Arşi de vii

Corespondență specială din Piatra Neamț: Dan Dumitru Iacob pentru cristoiublog.ro

Faptele

Sâmbătă 14 noiembrie 2020, seara,într-un salon al Secţiei ATI (Terapie Intensivă) al Spitalului Judeţean din oraşul Piatra-Neamţ, au ars de vii 10 bolnavi de covid 19, 7 bărbaţi şi 3 femei, cu vârste cuprinse între 67 şi 83 de ani. De obicei, când ajungi pe pragul dintre lumi, eşti într-un spital, iar cadrele medicale din jurul tău încearcă să te ajute să revii la o viaţă normală, sau, dacă acest lucru nu mai este cu putinţă, te asistă pentru ca tu să treci, lin, dincolo. Celor care au dureri li se face morfină, cei care nu mai pot respira sunt intubaţi, sunt ajutaţi să respire cu ajutorul aparatelor şi aşa mai departe. Acum am să vă rog să vizualizaţi, cu ochii minţii, un salon ATI cu zece paturi în care stau, conectaţi la tot felul de aparate, zece persoane şi că, la un moment dat, izbucneşte un incendiu în urma căruia cei zece oameni ard de vii, în chinuri cumplite. Se pare că, în urma unui scurt circuit, s-a produs o explozie, geamurile încăperii fiind sparte, au ajuns pompierii, au stins incendiul, dar, dincolo de această intervenţie salutară, cei 10 oameni şi-au pierdut viaţa şi alţii au fost grav răniţi.

Comisiile

Bineînţeles că, în urma acestei tragedii (cea mai gravă de la Colectiv, de acum cinci ani) s-au constituit comisii care să stabilească cauzele producerii tristului eveniment, dar, indiferent de rezultatele cercetării, care pot preîntâmpina alte tragedii, cele 10 persoane au murit cu zile, cum se spune. Începând de la preşedintele Consiliului Judeţean, continuând cu prefectul, cu directorul spitalului, şeful de secţie, toţi încearcă să ne explice că … nu este vina lor. Greaua moştenire, suprasolicitarea cadrelor medicale în lunile din urmă, datorită pandemiei, lipsa unui personal îndestulător, etc. Mă tem că, aşa cum s-a întâmplat în cazul Colectiv, după o scurtă perioadă de agitaţie, de măsuri, de promisiuni, în final nu se va face mare lucru pentru îmbunătăţirea condiţiilor din spitale. Şi nu se va face, pentru că sistemul sanitar, asemenea sistemului educaţional, administrativ, trebuie reformat din temelii.

Eroul

În toată această tragedie, un medic tânăr, pe nume Cătălin Denciu, a încercat să salveze pacienţii intrând în flăcări; în urma acestei acţiuni el s-a ales cu arsuri grave, fiind transportat, cu avionul, la Centrul de arşi al Spitalului Militar din Bruxelles. Medicul Denciu este specializat în Terapie intensivă şi era de gardă în momentul în care a izbucnit incendiul. El a intrat în unul din cele două saloane de ATI, care încă nu era cuprins de flăcări, i-a scos pe cei 8 pacienţi internaţi şi intubaţi acolo, încercând apoi, împreună cu o asistentă, cu un alt medic, să-i scoată şi pe cei care erau imobilizaţi în paturile din salonul care ardea. Medicul Denciu are 42 de ani, provine dintr-o familie de medici, iar soţia sa este medic. În Evanghelia după Ioan, în capitolul 15, versetul 13, Mântuitorul spune: „Nu este iubire mai mare decât să-şi pună cineva sufletul pentru aproapele său”. În alte traduceri, cuvântul suflet este înlocuit cu cuvântul viaţa. Cel mai puternic instinct al omului este instinctul de conservare; într-o situaţie limită, ne mobilizăm toate resursele spre a rămâne în viaţă. În situaţiile limită, raţiunea nu ne mai slujeşte, instinctul de conservare mobilizându-ne spre a ne salva viaţa, sufletul. De cele mai multe ori fugim, dăm bir cu fugiţii, cum se spune, ne agăţăm şi de un pai, dacă suntem în vâltoarea apelor, călcăm pe trupurile celor căzuţi la pământ, ca să scăpăm dintr-o busculadă care creează panică, busculadă stârnită de un incendiu, de un cutremur, de o revăsare masivă de ape. Şi totuşi, există oameni care, în ciuda instinctului de conservare, se aruncă în flăcări, în ape, intră sub dărâmături, spre a-şi salva semenii, punându-şi în joc viaţa. Medicul Denciu nu este singurul cadru medicala care a intervenit acolo sîmbătă seara, dar, din nefericire, el este cel mai mult afectat de arsuri, semn că s-a implicat cu asupra de măsură. Îi dorim însănătoşire, vindecare, deşi ştim, de la cei care au supravieţuit iadului de la Colectiv, că viaţa lui nu mai fi aceeaşi.

Viaţa, se spune pe bună dreptate, merge înainte. Da, merge înainte, pentru că suntem aproape 8 miliarde de oameni pe acest pământ şi nicio pandemie, niciun cutremur, nicio revărsare de ape nu pot amorî atâţia oameni. Dar oamenii, spune Nichita Stănescu, se numără aşa: un om, un om, un om,un om. Da, suntem aproape 8 miliarde, dar fiecare dintre noi este important, fiecare dintre noi are dreptul de a trăi, de a fi fericit, sănătos, de a fi tratat cum se cuvine, când apar probleme de sănătate. Aşa sună lucrurile pe hârtie… În realitate, societatea românească de astăzi nu reuşeşte să creeze mediul în care fiecare dintre noi să se împlinească, nu reuşeşte să asigure un sistem sanitar performant, un sistem de educaţie performant, şi aşa mai departe. Vinovaţii ? Vă las pe fiecare dintre voi să răspundă la această întrebare…

Pe de altă parte, cred că sunt mulţi români de tăria medicului Denciu, oameni care, în situaţii limită, sunt în stare să-şi pună viaţa pentru aproapele lor. Şi mai cred că România va ieşi din cotitura în care se află de atâţia ani, doar dacă asemenea oameni vor ajunge şi în posturi de decizie, în toate sectoarele societăţii româneşti de astăzi. Meritocraţia este singura soluţie de a ieşi la lumină!

Dar până atunci, tragedii ca cea de sâmbătă ne fac să ne ferim de a ajunge la spital. Să ne ferim, paradoxal, să ajungem în locul în care am putea fi ajutaţi să ne însănătoşim. Şi asta pentru că, timp de 30 de ani, după 1989, spitalele au îmbătrânit odată cu noi, iar cei care s-au succedat la conducerea ţării au cârpit pe ici pe colo lucrurile, fără să construiască spitale noi, moderne, demne de medicina secolului XXI. Medicii, asistentele, sunt, de cele mai multe ori, bine pregătiţi, dar lipsa unor clădiri corespunzătoare, a unor dotări corespunzătoare, le zădărnicesc eforturile. Iar această Criză Covid nu a făcut decât să aducă la suprafaţă probleme grave, vechi, ştiute, dar trecute sub tăcere.

Poate că de data aceasta, interesul pentru reformarea reală a sistemului de sănătate nu se va stinge în câteva săptămâni, aşa cum s-a stins în urma unor tragedii similare, petrecute după 1989.
Să ne ajute Dumnezeu să ne trezim, acum, în ceasul de pe urmă şi să redăm, în scurt timp, românilor bucuria de a trăi în ţara lor.