Cătălin Cîrstoiu nu se retrage: ”Mandatul meu a fost, este şi va rămâne pe masa coaliţiei”

Arhiva Afectivă. Resetarea lui Zeicu

– Acuma că ramăsărăm sângure, să-m povestești cum de n-ai mai dat pe la noi?  Batăr mai ședeam la o vorbă, mai la o pogace, la un vinars. Ai avut năcazuri ori the-o alduit ăl de sus numa cu bine? Hai că the-ascult, da nu chiar on ceas, că vin oamenii la strâns fânu.

– Știu de la Vetuța că aveți mult de lucru. De dimineață se grăbea să plece de la baracă din același motiv – că trebuia strâns fânul.

– N-o șthiț pă ea cum îi? luthe șchimbă programul după cum i să năzare. Ea tot așe zăpăucă o rămas ca năinthe. Vetuța la fân? Hai că-i bună dhe banc! On banc cu fii-mea la fân dhe ar râdhe șî curcile.

– Ia spune-mi, chiar atât de emancipată a ajuns fata dumitale? Părea obișnuită cu munca.

– Obijnuită cu munca? Să plânje  tătă zîua că n-o aceptă Zeicu la dispecerat. Ce să facă ea la Comandament cu frizeria și cosmetica? că atâta știe. Prethina ei Ghizela o vândut dozatoru de înghețată în pandemie și o dat la închiriat șopronu păntru caravana cu vaccinu. Doi ani o mers bine afacerea aia. Iar când s-o gătat cu măștile, mănușile, și adeverințele de umblat de colo colo, or venit neamurile lu Zeicu de la stână, iar la noi în sat o început resetaria. Păi da. Și Ghizela iuthe o făcut cursu de Anihilare spțială. Vetuța, dacă vrea servici la Comandament, să pună mâna și să învețe programe. Zâceț, dacă n-am dreptate.

Oftând, Raveca își legă mai bine basmaua sub bărbie și continuă.

– Na, tare mă bucur să vă văd iar la noi! Aț mai vizitat pă careva aici, în Salcâmu?

– Nu. De la baracă Cheți m-a adus direct aici. Cu voi am început povestea primei  Cronici.

– Chiar… La noi o început. Cu Rafailă în beci și cu revoluția din America, unde voiam să o iau și pă Suzi dacă ne lăsau să merem fără viză, numa cu boletinu.

Din curte se auzeau glasurile cunoscute ale păsărilor. Ciugulind uruiala, studiind cu răbdare câte o râmă sau vreun bob de porumb, cloțele își încurcau crestele schimbând impresii. Închizând câte un ochi pândeau ușa bucătariei sperând să audă noutăți.

– Ce-i, nană Ravecă cu mesele astea lungi care nu erau aici altă dată? Și ai cui sunt toți copiii aceia pe care i-ai trimis în grădină?

– Copchiii îs la cursu meu dhe limba sălcâmeană. Că fără limba sălcâmeană or să ajungă să zâcă uer iz ză hău în loc să zîcă cum trăbă – unde-i săpăliga de plivit? La unii care or perdut tri ani cu școală pă telefon sau pă tabletă și acum le vine greu să spună zîua bună. Știț cum zîceau ei on lain zâua bună? Ai em conectid! Da…Nu putheau altfel. Îi greu, da în doi, tri ani îi vindecăm de bolunzală. Îs speriaț rău! Ba că nu au încărcător, ba că să ia curentu. Acu plecară în pauză. Na! Io credhiam că aflu vești dhe la oraș, da văd bine că dhe resetaria dhin Salcămu nu șthiț chiar nimic.

– Resetare? Ciudat cuvânt în bucătăria dumitale dragă Raveca. Te știam conservatoare.

– Resetaria nu-i atâta ceva tehnic cum aț crede. Îi ceva care te duce cu gându la facerea lumii. Nu numa învățătură cât reamintire. Da o adevărată aducere aminte însamnă multă atenție la mărunțișurile care az îs uitate. Îi o urzală trebuincioasă în care omu, natura și ce i-o fost dat omului, poate fi cuprinsă mai ales cu mintea nu numa cu picioarele, cum să întâmplă az. Când Remus, acu tri ani, auzând vaca Suzi și cânele Zeicu vorbind, o leșinat în târnaț. Și tare s-o mirat să afle că io știam taina asta despre animalele noaste. Cum era atunci așe îi și acum. Unii din noi știm ce să întâmplă în juru nost, alții nu pot nici crede, nici pricepe. De atâta nedumerire, unii chiar își dau duhu! Iar ăia care îs mai tari și nu mor de inimă rea, îs pândiți de ăia fără inimă. Ce face echipa lu Zeicu acum? Lucră! Umblă la zimții roții vechimii și la zimții roții noutății. Că numa așa dacă știi cum să-l ajustezi poate să meargă mai bne ceasu timpului care acum îi mult în urmă. Io ca fostă vătmăniță mă mai pricep la mecanisme. Nu putheam duce tramvaiu năpoi în depou dacă nu știam meserie. Numa că resetaria lu Zeicu îi ceva care are legătură cu sufletu planetar chiar mai mult dhecât mecanica, informatica, sau inovațîa farmaceutică. Țîn minthe atâța termini dhin carthea aia Combatherea gândacilor de Colorado, uit-așa îmi vin vorbele, una după alta. Înțălegeț?

– Încerc, dar simt că totul e din cale afară de complicat. Și tare mă tem ca schimbările din sat să nu mă îndepărteze într-atît de mult încât să rămân blocată în baracă.

– Nu-i mai zîceț baracă căsuței lu advocatu Medveș ăl bătrân. Advocatu îi zâcea baracă… la vila aia mică a lui, pă vremea naționalizării. Dijaba. La colectivizare tot i-or luat casa. Dup-on timp prin anii nouăzeci și ceva strănepoții or căpătat-o îndărăt. Da Comandamentu i-o convins pe strănepoți să lase casa în grija noastră. Or aceptat fiindcă n-or mai plecat în Franța, s-or dus cu Floarea Talion în Rarău..

– Câte aflu… Incredibil! Ați obținut o casă a satului, ții un curs de instruire în limba locului…

– Îi limba oamenilor din sat. Ea o țânut satu viu multe sute de ani. Am fost tătă viața mea țărancă,  chiar dacă on timp am fost vătmăniță la oraș. Oricând vroiam putheam grăi ca la oraș, dară când oboseam o dam iară pă vorbit ca la sat. Fiindcă graiul lu mama și lu buna mi-o apărat cujetu dhe nu s-o betegit. Graiu de la oraș îmi pare ca o legătură de chei bune păntru orice uși. Graiu dhe la mama îl sâmt ca graiu sufletului. Mama nu suduia, nu să ploconea, nu încurca gândurile nimănui. Ea folosa graiu așa cum îl știa de la buna.

– Nu îți plac orășenii?

– Trăbă să-m placă? Trăbă să mă înțăleg cu ei, atât. Iar orăsenii noști, soru-mea Mimi cu Tibor Benedek al ei, chiar mi-s draji.

– Dar ce te supără la orășeni, mai ales?

– Or strâcat rosturile. Auz domnucă, ăi mai mulți ca să nu zâc tăț, îs plecaț dhe la sat. Ori la sat, îi alta rânduiala timpului. Nu perzi noapthea, o grijești și the culci la ceasu dhe culcare. Dacă n-o grijești, șî noapthea faci dhe-ale zâlei, iară zâua dormi, tăt corpu tău suferă. Umbli hăbăuc, nu ești în puthere… O vadră dhe apă nu poți rădhica, fiindcă îț pare on butoi…

– Raveca, oamenii nu pot să rămână așa cum erau acum o sută de ani…

– Da cum erau oamenii acu-i suta? Erau mai proști fiindcă n-aveau cablu?

– Nu în sensul ăsta…

– Da în care sens? Hai să-ț dau un ezemplu. Rafailă a lu Leontina Cloambă, băiat crescut aci, în Salcâmu, priceput la meșterit și tare săritor să ajuthe, când o semnat Vetuța contractu dhe cablu, cam atunci o început la el depresia. În afară dhe lucru la vaci, la câmp, la reparat una alta, servici n-o găsât bietu Filă dhe nici o fel. Doar o angajare dhe cinci luni la un centru de închiriat casete. Dup’aia dhe la un alt servici dhe tri luni la bufetu comunal, l-or trimis în șomaj și atunci dete prăstă el o melancolie care l-o țânut dhin două mii patru până-n două mii paișpe. Acum slavă cerului dhe când cu resetaria îi mult mai bine.

(va urma)


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *