Avantajul de a fi extrădat

Cînd primeau veste din ţară că vărul are un botez, făceau pe dracu-n patru pentru a fi extrădaţi. Dacă pînă atunci se fereau de poliţişti, cînd ciordeau un portofel, acum se dădeau de ceasul morţii să fie văzuţi şi prinşi.

— Băi, ăla, am furat portofelul!
Ăla era poliţistul neamţ. Tocmai ajuta o bătrînică să treacă strada fără s-o grăbească şi, prin asta, s-o streseze. N-avea ochi pentru astfel de infracţiuni mărunte.
Furioşi că nu li se dă nici o atenţie, se duceau glonţ la poliţist şi, vîrîndu-i portofelul sub nas, îi strigau:
– Eşti chior, nu vezi că lîngă tine a avut loc o infracţiune?

Pentru a fi şi mai convingători, cărau cu ei şi victima furtului, un neamţ care nu înţelegea nimic din ce i s-a întîmplat.
O puneau să se plîngă poliţistului că i-au furat portofelul.
Într-un cuvînt, nu se lăsau pînă nu li se punea cătuşele.
Ştiau că din acel moment se puteau considera extrădaţi deja.

Cîte bătăi de cap să te întorci la Bucureşti altfel decît extrădat!
Să faci rost de bilet mai întîi.
Asta presupunea alergătură pe la agenţii, dar mai ales bani.
Să iei un taxi (alţi bani, altă distracţie!), să stai la coadă la check-in, să treci prin filtru, să te întrebi dacă vei mai găsi loc pentru bagajul de mînă pe poliţa de deasupra.

Ca extrădat erai scutit dintr-un foc de toate bătăile astea de cap.
Se ocupa de toate Poliţia din Germania.
Şi de cumpăratul biletului, şi de dusul pînă la aeroport, şi de trecutul prin filtre, ba chiar şi de un loc pe scaun lîngă fereastră.
Ceilalţi călători aşteptau o grămadă în sala de îmbarcare. Ca extrădat, te ducea poliţistul direct la avion, cu cîteva minute înainte de plecare.
În timpul zborului primeau mîncare din belşug, apă minerală, la o adică şi un păhărel de whisky însoţit de o broşură într-o limbă de circulaţie internaţională, dedicată integrării rromilor.
Aşa cum cereau procedurile standard din interioriul Uniunii Europene.

Mîncarea o haleau, apa minerală o beau, iar broşura o foloseau drept hîrtie igienică.
După ce dădeau gata botezul, care dura o săptămînă, dacă nu chiar două, o ştergeau din nou în Occident, unde se apucau din nou de furat.
Pînă la următorul botez.