Bădiucu Hozo I (4)

Amu-ni îs sângurel în casă și primesc o pace adâncă, da când viu soții târziu de la servici sara, tulai ce dărâmare poate hsi în unele seri. Câteodată fac pace și îi găsești cumninți. Fane lânged pe un fotoliu. Ionela lăbărțată rău. Da va vini o sară, îmi zic mie, una din acele seri, când Ionela se așează și va lansa un concept terapeutic și aia e destul să-l pornească pe Fane. Mintenaș spumegă, țâșnește din el toată enerjia și se consumă cu nervi. Apăi Fane numa începe să bufnească cu corupția politică când aude doar un sângur tratament cronic de-al Ionelei. Le-am zis io bine:
”Voi doi nu puteți zămisli copchil, pentru că sunteți doi cocoși iuțiți. Nu mere.”

“Mortgage, mortgage.” Ăst cuvânt îi auzit aproape în fiece sară în gospodăria lor. Că Fane vorovește cu mine in rumânește, dară. Io nu poci convorbi în engleză. Ionela vorovește și ea cu Fane pe rumânește, da Fane îi răspunde în engleză. Cu soția cam tăt timpu vorovește el pe englezește. Și io poci doar ințeleje numa jumătate din ce se vorovește, prin ce spune Ionela. Da aud mereu spuindu-se ăst cuvânt: mortgage. Fane îl zice atât de des, că l-am ținut minte și am întrebat-o pe Ionela, “tu, ăst cuvânt, mortgage, văd că-i de căpătâi cuvântu. Apăi ce însamnă?”

Auziți c-ar hsi însămnând rata lunară a cășii. N-au putut cumpăra pe de-a întregul casa veche victoriană. Cărămizile-s un ptic sfărâmicioase chiar. Știți ce însamnă aiasta? Însamnă că nu erau bugăt de calite în foc la o temperatura bugăt de înaltă ca să hsie închegate tari pe veci. După un sângur vac de când îi clădită se sfarmă deja un ptic. Prețu cășii era la, mă tem că, dacă țiu minte bine, la una sută și vro cinsprezece mnii de lire sterline. N-au avut atâția bani s-o plătească tăt-tăt-tăt dintr-o dată. Amu o plătesc lunar de șepteșpe ai. Numa Ionela plătește rata. Așe au hotărât soții, să plătească Ionela rata lunară. Fane își golește puiucul la cumpărăturile săpămânale. Apăi dacă nu bagă frate-mio nicio liră în casă, găsește și lebeniță uneori, poame de tăte cele, brânză exotică de multe soiuri, da dacă ar băga și el batăr niște lire în rata cășii, apăi s-ar găta mai iute mă tem că. Încă mai sânt ai până ce se va șterje. Ionela traje tare de una sângură.

Știți cum am venit io până aci? Începând din Kolosvari? Am găsit linie de autocar până-n Londra. Soții mi-au recomandat să mărg ca glontele prin ceruri. Cu cela avion, da n-am vrut. Și din Dej și din Satu Mare, și din Oradea, de unde ești și de unde vrei amu poți să dispari în occident, nu-ți fă griji, linie se găsește ușor amu. Tri zile am rămas în scaun auziți, numa pticioarele batăr mi le îndoiem de la una zi la alta când șoferu își ló o pauză de transport. Prima pauză o fo după granița cu ungurii.

“Jumătate de ceas aveți. Mereți în magazin, răcoriți-vă, ușurați-vă dacă aveți nevoi trupești. Și veniți înapoi, nu uitați, că io plec de unu sângur dacă nu vă urcați la timpu stabilit.”

Na așe da, zic io. Să hsie cela șofer alduit de Dumnezo. Bine că o binecuvântat o pauză de jumătate de ceas pentru noi tăți. Da și pentru el dară, că viața lui îi și viața noastră. Dacă îl ia somnu când conduce, nu se mai trezește nime. Vom trece colectiv vămile. M-am simțit mai bine cu de-a întregul, cu tăt trupu, după ce m-o prins soarele pentru un scurt timp. În juru meu erau cei din autocar, pe încinsu asfalt cu grumajii aplecați. Cu capetele aplecate in jos. Avieu cepici, purtau pălării de soare, da își țineau iconițele sfinte în mânuri. Cele plăcute ca o țiglă subțire. Smartphone. Primeau mesaje. Cetieu, na. Unu însă, ținea altceva în mână. Ști ce era? Nici io nu știu prea bine ce este. Era ca o damijeană. Da pentru ptitici. Nu-l băgam io prea în samă, cotam câmpia ungurească și nu puteam să văz nici o ridicătură de pământ la zare. Tare șod. Pentru ochii mei era mare minune să pot privi o zare ca o față întinsă de masă.

Dintr-o dată suflă păstie obrajii mei un nor de fum dulceag. Ăla om cu sticluța mnică. Gătită de feliu. Sujea tare din ea. Trăjea adânc în ptieptu-so, mistuie tăt ce-o primnit în grumaz și apoi plămădea pară de abur gros prin două nări. Mă îngroziem, n-am văzut dohan atât de gros, ieșind atât de puternic după o sângură trajere în ptiept. Și tare hiclean o fo mirosu dohanului cela. Ca trandafirii dulceji din gredină. Io priveam câmpu unguresc și din când în când sufla păstie mine un puf de dohan de-a lui. Dânsu scotea cu furie prin nări, apoi se stâmpăra un ptic și începea să duhănească așe încet.

Da îmi era urât farmecu dulceag. Dacă ar hsi avut un miros de pădure dulceagă, mniere dulce, sau miros de lemn proaspăt tăiet, mi-ar hsi stâmpărat bine năsucu meu de moț, bată-mă, crescut în măguri. Mi-am făcut terapia, privind zarea ungurească cu atenție. Și vă spui, n-am putut prinde nici o ridicătură de pământ. Altă țară. Acole le-o plăcut să își descalece caii nărăvași. Pământ mai prietenos un ptic pentru copite. Nu chiar atât de stâncos ca la noi.

Mulți s-au dus să-și cumpere mâncare lontru în magazin. Io n-am avut nevoie. Mi-am adus bucatele zdravene din măguri. Se hodinieu în vehicul. Brânza toptindu-se încet. Io pe timpu drumului cel lin prin Ungaria mi-am mâncat masa de prânz. Io nu mă poci iuți să cot d-ale gurii când cere pipota me, să mânc, să hsiu sătul în doar jumătate de ceas. Am făcut o măsuță mnică, cădea din scaun.

(va urma)