Avantajul de a şti sfîrşitul. 6. Va fi în Cuba ca la noi după Căderea lui Ceauşescu?

Încheiem periplul la un restaurant particular. Poreclite paladares (după numele unui lanţ de restaurante dintr-o telenovelă braziliană, de mare succes în Cuba), restaurantele particulare au fost autorizate să funcţioneze în 1994. Legal, le sînt permise doar 12 locuri şi le e interzis să servească languste, carne de vacă şi creveţi. În realitate, poţi mînca şi aşa ceva la unele din ele. Altele au în spate o încăpere în plus, la care ajungi prin bucătărie. Un paladares e arhiplin la ora prînzului. Mulţi turişti preferă să vină aici pentru mîncarea care e mult mai bună şi mai ieftină ca la restaurantul hotelului. Proprietarul restaurantului nostru plăteşte 500 de dolari impozit pe lună. A pornit afacerea cu dolarii primiţi de la o rudă exilată la Miami. Salariaţii cîştigă enorm faţă de cei de la stat: 2 dolari pe zi, 60 pe lună.

Ghidurile străine conţin, alături de restaurante şi nume de Paladares.
Din Cuba. Lonely Planet, am desprins cîteva recomandări, la capitolul Eating. Paladares.
Înaintea recomandărilor propriu zise, autorii ghidului simt nevoia cîtorva sfaturi pentru cei interesați de paladares:
„Habana Vieja e notorie pentru paladares mediocre, cu prețuri umflate. Vei găsi o mult mai bună selecție în Centro Habana și Vedado. Cere întotdeauna meniul înainte de a comanda și șterge-o dacă nu-ți place ceea ce vezi. De exemplu, cele mai multe paladares de pe străzile mici din jurul Plaza de la Catedral au prețuri umflate. Unele paladares adaugă o taxă de 10% or ”servicio” la nota de plată fără să menționeze asta înainte de a mînca. Altele adaugă prețuri suplimentare pentru orezul și mazărea din farfuria ta.
Nu lăsa jineteros să te ducă la un paladares , evident, dacă nu ții să-i plătești comision și posibil prînzul!”

Cîteva din paladares recomandate de ghid:
Centro Habana:
„La Guarida: Sălbatec de popular de cînd filmul Căpşuni şi Ciocolată a fost filmat parţial aici. Dacă vrei o abatere de la cocina cubana (bucătăria cubaneză) şi ai cel puţin 20 de dolari de risipit, trage aici. Ţi se dă un biban de mare drăguţ în nucă de cocos şi mielul Indian inspirat e inedit. Fanii aperitivelor pot fi în extaz aici. Găzduit într-un clasic palat nerestaurat din Centrul Havanei, sălile de mese sînt eclectice, dacă nu chiar, înghesuite. Serviciul este prea asemenea unui business. Rezervarea e esenţială”.

În Vedado:
„Casa Sarasua: Locul este ca o crescătorie de iepuri în materie de arme şi armamente. Gazda, flecară, e mai mult decît fericită să te lumineze asupra colecţiei sale cu aer de muzeu. Carnea domină meniul, dar vegetarienii se pot acomoda cu asta. Convenabil aşezat lîngă Universitate”.

În acelaşi timp cu paladares, cubanezii au fost autorizaţi să deschidă Casas Particulares, case sau camere de închiriat la străini. Ghidurile occidentale conţin liste de asemenea locuinţe, trecute la capitolul Casas Particulares in…. Casele care închiriază camere la străini sunt uşor de recunoscut după un triunghi albastru de pe uşă, cu inscripţia „Arrendador Inscripto”.

Funcţionarea lor e strict reglementată şi urmărită de autorităţi. Astfel, proprietarii nu pot închiria camere în zonele complexelor turistice. Pentru a nu concura statul, probabil. Se plăteşte taxă lunară de la 100 de dolari pînă la 250, în funcţie de locaţie. Dacă proprietarul are parcare, un semn publicitar sau oferă şi prînzul, plăteşte o taxă în plus.
Aceste taxe trebuie plătite indiferent dacă locuinţele sunt sau nu închiriate.
Fiecare proprietar trebuie să aibă un registru, în care-şi trece oaspeţii şi asupra cărora trebuie să informeze autorităţile în termen de 24 de ore de la sosirea lor.
Ca şi în cazul hotelurilor, străinii n-au voie să aducă aici femei cubaneze dacă n-arată dovada că sunt nevestele lor.
E interzis să cazezi într-o cameră mai mult de doi adulţi, după cum e interzis să închiriezi apartamente independente de casa în care locuieşti.

Condiţiile oferite se dezvăluie din ofertele trecute în ghidurile turistice. Potrivit lui Lonely Planet, în Habana Vieja, de exemplu, turiştii au la dispoziţie astfel de Casas Particulares:
„Juan and Margarita: Apartament cu două băi, supercentral, gazde flexibile şi prietenoase”.
„Pablo Rodriguez: Două camere cu foehn şi frigider, discount pentru şederi mai lungi”.
„Ramon and Maritza: Două camere care comunică între ele într-o casă colonială, gazde prietenoase”.

În Centro Habana:
„La Casona Colonial – Jorge Diaz: Cîteva camere în jurul unei curţi drăguţe, una are trei paturi, baie comună, bună pentru şederi mai lungi”.
„Casa Marta: Trei camere în jurul unui patio interior, şanse să întîlneşti alţi călători”.

În Vedado:

„Basilia Pérez Castro: Două camere cu intrări separate, frigider, telefon, TV. Discret, valoros”.
„Armando Gutiérrez: Cameră drăguţă, cu balcon şi frigider prietenos. Se vorbeşte engleza. Lift.”

Îi las să comande pe cei doi studenţi ce vor de pe lista adusă de o ospătăriţă cu aspect de mătuşă de la oraş. Nu scapă prilejul să mă întrebe cum e la noi după căderea lui Ceauşescu. Din privirile lor înţeleg că, de fapt, îi interesează cum va fi la ei după Castro. Le răspund mai întîi cu un surîs. Un surîs de superioritate. Spre deosebire de ei, eu ştiu ce va urma. Ei au văzut doar seria întîi a filmului. Eu am văzut-o şi pe a doua. De aceea, ei sînt cum nu se poate mai curioşi să vadă, dar mai ales să trăiască seria a doua, cea de după „revolta spontană”.

Le răspund cam aşa:
– Dragii mei, n-ar fi cazul să fiţi atît de entuziaşti de ceea ce va fi după Castro. Şi noi am fost înainte de 1989 ca şi voi. Visam cu ochii deschişi la Raiul ce se va întinde sub tălpile noastre după căderea lui Ceauşescu. Acum însă, după ce-am văzut ce înseamnă trecerea la economia de piaţă, mulţi dintre intelectualii care-l înjurau pe Ceauşescu sînt gata să-şi dea cu pumnii-n cap. Cîrtiseră împotriva nomenclaturii care se bucura de privilegiul de a putea cumpăra o Dacie peste rînd. Ei, intelectualii, se vedeau obligaţi să meargă cu tramvaiul. Azi, ei, intelectualii, merg tot cu tramvaiul. Pot cumpăra Dacia fără nici o aprobare. Nefericirea e că n-o pot cumpăra pe gratis. Nomenclaturiştilor le-au luat locul afaceriştii veroşi, cîrnăţarii deveniţi miliardari, hoţii de buzunare ajunşi oligarhi.
Intelectualii merg mai departe cu tramvaiul. Noii nomenclaturişti, cleptokraţii, merg cu Mercedesul.
Sînt jurnalist cunoscut, cîştig bine, cît să pot veni pînă în Cuba. (Altfel spus îmi pot permite ceea ce-şi permite în Occident o vînzătoare de magazin universal, nu mai mult însă), dar cînd mă gîndesc la ce vi se va întîmpla după, îmi vine să rîd în hohote de naivitatea voastră.
Ascultaţi-mă pe mine!
Pregătiţi-vă pentru anii de după Castro.
Dacă va fi ca la noi – deşi s-ar putea să fie mai rău, visurile voastre se vor face ţăndări la întîlnirea cu realitatea.
Pregătiţi-vă să vă luptaţi cu situaţii la care nici nu vă gîndiţi.
Cu casele luate înapoi de către proprietarii din Miami.
Cu transformarea surorilor voastre în curve pentru infanteriştii americani.
Cu afaceri de corupţie, pe lîngă care afacerile de corupţie din istoria Cubei sînt biete naivităţi.

Nu m-au crezut.
Poate nici nu m-au ascultat.
Erau ocupaţi pînă peste cap cu masa, care le picase pleaşcă.

(Sfîrșit)