Avantajul de a şti sfîrşitul

4. Cu o pereche de chiloţi dai gata în Cuba pînă şi o Artistă a Poporului

La ieşirea din Catedrală, în drum spre gară, unde tinerii însoțitori ţin neapărat să mă ducă, zăresc firma unei librării pompoase: International. N-are nimic în plan naţional, d-apoi în cel internaţional. Sub sticla vitrinei, un stilou, singurul de altfel. Vînzătoarea îmi spune prin gesturi că n-are cerneală. Studenţii îmi explică. Pînă la căderea comunismului în Est, în Cuba nu s-a produs nimic mai acătării. Insula a fost considerată capul de pod al comunismului în America Latină, sula vîrîtă de socialismul victorios în coasta imperialismului american muribund. De aceea, URSS şi ţările socialiste luau zahăr la un preţ dublu decît cel de pe piaţa mondială şi-i vindeau Cubei petrol şi produse sub preţul de piaţă. Astfel Cuba era un fel de trîntor al planetei. Se ocupa cu Revoluţia în America Latină, în timp ce alţii munceau din greu pentru ea. Căderea comunismului a tăiat toate aceste pomeni. Ţara s-a văzut nevoită să importe mărfuri pe valută. Mărfuri extrem de costisitoare, pentru că din America, deşi aflată la mai puţin de 100 de kilometri, nu se poate cumpăra nimic. Dolarii strînşi cu greu din turism şi de la exilaţii din Miami sînt puși deoparte pentru cumpărarea produselor de strictă necesitate. Stiloul e un lux. Ca şi ciorapii, ca şi parfumul ca şi bikinii. Cu o pereche de chiloţi, dai gata în Cuba pînă şi o Artistă a Poporului.

Ne oprim la o cofetărie mai pricopsită, proprietatea unei asociaţii familiale, permisă în cadrul Perestroikăi de tip cubanez, zisă şi Castroika. Prietenii mei de azi beau Mojito. Eu mănînc o îngheţată. Un răgaz în care lecţia despre Cuba de azi înfloreşte şi cu mai mult spor. Pentru a face faţă crizei, Fidel care, vorba lor, no es stupido, a permis circulaţia dolarului.

Pe 26 iulie 1993, la Teatrul Heredia din Santigo de Cuba, unde are loc Aniversarea a 40 de ani de la asaltul asupra Moncada, Fidel Castro anunţă măsuri radicale menite a liberaliza regimul.
Printre acestea, pe primul loc se situează, depenalizarea posesiei de valută.
O lună mai tîrziu, pe 13 august 1993, Decretul-Lege nr. 140 al Consiliului de stat consfinţeşte în plan legal circulaţia dolarului.
Au apărut astfel trei feluri de pieţe: piaţă subvenţionată, piaţă privată şi piaţă neagră. Cubanezii şi-au făcut un mod de viaţă din a sta la coadă la produsele subvenţionate pentru a le revinde după aia pe piaţa neagră.

Pe cealaltă parte a străzii, zăresc un aprozar privat. Mă ridic şi mă întorc cu doi pepenaşi. În mîini, deoarece proprietarul n-avea pungă. Explicabil – îmi spun tinerii – pungile se fac din plastic, iar plasticul, din substanţe chimice din import. Pungile de plastic sînt la mare preţ în Cuba. Cu un camion de pungi împărţite pe gratis, poţi cuceri tot electoratul din Havana.

Dacă tot sîntem la taclale, îl întreb pe însoţitorul meu în vîrstă cum a fost în Angola.
Nu e o întrebare de complezenţă.
Intervenţia cubaneză în Angola e unul dintre momentele cruciale pentru Istoria Cubei Revoluţionare şi un moment semnificativ al Secolului XX.
Cu toate acestea, nici în Cuba şi nici în lume nu se prea vorbeşte despre acest moment.

Străbatem străzi înguste, cu buticuri sub forma unor găuri afumate. În faţa blocurilor, localnicele vînd mărfuri la negru sau prăjiturile făcute în casă. Ne lipim de gardul care înconjoară Estacion Central de Ferrocarilles. Gara Centrală, cu alte cuvinte. Gară e un fel de a spune. Din lipsă de cărbuni şi de energie, din Havana pleacă un singur tren pe zi. Printre gratiile de fier, văd ceva antediluvian: vagoane din lemn, cu uşi din lemn, fără geamuri la ferestre şi fără treceri dintr-un vagon într-altul.

Ca o încununare a călătoriei prin adevărata Cuba, ghizii ad-hoc îmi propun să merg acasă la unul dintre ei. Urcăm scările întunecoase ale unei clădiri vechi coloniale. Un apartament din patru cămăruţe. Soţia însoţitorului nu e deloc surprinsă. Tocmai alăpta sugarul. Mă aşez pe unul dintre cele două fotolii ruinate, ca scoase acum de sub dărămăturile unui cutremur. Gazda îmi arată proprietăţile: un frigider, o maşină de spălat, un televizor. Toate de etnie sovietică. Se mîndreşte, totuşi, cu un alt frigider, american, rămas de dinainte de Revoluţie.
E un bun prilej pentru a cunoaşte viaţa unui cubanez obişnuit.

Stă în apropierea Capitoliului, în Havana Veche, declarată de UNESCO monument al Umanităţii. Nu plăteşte chirie. Plăteşte doar gazul şi lumina electrică. Destul de puţin, deoarece sînt servicii raţionalizate. Cînd s-a însurat a avut dreptul să stea la un hotel pe gratis, timp de trei zile. A putut cumpăra, la preţ subvenţionat, 5 lăzi de bere, un cearşaf sau un prosop de baie (la alegere), două farfurii şi două tacîmuri. Asistenţa medicală e gratuită. Fiecare cubanez e repartizat pe lîngă un medic de familie, beneficiar al unui salariu de 20 de dolari pe lună. La ţară, medicul locuieşte într-o clădire de stat. Jos, la parter, e cabinetul. La etaj, e apartamentul său.

(Va continua)

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Avantajul de a şti sfîrşitul”