Arhiva Afectivă. Șezlongul

În cele din urmă am renunțat să mă aventurez singură în sat. Stau pe un șezlong găsit în grădina casei lui Medveș ăl bătrân. Prelata decolorată și destrămată pe margini, șuruburile ruginite și lemnul șubrezit, îmi spun că acest …
– Alter Liegestuhl! Das ist ein alter Liegestuhl!*
– Suzi von Pinzgau! Ce onoare!
– Din vara lui 1945 nu s-a mai atins nimeni de șezlongul doamnei Medveș.
Ocolind răsadurile de Regina nopții, pe scurtătura dinspre portița grădinii venea destul de grăbit Zeicu.
– Suzi, avem o urgență. Trebuie să întrunim Comandamentul.
– Am înțeles. Doar un minut mai lasă-mă, trebuie să-i spun ceva despre șezlong.
– Îi spui altă dată, acum nu e timp de spus istorii.
Suzi își răsuci capul așa cum fac uneori cei cu dureri cervicale, plesni odată din coadă și toc-toc, toc-toc se depărtă pășind pe dalele de ciment ce traversau grădina. Zeicu, mai puțin grăbit acum la plecare, o urma. Privindu-i cum se depărtează mă întreb: dacă era vorba de o urgență, de ce merg alene?
– Asta numai ei știu. Remus Miheț cu un deget la șapcă mă saluta de la fereastra barăcii.
– Ziua bună baci Remus! Când ai ajuns aici și cum de nu te-am văzut?
– Am venit în treacăt să vă aduc niște nuci. Îs de acu’ i anu’ da încă-s bune. Niște nuci ș-on colac în pomenirea lu Miheț ăl bătrân, vă rog serviți.
– Spune-mi te rog ai cunoscut bine familia avocatului Medveș?
– Mai puțân eu, mai mult socru-mio.
– Tatăl Ravecăi?
– Ie, tată-so. Erau veșini.
– Cum o chema pe Raveca înainte să fie nevasta dumitale?
– Raveca! Cum s-o cheme? Așe o cheamă șî acum.
– Numele de familie, care era numele ei înainte să se mărite?
– Benedek.
– Păi Benedek nu-i soru-sa de la Sibiu?
– Ba da. Mimi Benedek și Raveca Benedek îs surori.
– Și pe Tibor, cumnatul Ravecăi tot Benedek îl cheamă?
– Ie, adică, da!
– Nu înțeleg.
– Ce nu înțălejeț?
– Cum să-i cheme pe toți trei la fel?
– Păi nu-i cheamă la fel. Raveca Miheț îi nevastă-mea, Mimi Benedek îi soru-sa și Tibor Benedek îi cumnatu-so.
– Baci Remus, te-am întrebat cum se numea ca fată nana Raveca?
– Și v-am spus.
– Bine. Cum se numea Tibor înainte să se însoare cu Mimi?
– Pă Tibor l-o chemat Borbely, că un strămoș a lui o fost bărber. Da Mimi n-o vrut să-ș șchimbe numele și dhe-atuncea Tibor îi șî iel tăt Benedek.
– Începuse să-mi spună Suzi ceva despre șezlongul doamnei Medveș. E adevărat că nu s-a atins nimeni de el din 1945?
– Adevărat. Tăt satu șthie dhe șăzlongul ăsta.
– Ce are atât de deosebit? Arată în ultimul hal. De abia se ține. Dacă era o piesă atât de prețioasă din inventarul casei Medveș de ce nu l-ați pus undeva într-un loc ferit?
– Nu șthiț cum o fost. N-aveț cum. Nici nu eraț născută în august 1945.
– În octombrie 1949 m-am născut.
– Păi da, io ce spusăi? Abia după patru ani venirăț pă lume. Napai era în august, trăcusă on an și ficioru lu Medveș ăl bătrân nu mai venea acasă. L-or luat prizonier după lupta dhe la Păuliș din patru’ș patru. Șî sărmana doamnă Medveș ședhea tătă zâua în șezlong cu ochii la poartă. Ea on pic nu mai era întragă la minte, dhe când o aflat că ficioru-so ba îi mort, ba îi prizoner. Ăsta o vrut să zâcă Suzi..
– Dar de unde știe cornuta de Pinzgau întâmplarea asta?
– Cred că de la bunu Valer. Când mai venea în pimniță mai povestea de una de alta. Mai mult așa că să nu uităm.
– Vine des?
– Cine, tata or ăl bătrân?
– Baci Valer.
– Bunu Valer vine mai des ca taică-miu Aron. Lu tata îi rușâne să vie ca să nu îl mai întrebăm di ce o vândut bancu de tâmplărie a lu bunu, di ce l-o dat pă Șari, di ce l-o vândut pă Honoriu. O făcut grășăli bietul tata, nu s-o știut descurca.
– Mai vine și nana Iustina?
– Nu mai vine… Ultima dată o vinit atunși când o adus acritura aia de care s-or minunat tăț la masa de bună ce era…
– Cum ați putut manca gogoșari de pe lumea cealaltă? E greu de înțeles pentru cineva cu minte întreagă..
– Da ce? Știa cineva că-s facute de buna Iustina? Nime n-o știut. Numa Io. Da atunci am tăcut.
(va urma)

*germ. Un șezlong vechi. Acesta este un șezlong vechi.