Arhiva Afectivă. Nimic nu se pierde, totul se transformă

― Hai, te pup!
― Hai, pa!
― Să nu mă uiți cu … știi tu ce.
― Cum să te uit! Chiar acum i-am trimis un sms tipului. Mi-a spus că te-a programat.
― Ai spus că nu vreau din ăla lavabil?
― Am spus, am spus!
― Are și modele cu artiști?
― Cred că da.
― Cu ce artiști?
― Habar n-am, cu mulți, cred. Mâine ești programată, mâine o să afli.
― Eu plec acum. Mai caut ceva idei pe mobil. Dar caută și tu. Hai, te rooog! Am așa emoții!
― De ce să ai emoții? E o nimica toată. Te unge cu o cremă sau îți pulverizează ceva anestezic dintr-un spary și nu simți nimic.
― Tu unde ți-ai făcut ? Pe umăr sau pe picior?
― Eu nu mi-am făcut.
― De ce, tu? Nu vrei să fii în trend? Hai măăă…Eu credeam că ești plină de desene. Da ce mi-ai arătat astă vară pe coapsă, ăla ce era?
― Era așa, mai mult o soneală trandafirul ăla. Vax! Un desen lavabil.

Relly și Carolina sunt colege de birou de multă vreme. Cam din perioada când s-a renovat etajul doi. Aici fusese, la început, un dispensar, apoi o casă de modă, iar acum e o firmă care distribuie și montează jaluzele.

Relly e tânără, conștiincioasă, fără pic de umor, dar plină de energie și dornică să fie în pas cu moda. Acum, deși e grăbită să plece spre casă tot ar mai vrea să mai afle cum stă treaba cu tatuajul. Cât durează, cât ține, dacă e dureros sau nu și altele.

Carolina, cu doi ani mai în vârstă, aparent indiferentă la fashion și showbiz, e în tura de după amiază. Relly o consideră pe Carolina bună sfătuitoare, dar mai mult ca punct de sprijin, nu ca reper. Deși e total neinteresată de modă și stiluri, Carolina e la curent cu aproape toate, cunoscând adresele unor faimoase saloane și centre de beauty.

Întoarsă de la ușă, Relly se așază pe un scaun lângă biroul colegei ei.
― Scrii o factură sau abia ai primit o comandă?
― Scriu o factură, așa că te rog să nu mă ții de vorbă acum.
― Bine, aștept.

Carolina scrie ce scrie apoi dă enter și spune – Gata ! Te ascult.
― Deci tu ai avut lavabil. Atunci când erai prietenă cu Riri.
― Da, am avut. Și te rog să nu mai aud de acest individ.
― De ce, tu? Credeam că ți-a plăcut de el. Și cât te-a ținut? Tatuajul, vreau să spun.
― Până s-a spălat. Nu mai țin minte. Zece zile sau trei săptămâni, nu mai știu.
― Auzi tu, Caro, eu vreau să-mi fac tatuaj cu un artist, dar nu știu care ar fi artistul potrivit pentru umărul meu. Vezi tu, eu nu am umeri prea largi și sunt și cam .. îmi cam ies oasele în evidență. Oare ce s-ar potrivi pe un umăr așa, mai fără mușchi și grăsime?
― Știu și eu, zise Carolina. Hai să ne uităm la niște modele.

Căutară pe internet vedete, actrițe, dansatoare, top modele care mai de care mai slabe dar nici una nu avea artiști pe umăr. Toate aveau mai mult flori, fluturi, păsări. litere și brățări desenate în fel și chip.
― Cum așa? Astea slabe nu au artiști pe umăr? se întrebă Relly.
― Păi vezi tu, e chestie de suprafață. (Carolina adoră să explice) Vrei desenată o față mare de tip mișto, format A patru, îți trebuie ditamai umărul, nu așa, un umeraș simplu, de cămașă, cum ai tu. Un umăr mai mare, măcar de palton sau ceva așa ca un braț de fotoliu.
― Cum ca un braț de fotoliu?
― Cum are nevasta patronului. Fix ca al ei! Ce? Vrei să spui că n-ai văzut ce zdrahoancă e doamna Crisanta?
― Tu de unde o cunoști pe nevastă-sa?
― De la mare.
― Când ai fost tu la mare cu patronul și nevastă-sa? Nu mi-ai spus.
― Acum.. acum doi ani, parcă. Da n-am fost cu patronul. Adică eu am mers prin agenție, el, adică ei, au mers pe cont propriu, cam în aceeași perioadă. În fine, nu contează.
― Acum doi ani tu erai cu Riri. Cum de te-ai nimerit cu patronul în același timp la mare?
― Nu știu, așa simplu. O coincidență.
― Aha. Și zici că nevastă-sa avea umerii cât brațele unui fotoliu?
― Aproximativ da. Pe un umăr era tatuat chipul lui Alain Delon, iar pe celălalt o lalea neagră.
― Și?
― Arăta ca dracu Alain Delon. Gras și cu bășici fiindcă tipa stătuse prea mult la soare cu umărul ăla tatuat.
― Cum să fie gras?
― Păi se întinsese desenul pe măsură ce doamna Crisanta se îngrășase.
― Măi, Caro, eu m-am răzgândit.
― Adică?
― Aștept să vină vara, aflu unde merge patronul anul ăsta în concediu și văd eu mai pe urmă.
― Păi, deșteapto, anul ăsta nu merge nicăieri.
― Cum așa?
― Are de muncit drăguțo. Firma noastră de jaluzele se transformă în firmă de catering, așa că eu zic să te grăbești să-ți iei carnet de condus motocicleta.