Arhiva Afectivă. Seară de operă

Cu mâna făcută pumn, ajutându-se de inelar și degetul mic, Octav își potrivește, discret, manșeta cămășii cu cea a costumului. Brațul lui drept, sprijinit de fotoliul capitonat al lojei, atinge imperceptibil cotul nevestei. Saveta zâmbește generic, și, îmbujorată, își rotește privirea spre rândurile din vecinătate. În lumina descrescândă, ștrasurile colierului ce-i împodobesc decolteul se ridică și coboară, conturând respirația ei calmă, de gospodină relaxată. Odată cu stingerea candelabrelor, manșete, ștrasuri și obraji, sunt parte din întunericul sălii în așteptare. Toți ochii sunt ațintiți la dunga slab luminată de sub tivul cortinei. Năvodul de adunat aplauze se ridică încet, transformând misterioasa dungă în tabloul viu al spectacolului.

După vreo zece minute bune, valsul și reveria actului întâi din Lacul lebedelor o aduc pe Saveta într-o stare de plăcută toropeală. Octav, observând ce se întâmplă lângă umărul lui de meloman cu ore de acordeon, mandolină, și percuție la Palatul Pionierilor, din perioada de tristă amintire, o scutură ușor pe nevastă șoptindu-i: Te rog să nu adormi!

Saveta, parțial ațipită, netezindu-și ștrasurile, tot în șoaptă, întreabă:
– Când apare Jenica?
– Care Jenica?
– Fata vecinei de la doi.
– Ce-i cu vecina de la doi?
– Are o fată care e la coregrafie. Sau a fost. Acum, de curând, e balerină cu atestat. Mi-a spus mamă-sa că joacă în Lacul lebedelor. Da nu știu în ce rol.
– Cum o mai cheamă pe Jenica asta a ta?
– De ce ?
– Ca s-o caut în program. De ce nu mi-ai spus până acum de Jenica?
– Da de ce să-ți spun? Ca să stai dup-aia s-o aștepți pe alee? Mecanic întreținere echipamente cum ești, îți plac și balerinele, te știu eu. Na, că-ți spun: Ioana Acăsuței, așa o cheamă pe Jenica.

Pe scenă apare mama lui Siegfried, regina, care după diverse piruete ce se petrec în jurul ei, mâni întinse cu grație, poante și voaluri fluturânde, primește buchete de flori artificiale, ca apoi să-i ofere fiului ei o arbaletă. După care, ies din scenă toți, ca să se pregătească de următorul tablou.

Octav, emoționat la gândul că a luat bilete la operă fără să știe că e vecin de bloc cu o speranță a coregrafiei naționale, caută febril în program.
– Ioana Acăsuței ai zis? Nu apare nicăieri, nici la lebedele mici.
– Cum nu apare?
– Uite-așa. Nu apare.
– Eu zic să plecăm.
– Cum să plecăm? Nu ești zdravănă?

Saveta se ridică și iese din lojă.
Între timp, pe scenă, în sunet ușurel de flaut, toate lebedele aliniate îl lasă pe Siegfried să se plimbe printre ele până când, în fortissimo orchestral, apare lebăda Odette-Odile, care se oprește în prim plan cu picioarele adunate și cu mâna dreaptă în sus sugerând o aripă ridicată.

Saveta revine.
– Am întrebat garderobiera. Nu știe nimic. Nici n-a auzit de Jenica.
– Sst. Stai jos. Haide zău, e atât de frumos. Și muzica.. Oh ce muzică..
– Pe mine mă adoarme, crede-mă, măi Tavi. Dacă ceva mă sfâșie la inimă, îmi dă imediat o stare de somn.
– Îți promit că mâine te duc la circ. Acolo nu cred că te apucă somnul.
– La elefanți? La cățeii care merg în două lăbuțe? Oh, abia aștept.

Pe scenă se adună lume pentru un bal mascat. Vine și Rothbart cu fiică-sa Odile care seamănă cu Odette. Siegfried are ochi numai pentru Odile. Allegro, Tempo di valse, Allegro vivo. Zadarnic apare Odette la fereastra castelului încercând să-l avertizeze pe Siegfried, el nu o vede. Când o să-i pară rău, va fi prea târziu.

Tavi și Saveta sunt triști, biletele-s plătite, the show must go on, așa că vor sta până la căderea cortinei finale. Lacul lebedelor va fi pomenit la întâlnirile cu vecinii, sau la ședința de bloc, drept baletul ăla în care nu au văzut-o pe Jenica.