Agenția Internațională pentru Energie Atomică, îngrijorată că Israelul ar putea viza instalațiile nucleare iraniene
Arhiva Afectivă. Pot fi și alte idealuri?
După ce vremea basmelor copilăriei a trecut se întâmplă uneori să ne amintim cu nostalgie cât de mult ne plăceau poveștile și istorioarele spuse la gura sobei…
Care gură a sobei?, sare indignată madam alter-ego-anii-80. Poate la țeava caloriferului! Un calorifer dezmorțit spre rece, precum piatra de râu după apusul soarelui. Bine, bine, încerc eu să împac spiritele, o să spun o poveste ca pentru anii 90.
Adică una eliberată? Așa da, așa ascult. S-auzim!
Zis și făcut. O pun pe madam alter-ego-anii-80 cu fața spre ecranul stins al televizorului și încep.
A fost odată ca niciodată o împărăție, un regat, un loc. Ea nu era nici mare, nici mică, nici faimoasă dar nici total necunoscută. Se găseau în acea împărăție, regat, loc, munți împăduriți, izvoare limpezi, lacuri întinse, câmpii mănoase și dealuri cu feluriți pomi fructiferi.
Împărăția, regatul, locul ăsta avea o istorie destul de încâlcită. Voievozi și principi, regi și președinți s-au perindat la tron, fiecare lăsând în urmă legi și zapise, ordine și reguli. În tot acest timp al schimburilor de voievozi, regi, principi și președinți mai veneau în împărăția, regatul, locul tot soiul de aventurieri, negustori, soldați, iscoade. După o vreme, împărăția, regatul a devenit doar un simplu loc.
Locul era uneori numit cu duioșie „plai”. Și plaiului i se închinau poeme și cântece. Localnicii erau primitori și iubitori de oaspeți . Așa se face că au reușit să se amestece bine cu tot mai mulți din cei veniți de departe. Și atât de bine s-au amestecat încât cu greu mai puteai deosebi un localnic de unul venit de peste mări și țări.
Madam alter-ego anii 80, bosumflată, a început să gesticuleze si să strige: Stoop! Stop! Ce poveste e asta? E despre emigranți?
Nicidecum.
Dar despre ce e?
Despre un loc ușor de recunoscut de către localnici, de nerecunoscut de foștii localnici plecați în pribegie.
Te referi la reveniții pe plaiul natal după 40-30 ani?
Să zicem.
Mai bine să te referi la altceva, zise madam alter ego anii 80. Uite la ce mă gândesc eu. Ce ar fi să-l chemăm la discuția asta pe domnul Rădulescu.
Care domn Rădulescu? Nu cumva Rădulescu -Motru*?
Chiar domnia sa!
Și de unde știi că vine așa, ceac-pac?
Îți spun eu că vine. Iată-l!
Pe ecranul televizorului, stins până atunci, apăru mai întâi gri alburiu, apoi cu mici contraste monocrome chipul academicianului Constantin Rădulescu Motru. După câteva secunde chipul a prins culoare și ai fi jurat că asiști la o transmisiune din biroul domniei sale printr-o o minunată și fără distorsiuni conexiune Skype sau Zoom.
Nu ne descurcăm!, ziserăm spre ecran într-un glas eu și alter-ego-anii-80.
Cu ce? Cu împărăția, regatul, plaiul, locul?
Domnul academician ne privea zâmbind prin monoclu.
În poză nu zâmbea, spun. Dar alter-ego-anii 80, refractară la tehnici video, s-a retras din discuție, dispărând ca și când nici nu ar fi fost. Am rămas doar eu si academicianul clipind răbduriu în culori și rezoluție retina.
Aștept o întrebare cu miez, zise domnul Rădulescu Motru.
De ce nu suntem capabili să fim mai uniți, mai cu spirit de echipă? De ce suntem atât de individualiști?
Ridicându-se din fotoliu, academicianul veni mai aproape în fața biroului, mă privi o clipă, apoi după câțiva pași prin odaie se opri în fața ferestrei ce dădea spre grădină. Privind cum soarele se ascunde și se ivește printre crengile și frunzele pomilor din grădina proprie spuse:
”Despre individualismul românesc s-a vorbit adeseori. Unii au făcut dintr-însul principala trăsătură caracteristică a românului. Românului nu-i place tovărășia. El vrea să fie de capul lui. Stăpân absolut la el în casă. Cu o părticică de proprietate cât de mică, dar care să fie a lui. Din această cauză el înclină puțin spre anarhie. Acest individualism românesc însă nu implică spiritul de inițiativă în viața economică și prea puțin spiritul de independență în viața politică și socială, cele două însușiri prin care se caracterizează individualismul popoarelor culte apusene și care constituie sufletul burghez. Marea majoritate a populației satelor românești n-are într-însa nici o asemănare cu sufletul burghez. Din mijlocul ei nu ies indivizi întreprinzători, care să-și riște odihna și avutul pentru a se îmbogăți prin mijloace neîncercate. Populația satelor românești, dimpotrivă, stă sub tradiția muncii colective. Fiecare sătean face ceea ce crede că va face toată lumea. N-are curajul să înceapă o muncă, decât la termenele fixate prin obicei. A ieși din rândul lumii este, pentru săteanul român, nu un simplu risc, ci o nebunie. De aceea slabele rezultate date de școlile primare rurale la noi. Copilul de sătean învață în școală să fie cu inițiativă, fiindcă școala noastră este croită pe modelul școlilor burgheze apusene, dar cu toate sfaturile primite, copilul de sătean când iese din școală se supune tradiției colective: el muncește cum a pomenit la el în sat, din moși strămoși. Această tradiție de muncă colectivă, de altminteri i-a fost de ajutor populației noastre sătești, odinioară, în timpul secolelor de urgie. Prin această tradiție de muncă colectivă, satele românești au durat. Când urgia le izbea, ele nu se risipeau, ci se mutau, ca un singur om, de la șes la munte, dintr-un cap la altul al țării. În Apus, în țările locuite mai ales de anglo-saxoni, colonizările s-au făcut prin împrăștierea indivizilor; în țările locuite de români prin împrăștierea colectivităților sătești. Individualismul românesc este, prin urmare, de altă natură de cum este acela cunoscut în Apusul european. În Apusul european individualismul se manifestă pe planul vieții sociale și economice, este creator de instituții, pe când individualismul românesc este o simplă reacție subiectivă, un egocentrism, sub influența factorului biologic ereditar. Dacă, cu vremea, acest individualism românesc poate fi educat și transformat într-un individualism creator de instituții, este o altă chestiune. Educația și transformarea nu se pot opera decât sub influența factorului spiritual. Trebuie mai întâi realizată o voință unitară a sufletului românesc, care să-și facă un ideal din sufletul burghez, și sub conducerea căreia să se facă educația și transformarea individualismului subiectiv într-un individualism instituțional. Nimeni nu poate prevedea dacă această voință se va realiza prea curând; ceva mai mult: dacă se va realiza vreodată. Căci nu este numaidecât un postulat al istoriei omenești ca toate popoarele de pe pământ să ajungă la individualism comercial burghez. Pot fi și alte idealuri.”**
…..
Ecranul tv a devenit iarăși o simplă sticlă reflectând muțenia umbrelor din odaie. Concluzia imaginarei discuții peste timp s-a transformat în întrebare.
Pot fi și alte idealuri?
…..
*Constantin Rădulescu-Motru (n. 15 februarie 1868 Mehedinți, România – d. 6 martie 1957 București, România), a fost un filozof, psiholog, pedagog, om politic, dramaturg, director de teatru român, academician și președinte al Academiei Române între 1938 – 1941, personalitate marcantă a României primei jumătăți a secolului al XX-lea.
**Psihologia poporului român, Constantin Rădulescu-Motru, București, Paideia, 1998
Comentarii
3 comentarii pentru articolul „Arhiva Afectivă. Pot fi și alte idealuri?”
Lasă un răspuns
Invitații cristoiublog
„Copilul de sătean învață”-coana Abramburica e din Mehedinti…..
idealurile disponibile in Univers sint cele pe care insusi Universul le a atins.
–
Universul este o platforma pentru desavarsire care ofera intotdeauna calea cea mai scurta catre atingerea ei.
–
idealurile oamenilor, care se manifesta asemenea Curcubeului, urmeaza calea cea mai scurta catre implinire,
insa in acelasi timp ele evolueaza pe calea cea mai scurta.
–
idealurile oamenilor rasar din minte, din inima.
cele care rasar din minte au ca tinta atingerea Mintii, iar cele care rasar din inima au ca tinta atingerea Inimii.
–
idealurile inimii oamenilor tind sa intre in armonie cu idealurile Inimii Universului, iar idealurile mintii oamenilor tind sa intre in armonie cu idealurile Mintii Universului.
–
idealuri disponibile in Univers sint doar doua:
Miscarea Mintii
Miscarea Inimii
orice ‘miscare’ din Univers tinde sa intre in armonie cu aceste Miscari pe calea cea mai scurta.
–
Pluralul Inimii este ‘din Unu rasare Doi’
Pluralul Mintii este ‘din doi de Unu rasare Doi’
Pluralul Inimii e Daruirea
Pluralul Mintii e Acumularea
–
‘calea cea mai scurta’, prin urmare, e data de Miscarea ta, iar Miscarea e definita de cele doua Pluraluri.
indiferent care ti e Miscarea, ea urmeaza calea cea mai scurta, pentru ca ‘cel care ‘Misca’ e ‘Pluralul’, iar Pluralul, fie el cel al Mintii, fie el cel al Inimii, e o exprimare plenara.
–
Universul este o platforma pentru desavarsire care ofera intotdeauna calea cea mai scurta catre atingerea ei.
Potentialul pe care Universul il pune la dispozitia omului spre dezvoltare este intotdeauna unul plenar, pentru ca Miscarea Universului e intotdeauna Plural.
‘cinetica fibonacci’ e un Efect, cauza e Definitia Miscarii in Univers, in fapt felul in care Doi, Cifra Doi, Pluralul este definit in Univers. iar el e definit ca o Acumulare Plenara, ca o Daruire Plenara.
–
orice Miscare in Univers e Plenar Eficienta, pentru ca Miscarea, in Univers, e Definita de ‘cele doua Pluraruri’, care ele insele sint Desavarsite.
–
Universul are Minte, are Inima. insa Universul e Desavarsit, echilibrul dintre acestea SE manifesta in Definitia Universului, prin urmare Definitia Universului povesteste despre Minte, SI, Inima. SI este Miscarea, Viata. ea apare atunci cind Mintea Universului coboara in Inima Universului, ca Fiu al acestora.
Universul, Natura, este o Miscare Desavarsita a Mintii SI Inimii.
–
singurul nauc in Univers e omul.
–
el are minte, are inima.
avandu le pe astea tendinta va fi ca inima sa si urmeze Calea spre Desavarsire, iar mintea sa urmeze Calea spre Desavarsire. daca ar mai avea si altceva decit minte, inima, si chestia aia ar urma Calea Desavarsirii, insa n are.
–
‘mintea omului’ urmeaza calea cea mai scurta catre Desavarsire, iar Desrinatia se stie, e Mintea Universului.
‘desavarsirea mintii’ deja se manifesta, e proprie chiar Universului, e Mintea Universului.
mintea omului urmeaza calea cea mai scurta catre desavarsirea care e Mintea Universului.
–
‘inima omului’ urmeaza calea cea mai scurta catre Desavarsire, iar Destinatia se stie, e Inima Universului.
‘desavarsirea inimii’ deja se manifesta in Univers, e chiar Inima Universului.
inima omului urmeaza calea cea mai scurta catre desavarsirea care e Inima Universului.
–
‘calea cea mai scurta’ e data de Plural, care Defineste Miscarea.
Dinamica Fibonacci este un Efect, implacabil, Cauza fiind Definitia Miscarii, scrisa in Plural, in ‘cele doua Definitii’ ale Cifrei Doi’.
orice Miscare in Univers e o Dinamica Fibonacci, Matematic vorbind. ‘tot ce misca’ in Univers o face ‘pe calea cea mai scurta’, o face plenar eficient.
–
idealuri relative pot fi cite culori in curcubee, insa aceste idealuri se ‘misca’ intotdeauna avand ca ‘esenta Miscarea disponibila in Univers’ care e definita de Pluralul Daruirii, de Pluralul Acumularii.
–
prin urmare Idealuri in Univers sint doar doua, atingerea Pluralului Acumularii, atingerea Pluralului Daruirii,
intrarea in Armonie cu Mintea, intrarea in Armonie cu Inima.
aceste Idealuri vor fi atinde pe calea cea mai scurta.
–
mai altfel:
Idealurile sint doua, suprapunerea ‘miscarii omului’ peste Miscarea Inimii Universului
suprapunerea ‘miscarii omului’ peste Miscarea Mintii Universului.
–
si mai altfel:
idealuri sint doua: suprapunerea ‘miscarii omului’ peste Hristos, care e Miscarea Inimii Universului ( in care Mintea a Coborit )
suprapunerea ‘miscarii omului’ peste Antihrist, care e ‘miscarea Mintii Universului’.
aceste idealuri vor fi atinse pe calea cea mai scurta, pentru ca Universul e o platforma plenar daruitoare, Poitentialul disponibilizat in orice moment spre atingerea Idealurilor fiind maxim posibil, Matematic vorbind el e o ‘cinetica fibonacci’ in esenta.
–
armonizarea dinamicilor oamenilor cu dinamicile Naturii e calea catre Desavarsirea care Deja! se manifesta in Univers, iar ea e Miscarea Inimii.
caii pe care esti, indiferent care e ea!, ii e daruit un plenar potential de dezvoltare, prin urmare urmand Calea Naturii potentialul care te hraneste sustine dezvoltarea inspre Desavarsirea proprie caii urmate, care e Miscarea Inimii Naturii, ca aceasta cale ai urmat o, atunci cind ti ai rinduit datini, traditii si obiceiuri in armonie cu Dinamica Anotimpurilor.
–
individualismul romanesc este o armonie a fiecarui individ cu Natura, abia asa manifestandu se, ca un Efect, Intregul.
Intregul ‘acestui neam’ e un Efect, Cauza e intrarea indivizilor care l compun in Armonie cu Natura.
cindva, cu Anotimpuri in urma, neamul asta a fost Formatat astfel incat sa-si perpetueze ‘individualismul’ care e ‘cale catre manifestarea Intregului’,
iar o astfel de Formatare e proprie Inteleptilor si numai lor.
–
faptul ca ei lipsesc sau inca se manifesta, astazi, se vede in ‘masura’ cu care sint pretuite ‘datinile, traditiile si obiceiurile’ rinduite de Batrani.
–
cui ii pasa care sint ‘cele zece mii’ de idealuri relative ale acestui popor, daca Idealul, unul dintre cele doua disponibile in Univers, este Inima Universului ?!
–
( Universul cunoaste Miscarea Mintii si Miscarea Inimii. aceste Miscari, definite de Pluralurile aferente, sint singurele.
Pluralurile sint cele care definesc ‘cinetica maximala’, ‘cinetica fibonacci’,
prin urmare ‘tot ce misca in Univers e o Dinamica Fibonacci’.
una e sa Cunosti, alta e sa recunosti. cu Cunoastera se ocupa cercetatorii. pentru exemple de dinamici fibonacci sub timp cauta i pe cercetatori. mie, spre ex, mi e suficient sa recunosc. sint prost, sint incapabil sa ti demonstrez matematic o dinamica fibonacci sub timp, eu tiam povestit, iata, despre toate, in Intregul lor, @spicy 🙂 )
@online (pentru partea in care mi s-a adresat) : mi-am adus eu aminte, e rezolvata, ai avut dreptate, exista. cateodata pun si eu intrebari ca sa uit sa pun altele. eu nu cred ca o sa mai intru, ceva clar nu e bine. toate cele bune si poarta si tu o cruciulita, daca nu o faci deja.