Arhiva afectivă. Un timp al falselor nedumeriri

1991

Februarie, dimineața pe semiîntuneric. Ninge. Nu se văd casele de peste drum. Nu se aud pașii trecătorilor. Nu mai e praf. În sfârșit, nu mai miroase atât de puternic a tocăniță și nici a pipi de pisici. Ce bună e zăpada!


Februarie, mai târzior un pic, spre prânz. Utilizarea cuvântului prânz este „nulă și neavenită” când frigiderul își arată cu claritate toată goliciunea sa. Nu se poate să nu știe cineva cum arată un frigider gol. Deși se cunosc cazuri – localități ale Europei de Vest – în care există o majoritate de necunoscători ai expresiei „frigider gol.”


Februarie, după amiaza aceleiași zile. Frigiderul, deși literalmente gol, prezintă aceeași perfectă stare de funcționare. Vara, pe căldură mare ar fi un loc minunat de lectură, beculețul frigiderului răspândind o plăcută lumină gălbui-răcoritoare.


Februarie, se subînțelege – aceeași zi, spre seară – o idee nemaipomenită îmi străbate ființa – cred că aș putea să renunț la frigider. S-au anunțat mai multe zile geroase. Să nu uit, astăzi, înainte să adorm, să îmi notez întrebarea la care sper să pot răspunde mâine. Întrebare: Pentru ce oare a stat frigiderul în priză atâta timp daca era gol până la refuz?


1991

Март, Mars, March, Mărțișor. Da. Așa e – slavii spun Март, franțujii Mars, bitălșii, adică Beatles spun March, iar mioriticii Martie, Mărțișor. Ninge în continuare. Nu am răspuns la întrebarea din februarie a.c. în legătură cu frigiderul. Poate nu ar trebui să dau un răspuns prompt. Poate ar trebui? Să nu hamletizăm, e vorba de aspecte personale socio-istorice și nu teritorial-cultural-globalizante. Apropos, cine o fi fost cel care a anunțat că arde Globe Theatre*? Dar ce-mi arde mie acum de Globe Theatre? A, da, știu! Ideea s-a legat de globul de pe coridor cu becul ars, pe care administrația nu îl va schimba fiindcă locatarii palierului răspund de bec, iar: dintre locatari niciunul nu are scară și niciunul nu are peste un metru optzeci ca să ajungă, chiar și urcat pe scaun la globul din tavan cu becul ars in interior (extras din sesizarea depusă la ultima ședință de bloc).

Să presupunem că e tot martie. Ninge diagonal. Ieri, în zori, am scos frigiderul din priză. Motorul s-a înfiorat si s-a scuturat scurt când am răsucit spre stânga butonul deconectării. În acel moment m-am simțit ca Dave** deconectându-l pe Hal, atâta doar ca frigiderul meu nu putea sa cânte : „Daisy Daisy, give me your answer, do…”


Da, e tot martie.

Am vrut sa fierb oul pe care l-am primit de curând în schimbul unei ceșcuțe cu ulei. Sunt nevoită să amân prepararea oului,  deoarece alimentarea cu gaz e întreruptă. Telefonul care a fost și el întrerupt o săptămână, acum e impecabil. Are ton! Trebuie să întrerup și eu ceva, adică scrisul în acest jurnal,  pur și simplu fiindcă e ora știrilor la radio, tv, lift, casa scărilor, administrația blocului etc.

Aceeași zi, peste o oră.

Am renunțat la știri. La toate. Am rămas cu urechea lipită de frigider. Ce stranie legătură s-a născut între noi. Parcă vrea să-mi transmită de undeva dintr-o memorie a untului pe pâine, a salatelor orientale sau chiar a merdenelei pusă la păstrare, că el, oh el, nu m-a părăsit. Că dacă eu nu-l mai vreau, el mă vrea, și mă vrea într-un mod absolut intelectual. Este sublim în ce chip mă vrea frigiderul ăsta al meu. Mă vrea unica lui utilizatoare atipică sau atipic-originală. Am să-i ascult sugestia și am să depun în el tot ce voi scrie de acum înainte. Spațiul său gol va fi plin. El va fi arhiva secretă a textelor mele, a studiilor și cercetărilor mele, a jurnalelor mele despre întâmplări cu zile, ore și minute.
Iartă-mă tu, Arctic drag, abia acum înțeleg sensul și simbolul autocolantului de pe ușa ta : „I love Switzerland”. Da, eu voi fi Elveția iar tu vei fi Arcturus – stea oranj de magnitudinea – 0.05! ***

„Switzerland, completely independent state by the Peace of Westphalia in 1648”. Ce coincidență! Chiar dacă eu m-am născut în 1949. Ce mai contează 301 ani, când 3+0+1 fac 4 și frigiderul meu are 4 laturi! Ah, numerologia!


3 septembrie 2004 – Să nu uit să verific știrea asta: „…românii sunt nevoiți să plătească tot 6000 de lei pentru o pâine. La poarta fabricii, o pâine costă 4200 de lei fără TVA, cu 20% mai puțin decât în magazine.”

Da, așa e, am verificat-o. Tanti Nuți, vecina noastră, descendenta lui Samuil Micu Klein, nu crede. O înțeleg. Nu a mai ieșit din apartament din 1990.


5 martie, 2005. Ninsoarea a încetat și am hotărât să cobor în stradă, unde – după cum se va desluși în cele ce urmează – am putut să fac niscaiva târguieli. Mai pe scurt, ca să nu lungesc vorba mi-am cumpărat un covrig. Cam tare, cam rece, cam jegos, dar ieftin (covrigii căzuți pe jos la încărcare/descărcare sau în timpul transportului sunt mai ieftini). Prin urmare l-am cumpărat la suma modică de 3 mii de lei. M-am îndreptat încântată spre casă, am așteptat preț de 10 minute liftul, blocat pe undeva pe la etajul 8, apoi cu gândul la zile mai bune am pornit urcușul etaj după etaj. Pășeam cu grijă mare la anumite paliere unde trebuia sa mă concentrez ca nu cumva Doamne ferește, sa tulbur în graba mea boschetarii sau mai rău, căpșunarii adăpostiți de frig tocmai la noi în bloc. Dar cu sinceritate mărturisesc, mai mare decât această grijă era cea privitoare la covrig. Putea să-mi fie cu ușurință smuls și, da, nici nu vreau să mă gândesc. Ajunsă, în sfârșit, acasă am spălat covrigul, am deschis cuptorul aragazului, dar l-am închis la repezeală înfuriată că nu am citit din capul locului “aide memoire-ul” pe care scrisesem mare: NU SUNT GAZE! Sub presiunea acestei stări de fapt am căutat prăjitorul de pâine achiziționat pe vremea când salariul meu permitea asemenea lux și și nimic. Covrigul meu tare rece și tare jegos nu încăpea în prăjitorul de pâine. Atunci am luat o farfurie adâncă, am așezat covrigul în adâncimea ei și (mare, mare noroc, deoarece curgea apa, se dăduse adică drumul la apă) am lăsat covrigul la înmuiat vreo jumătate de oră. Care era planul meu? Păi planul meu era să prepar o (se va afla îndată ce). Covrigul, mustind de apă, devenise o cocă moale și cooperantă, așa că am luat sucitorul (pe care îl aveam de la bunica din vremurile când la noi în casă se gătea frecvent, iar expresia „masa de prânz” nu ajunsese încă „nulă și neavenită”). Cum spuneam, am luat sucitorul și am început să întind coca aia ciudată în toate direcțiile până ce a atins dimensiunile unei mini pizza. Exact! Asta am preparat – o mini pizza dintr-un covrig. Am adăugat mărar, cimbru, pastă de tomate (toate încă bunicele, expirate abia de o lună). Am luat farfuria cu prețiosul fel gătit cu atâta drag și așezată în unicul fotoliu rămas în urma vânzării mobilei din living, m-am instalat să urmăresc o emisiune care te învață cum să fii miliardar. Curios lucru, niciodată nu-i arată pe miliardarii ăștia cumpărând, gătind sau mâncând covrigi. Dar la această emisiune am aflat adresa casei de licitație unde am putut să vând mobila la un preț bunicel: 3 covrigi pe săptămână timp de un an și jumătate. Să mai spună cineva că cei bogați nu au grijă de clasa de mijloc.


6 martie, 2005

Am primit ghiocei. Studenții mi-au adus ghiocei. Mai mult ca sigur vor bibliografia sau vreo modificare de notă. Le voi acorda un punct celor care nu chiulesc. În general, studenții de azi nu prea învață. Nu au de unde, de la cine și de ce. Sau au de la cine, dar nu mai contează dacă nu au de ce. (Ultima propoziție este un pasaj din declarația de la Bologna, într-o traducere vulgară desigur). Esența, acel celebru și genial 3+2 (referire la durata anilor de studiu), nu s-a înțeles. (!?!)

Mijlocul lui martie

E minunat! Lumea nu-și mai face griji. Toată populația Bucureștiului a primit de la primii trei sute de miliardari ai țării, bonuri de covrigi. Iată încă un ideal al revoluției atins, împlinit. Colgate! Nici o carie! Covrigi! Nici o casă fără covrigi!


28 martie, 2005
Ce prostii am putut debita din februarie până la mijlocul lui martie. Mă refer în special la descrieri de situații, peisaje etc. Trebuia să insist cu mai multă atenție asupra șansei apărute la nivelul societății de consum. Mai cu seamă că nu se întâmplă chiar oriunde pe planetă ca oamenii de afaceri, miliardarii, protipendada, elita ş.a.m.d. să facă asemenea sacrificii pentru popor, pentru patrie, pentru municipiu (mă refer la operațiunea covrigul).


30 martie, 2005

Mi-a sunat la ușă o pereche de tineri drăguți, bine îmbrăcați, plini de bun simț care s-au oferit să facă dezinsecția în apartamente. Am întrebat dacă eram și eu pe listă – aveau o listă în mână – nu au știut ce să-mi răspundă. Apoi am zărit cu coada ochiului că acea listă nu conținea nume ci doar un fel de pseudonime (cred), deși cam lipsite de fantezie, repetându-se invariabil “apelativele” babă, moș, invalid, surd, mut și altele de acest fel. Nu am vrut să mă bag, dar lista putea să fie concepută cu mai multă atenție și mai mult respect deoarece la noi pe scară toți au nume, chiar și nefamiliștii.


Citesc despre rivuluția franceză : Teroarea iacobină (5 septembrie 1793 – 28 iulie 1794), cunoscută de asemenea doar ca Teroarea (conform originalului franceză la Terreur), este perioada revoluției franceze care a culminat cu dictatura lui Robespierre, care își eliminase foștii camarazi de luptă, și cu instituirea Comitetului Salvării Publice. S-a terminat odată cu încetarea puterii Directoratului după executarea lui Robespierre, marcând sfârșitul Revoluției franceze. Perioada, cea mai violentă din timpul Revoluției franceze, a fost pornită de conflictul mereu mocnit dintre girondini și iacobini, fiind marcată de executarea în masă a “dușmanilor revoluției.” Deși numere exacte nu sunt cunoscute, numărul celor executați fusese de ordinul a zeci de mii la nivelul întregii țări, dintre care 16.594 per total (și 2.639 doar în Paris) au fost ghilotinați, și un alt număr de circa 25.000 au fost uciși în execuții sumare de-a lungul Franței. Neplăcută treabă. Apoi mai citesc: The Republican calendar was abolished by Napoleon in August 1805. Mă rog, l-a abolit, el știe de ce l-o fi abolit. Se spune că tot atunci a apărut la noi balada „Aboli’m-aş şi n-am cui”. Nu avem date sau surse sigure despre asta, dar, totuși, folclorul nu minte. Bun. Și ce are Franța din vremea terorii cu ce se petrece aici, la noi, anul ăsta? Cum ce legătură? Păi toate evenimentele –  frigiderul meu gol, covrigul transformat în pizza, cei ce dorm pe scările holul blocului așteptând autocarul care îi va duce în Spania, culminând cu faptul că noi toți suntem liberi să fim milionari, sunt cuceriri ba chiar victorii care ar trebui să ne dea de gândit, nu-i așa?


Aprilie, 28

Repede să nu uit : de plătit întreținerea, telefonul, lumina, tv. (notiță rămasă din martie)

Nu mai pot să scriu. Mă impresionează secvența de pe ecran. O bătrânică încearcă să iasă din pridvorul ei, dar zăpada i-a blocat ușa. Face apoi semne disperate dindărătul unei perdeluțe. O crainică tv turuie știri fioroase, despre ninsori abundente, drumuri închise, leul greu și alte vești. Toate aceste grozăvii se referă la oameni care nu au nici o șansă. Crainica nu are nevoie de șanse. Ea e însăși întruchiparea șansei.


1 Mai 1975

Defilarea de la 1 Mai. Cine-și mai amintește defilările cu pancarte, flori de plastic, portrete şi crenvurști cu muștar la toate intersecțiile. He-hee, ce vremuri! Când tovarășul de la sector se urca în balconul primăriei și urmărind coloanele de demonstranți striga prin portavoce: Policoloruuu – agitați ghirlandeleee, ielevii și sportivii, fetilii dupe margini – agitaţi măi margareteleee, filatuuura – vedeți că vă cade loziiincaaa!


*Distrus de foc, la data de 29 iunie 1613, Globe Theater a fost reconstruit în iunie 1614 pe exact același loc, fiind apoi definitiv închis în 1642 printr-o ordonanță emisă la 6 septembrie 1642, în perioada când toate teatrele din Anglia au fost închise din cauza Războiului civil englez (16421651). https://ro.wikipedia.org/wiki/Teatrul_Globe

**  Hal este supercomputerul navei in filmul Odiseea spațială de Stanley Kubrick, care computer dialoghează dramatic cu astronautul Dave în clipele când acesta se decide să-l deconecteze.

https://en.wikipedia.org/wiki/HAL_9000

https://www.youtube.com/watch?v=E7WQ1tdxSqI

*** steaua provine dintr-o fostă mică galaxie care s-a ciocnit și a fuzionat cu Calea Lactee acum 5-8 miliarde de ani.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Arcturus

https://ro.wikipedia.org/wiki/Teroarea_Iacobină

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

7 comentarii pentru articolul „Arhiva afectivă. Un timp al falselor nedumeriri”

  • frigiderul, adica oglinda
    Frigul, adica izvorul Caldurii
    caldura, adica iubirea
    iubirea, adica cea a pamantului si cea a…sufleteaca
    fiecare iubire cu frigiderul ei, din care izvoraste, care izvoraste
    a l suprapune pe care peste din care, asa cum il suprapui pe omega peste alfa…
    deci a ma suprapune pe mine peste tine, pe noi peste el, pe ei peste noi, pe tine peste mine, asamblindu-l pe Adam, Omul.
    :)))
    :))))
    …defilam cu flori de plastic…intru chemarea, creca sfanta a esentei florii de portocal…

    • cindva, …am intilnit Iubirea.
      cui ii mai pasa ca creca m-am ratacit…, mie nu. ratacire in intreg?!, cine a mai pomenit, altul decit io:))
      daca storci ‘tot timpul’ din cel ce sint… dai de mine, ala care a intilnit, cindva, intimplator, Iubirea…

    • semiintuneric…
      asta inseamna ca o exista si semilumina?
      io nu prea cred!, ba mai mult, cred ca asta e spre fundamentala diferenta.
      …exista semiochi?
      exista semiinima?…
      exista seminadejde?

      lumina si antilumina,
      iar antilumina poate fi doar semibezna, pentru ca si Infinit tinde catre Zero, fara sa poata spune, insa,…’sint cel ce sint’,… … la modul relativ.

      • Expresia semiîntuneric :
        https://m.dex.ro/semi%C3%AEntuneric

        • Lumina e Adevarul. Semiadevarul si semiintunericul nu exista, deci trebe scoase din dex:)))
          Deci e vorba doar de intensitatea cu care Adevarul se dezvaluie…
          Creca!:))))

        • …hai sa mai vorbim!Ș))
          io, cind eram mica,
          eram… atras, magnetic…gen, de spargatoare de gheataȘ)),
          de tipi si tipe care aveau ceva de spus,
          io neavind prea multe de zis, la schimb,… dar zambeam fascinata, si creca dasta faceam impresie buna Ș))),…bine, eram si frumusica foc, patunci:))))

          daca zambesc fascinat… imi spui o poveste foarte foarte deosebita?:)), ca simt ca stii multe povesti deastea!
          si…oricum, ne asemanam, …e clara treaba!:))), de unde rezulta si ca galaxia nu e chiar asa de mare pe cit se zice:))

    • Timpul falselor nedumeriri e pe vremea semiintunericului.