Aurul, resursa care salvează state

În trecut, oamenii au folosit pentru prima dată aurul din râurile și fluviile din întreaga Lume, frumusețea și strălucirea lui atrăgând atenția. Potrivit National Mining Association, aurul a fost folosit pentru prima oară de către oamenii din culturile din Europa de Est, în jurul anului 4000 î.Hr. pentru a confecționa diverse obiecte decorative. Aurul a fost folosit timp de mii de ani numai pentru a crea obiecte plăcute ochiului, precum bijuterii și idoli pentru închinare. Totul s-a schimbat în jurul anului 1500 î.Hr., când vechiul imperiu egiptean, care a beneficiat masiv de pe urma regiunii sale bogată în aur, Nubia, a făcut din aur primul mijloc oficial de schimb pentru comerțul internațional.

În prezent, rolul aurului este luat în râs. Atât de către factorii de decizie politică, dar și de către marii afaceriști. Asta doar la nivel oficial, deoarece, de fapt, cu toții vor să dețină cât mai mult aur. De ce? Pentru că aurul înseamnă putere pe Arena Internațională a Statelor. Să luăm un mic exemplu. Ce țară are cel mai mult aur? Bingo: Statele Unite. Dar, dacă aurul nu contează cu adevărat, de ce statele achiziționează masiv această resursă? De ce SUA au 8.133 de tone în rezerva de aur? Oare fiindcă aceasta se ridică la o valoare de aproximativ 480,84 miliarde de dolari? Cu mai mult de 8.000 de tone metrice, rezerva de aur a SUA are aproape la fel de mult ca următoarele trei mari rezerve de aur de pe Glob la un loc. Următoarele trei țări cu cele mai multe rezerve de aur sunt: Germania, Italia și Franța, care au 3.355 de tone metrice, 2.452 de tone metrice și, respectiv, 2.437 de tone metrice de aur.

De ce au SUA o rezervă de aur atât de mare? Pentru puterea pe care o oferă aurul. Chiar dacă standardul aurului a fost abandonat în urmă cu mai bine de 40 de ani, SUA păstrează cea mai mare rezervă de aur din lume, iar acest lucru nu din naivitate. Datorită aurului, SUA își protejează moneda în caz de dezastru economic. Repet, exclusiv datorită aurului. Nu datorită democraților ori republicanilor, ori armatei. Doar datorită aurului. Datorită acelei bogății care, prin intermediul unor „petarde și fumigene” diversioniste, cică n-ar avea valoare reală.

Top 10 țări cu cele mai multe rezerve de aur:

1.  Statele Unite ale Americii: 8.133 tone metrice (480,84 miliarde de dolari)
2.  Germania: 3.355 tone metrice (198,35 miliarde de dolari)
3.  Italia: 2.452 tone metrice (144,97 miliarde de dolari)
4.  Franța: 2.437 de tone metrice (144,08 miliarde de dolari)
5.  Rusia: 2.299 tone metrice (135,92 miliarde de dolari)
6.  China: 1.948 tone metrice (115,17 miliarde de dolari)
7.  Elveția: 1.040 tone metrice (61,49 miliarde de dolari)
8.  Japonia: 846 tone metrice (50,02 miliarde de dolari)
9.  India: 785 tone metrice (46,41 miliarde de dolari)
10.  Țările de Jos: 612 tone metrice (36,18 miliarde de dolari).

Merită să amintesc și de un sistem expirat, care a pus bazele unor structuri extrem de importante în lumea financiară. Este vorba de: Sistemul de la Bretton Woods, un set de reguli și politici unificate care au oferit cadrul necesar pentru a crea cursuri de schimb valutar internaționale fixe. În esență, acordul prevedea ca FMI, nou creat, să stabilească rata de schimb fixă pentru monedele din întreaga lume. Acordul de la Bretton Woods a fost încheiat în cadrul unui summit desfășurat în 1944 în New Hampshire, SUA, pe un sit cu același nume. Acordul a fost încheiat de 730 de delegați, care erau reprezentanții celor 44 de națiuni aliate care au participat la summit. În cadrul acordului, delegații au folosit standardul aurului pentru a crea un curs de schimb valutar fix. Acordul a facilitat și crearea unor structuri extrem de importante în lumea financiară: Fondul Monetar Internațional (FMI) și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), cunoscută astăzi sub numele de Banca Mondială (detalii interesante: https://corporatefinanceinstitute.com/resources/economics/bretton-woods-agreement/).

Acum, este firesc ca noi să ne întrebăm următorul lucru. Oare cei care susțin că aurul nu are valoare reală, și că ar trebui să cumpărăm doar cifre, adică acțiuni la diverse companii, poate că de fapt tot ale lor, de ce marile puteri și marii afaceriști cumpără aur de fiecare dată când au ocazia? De naivi? De neștiutori? De tâmpiți, ori de proști? Nu, chiar din contră, de șmecheri. Iar dacă reușesc șă-i convingă pe alții că aurul este un fleac, ei sunt și mai câștigați. Și încă ceva, Nicolae Ceaușescu, din 1965 până în anii 1980, a fost preocupat să transfere continuu aur în marile centre financiare. Oare și el tot de „tâmpit”? Ori de înțelept? Tot din ordinul lui Ceaușescu, BNR a mai cumpărat până în anul 1989 încă 17,6 tone de aur. Iar legat de greutățile suportate de către țara noastră, este important să știm și faptul că, imediat după război, România a ajuns să aibă doar 7 tone de aur, de la 73 de tone. De ce? Aurul a fost folosit la plata obligațiilor externe. Dar, tot din așa zisa „prostie”, rezerva de aur a fost treptat refăcută, astfel încât, în anul 1965, aurul României depozitat în străinătate reprezenta 25 de tone, iar în anul 1971, 45 de tone. Nu este rău pentru un stat devastat de război și de schimbări peste schimbări. Nedumerirea mea este însă alta. Oare cum a reușit un stat care și-a achitat întreaga datorie externă, unicul exemplu în istorie (https://www.cristoiublog.ro/romania-unica-tara-care-si-a-achitat-intreaga-datorie-externa-in-ultimii-6000-de-ani/), să mai și cumpere încă aproape 18 tone de aur? În contextul în care mai avea în țară încă aproximativ 50 de tone, asta la data plății datoriei externe, la care s-a folosit în principal aurul României depus în străinătate.

Picture1

Fotografie: https://www.madisontrust.com/information-center/which-world-countries-have-the-most-gold/