Arhiva Afectivă. Strămoașa din Egipt

Am plecat spre casa familiei Miheț scurtând drumul prin trei grădini. Între vecini sistemul de alarmă al gardurilor nu era activat. Aproape o pierdusem pe Cheți în iarba înaltă din livada surorilor Stoia, și dacă un fir de susai și altul de traista ciobanului nu s-ar fi aplecat brusc la pământ, n-aș fi ghicit pe unde se strecoară mustăcioasa. Din bucătăria Ravecăi se auzeau glasuri, vorbărie multă și la răstimpuri un semnal scurt, de clopoței.
Înainte să urcăm cele patru trepte până la ușă, numai ce o văd pe Cheți învârtindu-se de trei ori in jurul unui corcoduș din apropiere.
– Ce-i suceala asta? Vreun ritual?
– Nu. Este datul peste cap în stil minimalist. Prin acest gest eu redevin.
– Ține de vreo obligație să „redevii”?
– Oarecum.
– ?
– E o formulă de respect față de salvatoarea mea. În prezența Ravecăi eu nu sunt o pisică năzdrăvană, nicidecum. Eu sunt mâța de pripas „dârdâind speriată pe piatra albă a râului de lângă moară”.
– Ai citat din Cronica de la Salcâmu Mic unu, pagina 24?
– Exact!
– Mă învârt de trei ori, apoi urc cele patru trepte ca să împlinesc șaptele, ziua în care m-a găsit lângă moară.
– Era vară?
– Nu. Era o zi de șapte, într-o toamnă.
– Interesant și emoționant totodată. Observ că voi salcâmenii  aveți o raportare la timp cu totul aparte.
– Hm… Așa pare? De fapt totul e aparență pe lumea asta, inclusiv  puterea de convingere a unora asupra altora.
– Și atunci ce e real? Ce e adevărat?.
– Asta să-l întrebi pe Pilat din Pont, nu pe mine.
– De unde știi tu de Pilat din Pont?
– De la strămoașa mea, Bastet, zeitate a Egiptului antic, jumătate pisică, jumătate femeie care avea drept datorie protecția țării.
-Nu te supăra, nu vreau să te jignesc cu întrebarea mea, dar spune-mi, pisicile mai erau venerate în timpul lui Tutankamon?
Cheți se opri în fața primei trepte ce ducea spre bucătăria Ravecăi și privind în zare spre coama dealului spuse:
– Diodor din Sicilia (80 î.Hr.-31 î.Hr) relata în scrierile sale cum pe vremea când romanii ocupaseră Egiptul s-a întâmplat ca unul din ocupanți să vatăme mortal o pisică. „Din greșeală” se spune că s-ar fi ajuns la una ca asta. Mulțimea de egipteni au năvălit în locuința profanatorului și l-au ucis fără comentarii. Regele trimisese zadarnic emisari care sa calmeze spiritele. Așadar ignoranța îți poate pune in pericol viața.
– Ca în ziua de azi…
– Așa e, aprobă Cheți al cărui cap cu mustăți cu tot era deja dincolo de ușa bucătăriei. Eu rămasă pe trepte așteptam să fiu invitată, întâmpinată… mă rog, așteptam „ceva festiv”.  Revenită în fața ușii pisica mișcă scurt urechile și după un căscat care părea nesfârșit îmi făcu semn să o urmez. Îmi veni în gând să-i spun că în Evul Mediu pisicile erau demonizate dar m-am abținut și bine am făcut.
Vorbăria din bucătărie încetase când am apărut în prag. Așezată pe scaunul ei dintotdeauna, aproape de fereastră, loc de unde vedea ușa dormitorului, chepengul beciului și intrarea dinspre curtea cu păsări, Raveca îmi ură bun venit. Apoi făcu semn celor din jur să plece în grădină. Vreo zece adolescenți de vârste diferite părăsiră bucătăria. Raveca nu mai era la fel de vioaie ca odinioară, în rest era neschimbată. Însă bucătăria era puțin diferită de cum o știam. Două mese lungi apăruseră, locul devenise mai strâmt și perdelele disăruseră.
Cheți, din nou citindu-mi gândurile îmi spuse:
– De afară se vad perdele care în interior nu există! Nu-i așa că e grozav? A mea a fost ideea!
Punând un deget în dreptul buzelor Raveca zâmbi complice spre pisică, apoi începu să mă mustre cu drag.
– Doamnă dragă, scriitoareo a noastă, unde ai mai umblat până acuma? Numa cine hălăduiește mereu și nu stă locului îș zăuită pretinii. Cât despre ce zâce mâța noastă năzdrăvană așe-i, nu mai avem înlontru nici on firhong pă drot, da de afară zici că-s tăte tri  la locul lor! Estea-s tot de la străbunu lu Zeicu născociri. Îi ceva cu imajine clară, imajine tulbure și cu…
-Interfața.
-Ie, și cu interfața, cum bine zâce mâțuca.
(Va urma)