Florin Cîțu: „Eu văd că coaliția funcționează, nu există certuri. Toți membrii guvernului au aprobat acte normative importante pentru toți românii”

Arhiva Afectivă. Să zicem că azi e joi

Să zicem că azi e joi și ne ducem la culcare. Ne îmbrăcăm pijamalele zâmbind cu gândul că mâine e vineri, e weekend și avem totul pregătit pentru o mică escapadă de două zile jumate.
La cabană am vorbit, au locuri, vremea e bună, am consultat și starea meteo, deci hai să dormim fără televizor, sau alte alea, că mâine avem nu doar o zi de muncă, dar și de condus pe autostradă vreo trei-patru ceasuri bune.

…..

Ceasul sună? Nu l-am pus să sune! De obicei ne trezesc clopoțeii și huruitul tramvaielor care încep să circule odată cu zorii zilei. Dacă nu e ceasul, dacă nu s-a blocat careva în lift, atunci de unde-i gălăgia asta?

Ar fi o idee să ne sunăm familia. Nevasta, și ea abia dezmeticită, e de aceeași părere — să-i sunăm pe-ai noștri să aflăm ce înseamnă zarva asta. Sunăm, dar nu răspunde nimeni. În schimb, după vreo câteva minute se aude soneria la ușă.

Acasandrei Florea, vecinul de la trei, care e coleg de birou cu noi, ne spune că trebuie să ne căutăm de lucru, fiindcă după revoluție institutul unde eram angajați s-a desființat.
— Când? Cum? Peste noapte? întrebăm nedumeriți.
— Dar voi ce-ați păzit? Unde v-a fost mintea? ne întreabă la rândul lui vecinul.
— Ce revoluție a fost? Noi avem rezervate două nopți la cabană, am făcut și plinul. Ce s-a întâmplat? Ce altă revoluție a mai fost cât am dormit noi?

Vecinul, care venise cu cafeaua în mână, face semn spre bucătărie. Înțelegem gestul și-l poftim în casă. Ne așezăm toți trei la masă. Vecinul pune un deget în dreptul buzelor, asta însemnând că vom avea o discuție „pe tăcute”, cam la fel ca în vremea microfoanelor atașate prizei de telefon. Căutăm cu privirea ceva de scris. Vecinul ne face semn că nu, nu e cazul. Și începe un fantastic joc asemănător cu cel numit „mimă”. Ne sugerează prin mișcări și gesturi o grămadă de întâmplări și situații. La unele răspundem, la altele ba. La cele cu răspuns greșit din partea unuia din noi, vecinul reia tot mesajul făcând mișcările mai lent, descompunând ideile în silabe. Ne amuzăm la început, dar brusc ne dăm seama că de trei ore stăm la palavre prin gesturi cu vecinul și colegul Acasandrei Florea și îngroziți urlăm la el: Băi nenorocitule, trebuia să fim de mult la muncă!

Vecinul, spălându-și ceașca de cafea în chiuveta bucătăriei noastre, dă din mână a lehamite și ne spune, încă o dată, că nu avem unde să mergem, fiindcă institutul nu mai există. În locul lui e acum o casă de pariuri. Ne ia pe amândoi de braț și ne duce în fața calculatorului care se află lângă feriga din dreptul ferestrei. Deschidem calculatorul și citim. Adică, vrem să citim, dar sumedenii de reclame, invitații solicitând acceptarea diverselor „fursecuri”, ne zădărnicesc accesul la o lectură coerentă. Până și ascultarea unui recent interviu sau știre e întreruptă de câteva ori de melodii languroase despre cum să gătești chiftele fără ulei sau cum să-ți îmbunătățești circulația periferică purtând nu știu ce chiloți cu șosete cu tot.

În cele din urmă vecinul pleacă uitând ceașca spălată pe marginea chiuvetei. Sună iarăși de trei ori scurt. Din prag arată spre bucătărie, și cu două degete face semnul băutului din ceva cu toartă. Îi aducem ceașca. Pleacă lansând din sprânceană un fel de „au revoir”.

Rămași singuri, căutăm cu înfrigurare căștile. Fiul nostru, care e demult în Spania, Portugalia, Africa de Sud și Suedia avea două perechi de căști cu amplificator de sunet. Cu aceste căști, el și vărul lui (care e acum angajat undeva prin Filipine), ascultau vara păsările, albinele, chiar și nou născuții greieri, noaptea.

Înarmați cu acest sistem de comunicare „pe șoptitelea” începem să discutăm nu înainte să facem o probă. Înregistrăm un fragment al dialogului nostru, să verificăm cum se aude și e o bulibășeală de toată frumusețea. Da, fiindcă în timp ce șopăiam de zor am avut grijă să dăm drumul la aspirator, la centrifuga de uscat rufe, precum și la storcătorul de fructe. Până și cel mai specializat detector audio ar fi avut mult de lucru până să obțină din linia sonoră fam. Ionescu ap. opt, vocea umană clară, cu mesajul ei cu tot.

Cam până după ora prânzului a durat „consfătuirea” noastră. Ne priveam în ochi și, cu mare viteză, schimbam cartonașele alfabetului pe care îl făcusem dintr-un reeditat joc Păcălici fabricat de o editură de cărți pentru copii după 1997.

Din vorbirea cursivă foloseam doar expresiile: „Ai înțeles” ? „Ce părere ai?”.
Ne-am dus la culcare cu gândul la cabana care acolo departe, încă aștepta venirea noastră.
A doua zi, vecinul a venit din nou la ușă. De data asta, fără ceașcă, dar cu o mască pe față. Cu degetul arăta spre noi, apoi spre masca lui. Întorcând mâna mișca două degete — semnul sugerând mersul, apoi iar arăta spre masca lui. În fine, mesajul e ceva de genul „și voi doi musai sa umblați cu așa ceva”. Ca să nu ne fie observate expresiile, ne acoperim fețele cu mâinile. El, ridicând degetul mare, ne spuse ok și apăsând masca pe șaua nasului coborî în grabă cu mulțumirea datoriei împlinite.

E a treia zi de când trebuia să revenim de la cabană. Citim mailuri, știri și ne lămurim: ceea ce s-a întâmplat și încă se întâmplă nu a fost o farsă ci desfășurarea, în etape, a unor alte revoluții. Revoluții de care aveau mult mai mult habar cei de vârsta fiului nostru stabilit în Spania, Portugalia, Africa de Sud și Suedia. Mergem pe rând la cumpărături de mască, cu mască. Nu poți să obții o mască dacă nu ai deja una. Ne căutăm de lucru on line. Nu simțim nevoia hranei. Nu ne este foame. Mâncăm fiindcă trebuie. Toate alimentele au un gust asemănător. Citim cărți vechi atunci când vrem sa ne amintim ceva adevărat. Aflăm printr-un mail cu poză de la vărul fiului nostru, vărul stabilit și însurat în Filipine, că are un copil. Ne roagă nu cumva să spunem cuiva că e fericitul tată al unui băiat. Vă rog mult spuneți rudelor că familia noastră s-a îmbogățit cu o persoană. Și că dorim ca toți „producătorii de persoane” din grupul Ionescu (noi toți suntem niște Ionești de tradiție), să se bucure alături de noi.

https://www.businessmagazin.ro/actualitate/folosirea-cuvintelor-mama-si-tata-interzisa-parlamentul-european-19962196


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii