Arhiva Afectivă. Zeicu anunță mobilizarea

Trântind capacul portbagajului în care își așezase valiza, Săroi mai aruncă o privire spre fostul dispensar și urcă în mașină. Doi săteni care treceau pe acolo și care îl văzuseră pe Săroi urcând lângă șofer, se apropiară de Remus.
— Zâua bună, dom Miheț! Ai auzât și mneata une pleacă domnu fost deputat? Ai vint să-i zâci la revedere?
— Nici vorbă! M-am nimerit din întâmplare aci. Nu știam un să duce. Și noi nu prea avem de vorbit. Fiecare cu viața lui.
— Lasă, lasă. Noi suntem bucuroși că l-am putut ajuta.
— Cu ce să-l ajutați? Când are nevoie Relu Săroi de ajutor? El să dhescurcă sângur în orce sâtuație.
— O fi. Da să care jos din pod un cufăr plin de hârțoage, tot n-o putut. L-am ajutat noi.

Zeicu se depărtă, alergă până aproape de liziera pădurii Covaciului atinse cu laba zgarda emisie-recepție și spuse: Cheți, alarmă! Loganul cu număr de Mureș nu trebuie să iasă din comună. Apoi se întoarse la Remus.
— Iute și degrabă vorbește cu cine știi la postul de poliție din Salcâmu Mare! Săroi nu trebuie, sub nici un chip, să ajungă la aeroport.
— Ai înnebunit? De când un câne are asemenea putere, să spună omului ce să facă?
— Bine, renunț la ajutorul tău, mă descurc eu cumva, spuse Zeicu grăbit, dar lămurit de faptul că Remus procesa mai greu dimineața, mai ales dacă era întrerupt din plivitul fasolei.
— Ui la el cum fuje… spuse stăpânul ca pentru sine. Rămas în mijlocul uliței simțea cum crește în el mirarea dar și îngrijorarea. Felul în care totul se precipita în jurul său nu era ceva de trecut cu vederea. Nu-i a bună, iar dacă avionul de hârtie îi făcut dhin cărțâle elea importanthe, api bine zâce cânele, trăbă să luăm măsuri.
— Vorbești ca la ședințele de sindicat, spuse Chiflă strănutînd lângă picioarele lui Remus.

Trebuie să vă spun că din noua generație a viețuitoarelor vorbitoare, pisoiașul Buți și puiandru Chiflă erau singurii care se avântaseră să se adreseze oamenilor pe limba omenească și nu pe cea pisicească sau câinească.
— Na, păi dacă șî un ghemotoc pă care abe îl văd, mă pune la punct, atunci chiar îi sfârșâtu lumii!, zise Remus Miheț lovindu-și palmele. Dhe undhe șthi tu mă puiene ce-i aia o șădânță dhe sindicat?

Dar Chiflă dispăruse, fiind și el mobilizat la chemarea lui Zeicu.
Pe bună dreptate vă puteți întreba dacă Zeicu, Cheți, Suzi, ajutați acum de Buți și Chiflă, au asemenea puteri care întrec închipuirea, pentru ce nu preiau ei comanda cu tot ce se petrece în sat? Ei bine, cei doi câni, cele două mâțe, chiar și vaca Suzi, nu mai spun de cloța Esmeralda, nicicare nu vor ca oamenii din Salcâmu Mic să-și uite rostul lor în sat; nu vor ca oamenilor să le slăbească vigilența, intuiția, creativitatea; nu vor ca salcâmenii — singurii posesori ai cutiei conținând tâlcul și legenda satului — să ajungă niște degenerați conduși de animale și când trebuie și când nu trebuie. Să sară în ajutor, sunt toate bucuroase, dar nu mai mult.

Soarele se ascundea și se arăta de după vălătucul șirului de nori alburii împinși de vântul unei ploi nehotărâte. Cerul se însenina și se întuneca zăpăcind un lan de floarea soarelui care nu mai știa când să-și ridice și când să-și plece capul. Trei scaieți drepți în țepoșenia lor gândeau: deși e istorică treaba asta cu plecatul capului, cum oare s-a ajuns la expresia „la soare te poți uita dar la frumusețea adevărată, ba?”.

Dinspre deal coborau încet două bivolițe, cinci vaci, trei viței și un șir de bicicliști care se antrenau pe mountain bike printre cioturile de ulm din Pădurea Covaciului.
Cheți, ieșind din curtea Ravecăi, porni și ea la drumul mare, dar nu ca să întâmpine vacile sau bicicliștii, ci ca să-l întâlnească pe Zeicu. Buți, fiu-so, o urma, abia pășind, mimând sfioșenie și naivitate.
— Încetează baletul ăsta inutil și contacteză-l pe Chiflă sau pe Zeicu. Urgent! Mie mi-a blocat Vetuța firul emisie recepție când a stropit trandafirii cu soluție anti purici. Tocmai admiram un boboc abia apărut când am simțit cum porcăria aia răspândită spre frunze îmi atinge urechile și nasul. Știu. Vina e a mea. Ce să fac? Eu stau mai mult ascunsă. Nu m-a zărit cum mă lăfăiam la soare. Doar coada ar fi putut să mi-o vadă, fiindcă eram cu totul sub tufa de trandafiri. Ador să stau între trandafiri!

Cheți si trandafirii