fel de chat, zise Emilian punând paltonul în cuier.
― Nu mai mergi la poștă? întrebă doamna Xenia.
― Pai dacă a venit Tutty, să meargă el, sunt cărțile lui.
― Sper că nu vă deranjez, spuse băiatul. Las astea aici și plec la Dinu să aflu detalii. După ce scoase din rucsac un prelungitor cu cinci prize, îl puse pe masă lângă cutia cea mare și ieși pe ușă.

Doamna Xenia Stavropol privea masa din bucătărie invadată de tot soiul de obiecte ciudate, ce înconjurau cutia în care se afla computerul. Tot pe masă, Tutty lăsase un caiet și o agendă.
Curioasă, Xenia răsfoi caietul și se opri la pagina unde erau scrise în românește cuvintele „Trebuie sa plec!” Apoi urma un text în engleză: „This is not life. I asked you not to make meatballs when you see me drinking my coffee in the kitchen, so that the smell of onions and garlic enters my clothes”*
……
„Aceasta nu este viață. Te-am rugat să nu faci chifteluțe când vezi că-mi beau cafeaua în bucătărie, ca mirosul de ceapă și usturoi să intre în hainele mele”.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii