Arhiva Afectivă. Suzi refuză repatrierea

Dârele lungi de lumină ce treceau prin ulucile porții lui Miheț făceau ca verdeața dimprejurul șurei să pară mai vie, mai strălucitoare. Așa era toată iarba în diminețile însorite. Când ziua era mohorâtă, trifoiul, păpădiile și romanița abia se zăreau, de parcă ar fi fost una cu pământul.

Roua pășunii răcorea pașii Ravecăi. Se depărtau amândouă, fără grabă, lăsând în urmă gardul lui Aron Miheț, gardul popii Sterea și cel al lu’ Stoia. Urcând în liniște spre poiană, nici Suzi, nici Raveca nu aveau altceva în gând decât bucuria începutului unei zile de iunie. Zumzetul bondarilor din preajma căpițelor era urmat, la răstimpuri, de bătăile în trunchiul vreunui carpen ale singurei ciocănitoare aflate la aceea oră în crâng.

— Și, cum îți spuneam, continuă Suzi șirul amintirilor, Herta, era mama Wilmei, iar Wilma era mama Almei, mama mea. Suzi se opri din mers și-și scutură grumazul. Un dangăt scurt se auzi ca atunci când Almei i-a fost desprinsă cureaua talăngii urmând să fie dusă undeva departe.
— Erați deja la Beclean?, întrebă Raveca alungând cu basmaua un roi de musculițe bezmetice.
— Aha!, observă Suzi. Iar băltește ceva pe aici. Să nu ne apropiem prea mult de râu. Au făcut copiii lângă râu o băltoacă și au uitat de ea. O să se adune și țânțari. Numai supărări mă așteaptă.
— Care copii? Nu mai sunt de mult copii in sat. Suzi prea te crezi tânără. O trecut vremea aia. Nici țânțari nu mai sunt, decât seara. Te-am dus eu vreo dată la păscut unde să te mânce țânțarii?
— Tu nu. Dar povestea Honoriu…
— Caii au imaginație, Honoriu mai ales. Ei mai văd lume, află multe, da și inventează. Auzi, tu Suzi, dacă ar veni acuma, ca atunci la Beclean, când voi abia veniserăți din Tirol, cineva care să zâcă – Ich möchte diese Kuh kaufen und nach Pinzgau bringen* (Vreau să cumpăr această vacă și să o aduc la Pinzgau), tu ce-ai zice? Ce ai gândi?
— Străbunica mea, Herta, a ajuns la Rădăuți. Noi, nu. Noi am ajuns la Beclean. Eu și mama. Ne minunam de hainele purtate de oameni la târgu ăla. Alte haine decât la Pinzgau. Și oameni mustăcioși, cu plete. Aici, la Salcâmu, mai seamănă câte unul cu ăia din Tirol. Mai găsești câte unul să semne. Da numa la figură.
— Faci pe rasista și nu-mi răspunzi la întrebare. Te-ai duce înapoi, acasă, dacă ar veni v-un austriac de-al vost să te cumpere?
— Ce austriac?
— Austriac adevărat!
— Și de unde știu eu că-i austriac ori numa are pașaport de Austria?
— La asta nu m-am gândit, zise Raveca legându-și basmaua la spate sub conciul ei sur.
— Nu-mi trăbă mie să mă duc după cine știe ce turc, tătar sau azer care o căpătat cetățenie austriacă.
— Ei, nu exajera! Poathe le știi tu pă toathe, da Cheți te-o zăbunit de cap. Cum să vină un azer tirolez tomna în piață la Beclean, sau la Rădăuț? Estea-s aiureli!
— Da în o mie opsute obzăci, cum o venit italianu ăla care o zâs că-i din Pinzgau și el era tătă zâua croat?
— Nu mă lăsa! Ce zâci tu îi păstă poathe! Adică tu nu ești tiroleză? Ești croată?
— Ce iute-ț perzi încrederea, tu Raveca. Pă noi ne-or adus din Tirol niște văcari plecaț din Rădăuți, nu croatu care făcea pă italianu. Nu. Chiar dacă ar veni v-un strămoș al ăluia care o grija pă Herta, sau pă Wilma, eu tot nu m-aș întoarce. Aici îi locu meu, la Salcâmu Mic. Io aci am mâncat ăl mai bun fân, am băut cea mai curată apă de izvor, am ascultat cel mai frumos clarinet – ce fain cânta Remus pe vremuri, ai, ai! Aci m-am înțăles bine cu Zeicu, Cheți , Honoriu, Șari — care să știe, nu-s niște viețuitoare oarecare.
— Nu te înțăleg tu Suzi. Lasă că io nu te-aș da la nime, asta-i știut. Nici să-m deie aur, tu n-ai pleca dhe la noi! Da nu the înțăleg. Chiar nu ți-i dor dhe locurile tinereții?
— Ce să fac io cu locurile tinereții dacă n-am cu cine vorbi? Io acuma îs altfel. Acolo nu știu dacă găsăsc vreo mâță sau v-un câne care să schimbe impresii cu mine.
— Ai vorbit pă limba mea, zise Raveca cu puțină asprime în glas. Voi între voi, hoarăle, nu vorbiț țărănește, asta am ocservat.

Suzi făcu un pas, apoi încă unul. Cu botul ei rozaliu apucă un smoc de verdeață, îl reteză cu dinții și mestecând șopti:
— Nu le lua toate în seamă, tu Ravecă.