România a câștigat meciul contra Ucrainei cu 3-0, în primul meci al grupei E de la EURO 2024

Bâlbâieli de monalisă în teatrul blasfemiștilor

Primul căruia apropierea secolului douăzeci i-a dat fiori a fost un fel de precursor al robotului Ion, doar că în carne și oase. Omul nu s-a putut abține și a strigat în mediul filosofic că vine ceva, dar nici el nu știa, cu adevărat, ce sau cine. Ca să nu pară că aplaudau prea animat, dramaturgii, de exemplu, au întors pe dos coordonatele destul de flexible ale teatrului. Ideea era ca puținii care înțelegeau să se pregătească, pentru că nu era loc pentru toți. Așa a apărut modernismul, iar în teatru au dat iama blasfemiștii: Brecht, Beckett, Ionescu. Locul de întâlnire al emoțiilor-pentru toți- a devenit punere în scenă. Brecht a lăsat războiul la mâna decorului, făcând loc Mamei Tupeu și atitudinii ei de bișnițăreasă de Lipscani. Beckett i-a concediat din distribuție pe dezlegătorii de cuvinte încrucișate, deochind scena când cu banana, când cu găleata de nisip, înlocuind paloșul cu melița. Ionescu a aruncat niște cuvinte în gol, fără să se uite dacă le-a prins cineva. Pe unii i-a lăsat muți chiar și fără de uimire. Lumea întreagă fremăta în așteptare. Dar nu o așteptare cuminte, onorabilă, ci un joc al aparențelor, o păcăleală. Secolul douăzeci a fost întâmpinat de parcă se apropia ziua de 1 Aprilie. La granița anului 2000, cheta de ridicol s-a prostit de-a binelea.

Cu ce au păcătuit blasfemiștii? Cu ce spray și-au dat în ochi moderniștii, dadaiștii, post-moderniștii și alții ca ei? Au luat pasaje din Biblie și le-au adaptat dorinței omului (considerat dintr-o dată superior) de a-l putea vinde și cumpăra pe Dumnezeu. Multe din piesele lui Beckett sunt dedicate orbeților, celor ce nu văd. Unii au vorbit de peisaje distopice, eu le-aș spune liste de admitere la crematoriu. Personajele umblă, dickensian, cu emoțiile atârnate de gât, în cutii ferecate cu cheia. În unele piese de teatru se face prea mult zgomot (Shakespeare a spus că pentru nimic), în altele Beckett raționalizează textul, pregătindu-se pentru o lungă așteptare. Vine sau nu vine. Ba nu știu ce băiețaș, ba un tip fără sfert academic, imprevizibilul Godot. Îmi vine în minte afirmația domnului Pleșu, de la una din conferințele dumisale cu priză la public, cum că lui Dumnezeu i-ar plăcea gustul sărat. Cred că lui Dumnezeu ar trebui să i se dea mai mult credit în ceea ce privește evaluarea gusturilor, nu poți să creezi patru și să-ți arăți preferința doar pentru unul, mai ales după ce susții că oamenii sunt egali în fața judecății Creatorului. Pe aceeași notă, Bosch (Hieronymus, născut Jheronimus van Aken) a pictat preferința lui Dumnezeu pentru dulce. Înaintea amândurora, anticii au stabilit că adevărul e în vin, pe undeva între otonel și vin pelin. Ba niște pastori de biserici americane chiar l-au invitat pe Dumnezeu la o prăjiturică. E drept că nu știi niciodată la cine se roagă de fapt oamenii.

Dar să vedem pentru cine și-a scos batista albă din buzunar Beckett. O fi Godot? Păi dacă e Godot de ce nu face jonglerii, de ce nu levitează, de ce nu face să plouă cu bani, de ce nu dă semne clare, ca să vadă tot netrebnicul că există Dumnezeu? Pentru că Dumnezeu nu are nimic de demonstrat. Dumnezeu nu caută public, Dumnezeu nu are nevoie de aplauze. Chiar și atunci când oamenii îl caută, cu sau fără lumânare, nu se știe pe unde, Dumnezeu e prezent. Oamenii l-ar fi putut vedea pe Dumnezeu, i-ar fi putut înțelege lucrările dacă ar fi fost sinceri, dacă ar fi fost în stare să iubească fără să se felicite pentru asta. Oamenii au ignorat, însă, cele 10 porunci, l-au luat pe Dumnezeu în râs și s-au închinat la ce-au văzut în oglindă. Și totuși, până și în acele piese de teatru seci, deșertificate ale blasfemiștilor Dumnezeu e prezent, în ciuda tuturor neașteptărilor. Pentru că Dumnezeu are Cuvânt, pentru că Dumnezeu a creat lumea dintr-un Cuvânt.

M-au inspirat să vorbesc despre teatru și despre Beckett câteva secvențe din piesa “Absolut”, regizată de Alexandru Dabija după “Ivan Turbincă”, povestea scrisă de Ion Creangă, avându-l în distribuție pe Marcel Iureș. Precum orbii ce sunt, oamenii nu realizează că trec pe acolo pe unde Dumnezeu a trecut deja. Vremurile îmi dau dreptate.

Atât de multe lucruri tulburătoare se întâmplă în lume, dar oamenii par mai preocupați de cum arată în oglindă decât de viața pe care o au de dus la bun sfârșit. Dumnezeu aruncă Lumină peste toate mizeriile acoperite de corupția ultimelor milenii de civilizare, de mințire de sine. Adevăruri sunt revelate. Ce-au făcut cezăricii? Au pus la cale scheme de manipulare a Adevărului, încercând să se folosească de Adevăr în interesul lor. Au păcălit, au violat corpuri, libertăți, drepturi. Aroganța și uscăciunea morală i-au împiedicat pe cezarii de azi să aibă viziune, ei rămânând cu punct de vedere. Lenea, complezența devenită complice i-a lăsat fără putere, fără vedere și pe cei înrobiți. Dumnezeu e nevoit să vină să mai elibereze încă o dată conștiințele din mâinile rapace ale mânuitorilor de știință. Dumnezeu le-a trimis oamenilor pâine și apă, diavolul le-a arătat cum să se distrugă. Spunea Unamuno despre bărbăția rațiunii fără suflet că e mincinoasă. Spinoza și Nietzsche, de exemplu, s-or fi declarat ei eunuci, dar rațiunea le era flămândă de eternitate, de nemurire. Au pretins ca să-și salveze filosofia, crezând că de după nori nu se vede. Și mai spunea Unamuno, tot în Tragicul sens al vieții: “Au încercat să-l reducă pe Dumnezeu la mașină și la minte fără suflet, dar Dumnezeu li s-a împotrivit.“ (Unamuno, 2017, p.116)
Dumnezeu e calea, simplu și ușor de înțeles, oamenii însă închid ochii ca să vadă dacă pot trece podul din memorie. Podul, însă, se dă deoparte.


Bibliografie:

Grossvogel, David I., (1965), The Blasphemers: The Theater of Brecht, Ionesco, Beckett, Genet, New York, Cornell University Press

Unamuno, Miguel de, (2017), Tragic Sense of Life, UK, McAllistair Editions


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *