Premierul desemnat, Nicolae Ciucă, sabotat chiar din interiorul PNL: „Voi face tot ce este omenește posibil să avem guvern”

Arhiva Afectivă. Vărul Gil

Coborât din trenul Timișoara – București Nord, se opri la marginea peronului lăsându-i să treacă pe cei grăbiți, pe cei care alergau căutându-și rudele sau prietenii, pe cei cu bagaje grele, trăgând după ei copii adormiți. Forfota gării nu-l mai impresiona ca altă dată. Nu-l mai amețeau, ca în copilărie, șuierele locomotivelor, soneriile cărucioarelor de bagaje, strigătele călătorilor amestecate cu cele ale hamalilor. Valentin se apropie de un telefon public și formă numărul fostei case a unchiului Pavel din strada Plantelor.
― Alo, casa Zoreanu?
― Cine e?
― Nu sunteți casa Zoreanu?

În receptor se auzi un bâzâit, ceva ca o scrâșnitură, apoi un chițăit și în cele din urmă robotul anunță „număr telefonic ocupat”. Mai încercă o fisă. De data asta, află că a format un „număr telefonic deranjat temporar”. Ce să facă? Să meargă neanunțat? Nu se cuvine. Niciodată nu se dusese direct la ușa lor fără un telefon dat din gară. Chiar ei, de fiecare dată, subliniaseră importanța telefonului prealabil invocând neprevăzutul în variante diverse ― poate nu suntem acasă în momentul acela, poate a intervenit vreo urgență, poate … poate…

Doamna Zoreanu fusese căsătorită cu unchiul Pavel, fratele mamei. Deși unchiul Pavel și Arlette Zoreanu erau de mult despărțiți, mama lui Valentin și fosta cumnată au rămas în relații prietenești. Își scriau, vorbeau la telefon. După divorț, Arlette și-a păstrat numele din timpul căsătoriei. A făcut-o pentru Gil, pentru fiul lor.

Valentin va merge pentru prima dată fără telefon la adresa de pe strada Plantelor. Bine că nu stau la bloc. E mare lucru să ai în București curte, grădină, casă cu patru camere, pod, pivniță.
Ferestrele de la stradă sunt deschise. Cu ani în urmă petrecuse câteva vacanțe frumoase în casa aceea. Să meargă direct? Nu, mai bine să sune la poartă.

O femeie tânără apare pe trepte în dreptul ușii bucătăriei. Nu știe cine este femeia care, privindu-l, la rândul ei ezită. Nu numai că nu e curioasă să afle cine e la poartă, dar e grăbită să se întoarcă în casă. Valentin mai face câțiva pași pe stradă privind acele ferestre deschise pe care le cunoaște de demult. Când unchiul Pavel locuia aici, deseori bătea în geam și strigând-o pe Arlette îi arunca o floare așa, ca în tinerețe.

Fereastra, cu aceleași perdele de dantelă și voal, lasă să se vadă crâmpeie de interior.
Încearcă să spună ceva spre golul acela al ferestrei și nu poate.
E atât de neplăcută senzația! Se simte deopotrivă așteptat și respins nu de cineva anume ci de o situație neobișnuită.
― Gil… Tanti Arlette… îngăimă mai mult pentru el.

Femeia care ieșise în curte apăru la geam.
― Pe cine cauți?
― Familia Zoreanu mai locuiește aici?
― Gil Zoreanu, da, aici locuiește. Vă cunoșteți?
― Suntem veri. Eu am … Am telefonat din gară, dar telefonul era deranjat, sau ocupat.. nu știu.
― Nu. Nu era ocupat. Gil se conectează la internet și atunci telefonul …înțelegi? Gil,ai musafiri!

Gil apăru la fereastră.
― Ei! Valentin! Ai și ajuns? Nu era vorba că ne dai un telefon înainte?
― Am sunat și aseară, dar era ocupat. Apoi din gară, la fel. Mama a vorbit cu tanti Arlette cu ceva timp în urmă. Dânsa a spus că pot porni oricând spre București. Poimâine e concursul acela despre care…
― Tanti Arlette, adică mama, nu mai locuiește aici. S-a mutat acum o lună la bloc, cu chirie, într-o garsonieră.
― Bine, atunci.. eu am să…
― În regulă! Succes la concurs! Ah! Era să uit. Să-ți dau numărul ei de telefon.
― Nu e nevoie, mulțumesc. Nu vreau să deranjez.
― Ei, cum? Dar ai venit până aici, cum să nu-ți dau numărul lui Arlette?

La marginea ferestrei vărul Gil îi întinde o hârtiuță.
― Mulțumesc.
― La revedere Vali! Acum văd cât ai crescut. Ai împlinit optsprezece ani?
― Da. Acum un an.
― Ah! Deci ești student?
― Da. La Timișoara, la Politehnică.
― Bravo! Ia stai.. Adelina! Hei, Adelina! Stere mai stă la cămin, sau e la gazdă? N-ar putea să meargă Vali să doarmă o noapte la Stere? Are sac de dormit. Stere e mare amator de drumeții, are și cort! Mișto tipul, o să-ți placă.

În timp ce dincolo de perdeaua de dantelă și voal Gil și Adelina se sfătuiau cum să fie găzduit vărul Vali, acesta era deja la intersecția străzii Plantelor cu strada Sfântul Ștefan.
În părculețul Popa Soare, pe o bancă, tanti Arlette îl aștepta.
― Am știut că vii astăzi. Stai puțin lângă mine, te rog. Să nu mă întrebi nimic. Gil e foarte ocupat. Și el și prietena lui sunt extrem de ocupați. Lucrează de acasă. Își fac o nouă firmă de publicitate.

Cea pe care au avut-o înainte nu a prea mers. Nu știu exact ce fel de firmă e asta nouă dar e ceva cu multe reclame. M-am despărțit de Pavel imediat după revoluție. Nu-l înțelegea pe propriul fiu. Nu-l înțelegea pe Gil, care avea atâtea idei interesante. Se certau întruna. Pavel insista ca Gil să-și termine liceul, să urmeze o facultate. Gil nu a vrut niciodată să lucreze la stat, ca Pavel. I se părea o stupizenie. După ce Pavel a intrat în șomaj nu mai avea posibilitățile din vremea când era salariat. O femeie, o fostă colegă de-ale lui de serviciu, care lucrează și acum tot acolo unde erau proiectările, ea l-a îngrijit pe Pavel. Nu ți-am spus, că voi nu știați, dar Pavel a început să sufere de depresie. Un neadaptat la nou. Foarte neadaptat.
― Unde era institutul de proiectări? Departe de casă?
― Tot acolo, unde știai, lângă gară. Acum unde au fost proiectările e un restaurant, iar ea nu mai e desenatoare, e bufetieră. O femeie de treabă, nu am fost geloasă, ea l-a îngrijit toată perioada asta când eu și Gil ne zbăteam cu firma. Eu îl ajutam în permanență pe Gil să-și pună la punct afacerea. Și cu banii l-am ajutat, și cu spațiul. Toată casa pe care o știi din copilărie e acum firma lui Gil.
― Gil e mai mare decât mine cu patru ani. Spunea că vrea să se facă economist. A renunțat ?
― Păi nu și-a terminat nici liceul. Nu ți-am spus? Imediat după revoluție el a înțeles că trebuie să gândească liber. Școala? Care școală? Ce școală au avut marii afaceriști ai lumii? Au avut fantezie creatoare, experiență. Era și el la început pasionat de faza aia cu piramida. Mă trimitea Gil la cursuri de instruire. Am învățat foarte multe atunci. Sistemul piramidal era ceva fascinat! Să fi văzut ce conferințe ținea, cu săli pline! Cum să aduci clientul în stare să-și dorească să cumpere, chiar dacă nu are mare nevoie de ce vrei tu să-i vinzi. Cum îți poți dubla sau
tripla câștigul într-un timp relativ scurt. Căutam, la îndemnul lui Gil, prieteni, chiar și necunoscuți care doreau să intre în sistemul ăsta. Era afară frig sau cald, nu conta, eu mergeam și încercam să conving lumea să cumpere ba sirop de aloe, ba cremă contra acneei juvenile, ba aparate de vidat pungile cu alimente, ce mai, tot soiul de produse de import, valoroase. Lumea nu cumpăra, că prețurile erau la fel ca în străinătate. Oameni proști. Păi doar nu era să coste un mixer de firmă cât unul fabricat de Elba!
― Electro Banat era o fabrică bună.
― Gil e foarte întreprinzător. Muncește mult. Cu timpul va câștiga bine, sunt sigură. Tu ești student, Valentin?
― Da.
― Și cum o să te descurci?
― Am să lucrez în construcții.
― Vrei să te faci inginer? Vrei să trăiești din salariu ca toți amărâții?
― Tanti Arlette, unde e acum unchiul Pavel?
― E în spital, internat de două zile. Dar nu e ceva grav.
― Aș vrea să-l văd azi. Mâine am concursul de proiect.
― O să-l vezi, dar până atunci hai să te prezint doamnei fostă desenatoare, acum bufetieră, e foarte de treabă. Ea se îngrijește întotdeauna de toate.
― Cum o cheamă?
― Uite că nu știu cum o cheamă. Parcă Mia. Dar nu-i știu numele de familie.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii