Arhiva Afectivă. Zona crepusculară

– Serviți, gustați, dhe mult n-ați mai fost pe la noi!

Rumenă în obraji, cu părul ei aluniu, zulufi pe tâmple și strâns în conci, îmbrăcată în cămașă de in cu bumbi îmbrăcați, Vetuța netezea zâmbind un pliu imaginar al feței de masă și mă indemna să încep micul dejun.

– Îți mulțumesc, dar crede-mă, nu mi-e foame.

– Da’ cum așe? Cum nu vi-i foame dup’ atâta drum? Ori vi-i frică că o hi ceva strâcat dhin ce vidheț pă masă? Doamñe* păzășthe să omeñim noi în felul ăsta pă careva, fie el invitat, fie el dhe-al nost.

– Te rog nu te grăbi să gândești, sau să spui așa ceva! Nu e vorba de neîncrederea în ce văd pe masă.

Adunând chiflele într-un săculeț de pânză, punând untul din untieră înapoi în strachina de unt, alegând apoi un măr de pe fructieră Vetuța mă întrebă:

– Atunci? Oare ce-o fi? Dhi ce nu mâncaț?

– Fiindcă nu știu de ce se petrece, nu pricep unde a dispărut noaptea.

– Care noapthe domnucă dragă?

– Asta, care a trecut.

– Păi … dacă o trecut, însamnă că s-o dus, și dacă s-o dus, normal că nu-i! Dhi un’ s-o iei dacă s-o dus?

– Nu m-ai înțeles.

– Oi fi vreo proastă, asta vreț să spuñeț?

– Uite cum stau lucrurile. Am venit de puțin timp. M-am întâlnit cu Cheți pe drum când aproape se însera. Am intrat în baracă și după nici cinci minute am văzut prin ferestre cerul de răsărit al dimineții. Dar întunericul nopții nu a zăbovit în odaia asta. Nu a fost nevoie să aprind lampa. Uite, patul din dormitor e neatins. Dacă ar fi fost noapte cu adevărat nu ar fi trebuit să vezi așternutul, perna, ca după somnul cuiva? Nici nu am apucat să intru în dormitor, darămite să mă întind, să mă odihnesc. După ce m-am plâns că mă dor picioarele, Cheți vroia să mă invite la o plimbare de opt kilometri. Și? Intru în baracă și văd că deja e dimineață!

– Baracă zîceț? Ie, dară… așe i-o rămas numele. Napi că să mai zâc? Tăthe la timpul lor… Na io acu vă las că trăbă să văd dacă or venit oamenii la strâns fânu.

– Cum? Pleci? Mă lași așa fără nici o lămurire?

– Lămuririle or veni și ele. Sângure or veni, așe să șthiț, sângure!

De îndată ce ușa se închise în urma Vetuței, prin fereastra bucătăriei am auzit un tril de mierlă. Sunete minunate se răspândeau printre crengi și frunze, tufe de iasomie înmiresmau aerul tot mai răcoros al grădinii și treptat se lăsa noaptea. Aha! mi-am zis. Pesemne mă aflu în zona crepusculară! Ecranul de lângă soba de teracotă se făcu gri-sidefiu, iar în mijlocul lui apăru o siglă semănând cu o perlă sub care scria cu litere gotice SM. Vocea lui Zeicu mă anunță că e vremea de somn dar înainte să-mi ureze noapte bună adăugă o serie de date privind starea vremii, poziția lunii față de soare, coordonate terestre și circumterestre, fără prognoză însă. Totul se referea la prezent și la trecutul recent. Mărturisesc că această primă pseudo-zi care se încheia aici în „baraca” din Salcâmu Mic mi-a schimbat mult din ceea ce obișnuisem să numesc ordine, coerență, sens… Știu, poate veți spune că multe din cele ce ni se întâmplă în viață rezultă din acțiuni voite în amestec cu imprevizibilul. Dar nu puține sunt cazurile în care imaginația aplicată poate dezlănțui evenimente care nu-și găsesc corespondența nici în ceea ce noi putem controla, dar nici în ceea ce alții pretind că stăpânesc. În acest sens cel mai bun exemplu este lupta pentru superioritatea tehnologică începută în 1957 odată cu lansarea în spațiul cosmic a Sputnik-ului, primul satelit al sovieticilor. De atunci, o agenție subordonată Pentagonului are misiunea de a preveni surprize tehnologice în domeniul securității naționale prin sponsorizarea celor mai noi descoperiri științifice.

…

*n : acest regionalism se pronunță ca ñ din din spaniolă. Ex.: España