România a câștigat meciul contra Ucrainei cu 3-0, în primul meci al grupei E de la EURO 2024

Balonul care poate duce la oficializarea alianței China – Rusia împotriva Americii

Comentînd filmele americane gen Armaghedon, fabricate sub semnul realismului socialist de la Hollywood pentru a stimula mîndria americanilor ca sînt americani și nu, să zicem luxemburghezi, am dezvăluit intriga clișeu care le definește:
Pămîntul e amenințat de o catastrofă provocată de izbirea de un asteroid uriaș sau de năvălirea barbarilor de pe alte planete.
Președintele american, în astfel de filme bun tată de familie, dar nițel certat cu Prima-Doamnă, își asumă salvarea Lumii prin inițierea unei acțiuni eroice de care numai americanii sînt în stare.
Operațiunea – arată filmul – e urmărită de toate popoarele și triburile lumii, de la Poporul Chinez pînă la triburile Berbere.
În acordurile unei muzici de meterhana, Pămîntul e salvat.
Întreg Globul se întoarce spre Casa Albă, ca musulmanii spre Mecc, a pentru a aduce mulțumiri călduroase Administrației și, evident, poporului american.

Pînă acum, pe tot parcursul operațiunii filmul l-a surprins pe Președintele american luînd decizii, dînd ordine, mîncînd și sforăind cu conștiința ca tot ceea ce face și spune se propagă instantaneu și senzațional la nivelul întregii planete.
Oricît ne-ar părea de ciudat nouă, europenilor, formați la Școala lui Descartes, astfel de filme stîrnesc și întrețin mîndria americanilor de a fi americani, adică ăi mai tare din lume.
Cu un astfel de film prost, prost de ți se strepezesc dinții urmărindu-l, poate fi comparată recenta Operațiune numită Doborîrea balonului chinezesc așa-zis spion de Forțele Armate Reunite ale Americii.

Întîmplările sînt știute.
Un balon stratosferic chinez, mare cît trei autobuze, despre care Beijingul susține că e un aparat de cercetare meteo deraiat de la traiectorie a fost văzut plutind pe deasupra Americii. Dacă la început președintele Joe Biden, aflat într-unul din rarele sale momente de luciditate, a declarat că balonul nu prezintă nici un pericol, inclusiv din punctul de vedere al spionării pămîntului sfînt al Americii, în faza de ceață, în care a căzut după, a proclamat balonul un atentat la siguranța SUA și, mai grav, o încălcare a suveranității teritoriale a Americii. Guvernul chinez a răspuns că balonul nu-i altceva decît un instrument de cercetare meteo care a deviat de la traseu. Administrația Biden a continuat să susțină că e vorba de un balon spion.

Nu voi intra în controversa dacă balonul a fost trimis de chinezi ca să iscodească starea atmosferică sau ca să spioneze capacitățile militare ale SUA. Toți specialiștii înclină să dea crezare Chinei. Și nu pentru că nu cred China în stare de spionarea SUA, ci pentru că:

  1. Mijloacele de spionare au depășit demult nivelul baloanelor și nu numai în cazul Chinei, dar și în cel al Burkinei Faso.
  2. Spionarea stă, de la hițiți încoace, sub semnul discreției. Un tip spionat care știe că e spionat e ca și cum n-ar fi fost spionat. Cum să trimiți să spioneze o țară precum America ditamai balonul mare cît trei autobuze, sesizabil cît ai clip? Adevăratul spionaj e cel despre care spionatul n-are habar.

Să admitem însă că administrația Biden s-a întors, prin Joe Biden, la atmosfera secolului trecut, cînd copiii alergau după fluturi și se uitau la desenele animate produse de Disney. Un balon stratosferic poate fi doborît la o adică și cu niște săgeți și, mai ales, fără tam-tam.

Ei bine, din doborîrea balonului, Administrația americană a făcut o Operațiune militară pompoasă în genul celor din filmele cu salvarea Pămîntului. Iată cum sună declarația secretarului de stat al Apărării, Lloyd Austin:

„În această după-amiază, la ordinul președintelui Biden, avioanele de luptă americane de la Comandamentul de Nord al SUA au doborît cu succes în spațiul aerian american de deasupra Carolinei de Sud, un balon spion de mare altitudine, lansat de și aparținînd Republicii Populare Chineze (RPC). Acesta a fost folosit de către RPC în încercarea de a monitoriza instalațiile strategice de pe continentul american. Balonul a fost doborît deasupra apelor teritoriale ale SUA. Președintele Biden a ordonat miercuri doborîrea balonului spion de îndată ce sarcina respectivă putea fi finalizată fără riscuri nejustificate pentru viața americanilor”.

„La ordinul președintelui”, „avioanele de luptă americane” „au doborît cu succes”.
Parcurgînd declarația ai crede că Forțele Armate ale SUA s-au angajat într-o luptă pe viață și pe moarte cu o armată de farfurii zburătoare.
Impresia de lume a lui Svejk umblînd cu fulmicotonul e adîncită și de Joe Biden care a mulțumit aviatorilor americani, felicitîndu-i pentru eroismul lor.

A fost numai infantilism de președinte care la venerabila vîrstă de 80 de ani se dă în vînt după bătălii cu soldații de plumb?
Firește că nu.
Secretarul de Stat Antony Blinken urma să facă o vizită la Beijing pe parcursul căreia urma să se întîlnească cu președintele Xi. Vizita se anunța ca istorică. Blinken ar fi fost primul secretar de stat care avea să se întîlnească, în ultimii șase ani, cu președintele Chinei și primul dintre secretarii de cabinet al lui Biden care vizitează China.

Prin notele sale o astfel de vizită, urmînd discuțiilor dintre Xi și Biden din noiembrie trecut, la Bali, ar fi avut indiferent de rezultatele de culise un ecou planetar crucial.
China, deși în alianță cu Federația Rusă, a jucat la două capete în chestiunea Războiului din Ucraina. Deși provocările americane au pus la îndoială prudența Chinei, președintele Xi a căutat să nu afișeze prea tare relația sa apropiată cu Vladimir Putin. La rîndu-i, administrația Biden, angajată total în Războiul cu Federația Rusă, a întreținut imaginea unei Chine care n-a trecut definitiv de partea Rusiei. Una dintre strategiile americane în Războiul cu Moscova constă în cultivarea, prin intermediul presei occidentale, a imaginii unei Rusii izolate sau pe cale de a fi izolată. În această strategie, vizita lui Biden la Beijing ar fi avut un rol hotărîtor. Întreaga presă occidentală ar fi proclamat izolarea totală a Rusiei prin părăsirea de către marele aliat China. Care aliat se giugiulește cu America.

La puțin timp de la ivirea balonului chinez deasupra Americii, Antony Blinken a anunțat că, în semn de protest față de acțiunea agresivă a Chinei, nu mai merge în China. Umflarea ridicolă a doborîrii Balonului s-a vrut astfel o justificare a deciziei dar și un semnal de înrăutățire bruscă a relațiilor americano-chineze.

E limpede că de la un moment dat Afacerea Balonul Spion a devenit pretext pentru administrația americană să renunțe la vizită.
E limpede că semnificația Balonului a fost exagerată violent de la un moment dat. Dar chiar dacă ar fi fost de spionaj, Balonul nu putea duce prin el însuși la renunțarea spectaculoasă la o vizită care se anunța crucială pentru îmbunătățirea relațiilor chino-americane.

La rîndu-i, China a supralicitat semnificația doborîrii Balonului. Mult mai important, China în loc să-și exprime regretul că un incident minor e folosit ca pretext pentru anularea unei vizite istorice, a declarat că vizita nu era bătută în cuie.

Putem presupune astfel că renunțarea la vizită luînd drept pretext balonul a convenit ambelor părți.
Cea mai interesantă de vizită era partea americană. Vizita ținea de strategia izolării Rusiei prin îmbunătățirea relațiilor dintre China și America.

De ce-a renunțat America la vizită?
E de presupus că secretarul de stat avea deja semnele că vizita ar fi fost un dezastru, că partea chineză s-ar fi dat peste cap pentru a-și arăta ostilitatea. Se vorbește deja de o vizită a lui Xi la Moscova, în februarie 2023. Dacă această vizită ar fi deja perfectată, China n-ar avea nici un interes să se apropie, fie și ca imagine, de SUA. Ar suna ca dracu pentru alianța dintre China și Rusia prefațarea vizitei lui Xi, o vizită spectaculoasă, consfințind oficial alianța dintre cele două puteri, vizita americanului Blinken. Vladimir Putin ar fi fost astfel lipsit de imaginea că Rusia nu e singură, că are de partea sa în acest Război, dus acum cu America, Marea Chină.

Renunțarea la vizită, exagerarea incidentului care a fost doborîrea ține de o schimbare în politica nițel ambiguă dusă pînă acum de China în relația cu Federația Rusă și cu America. Dacă s-a decis deja vizita la Moscova, cărțile sînt date pe față. Alianța cu Federația Rusă devine oficială. Războiul din Ucraina se îndreaptă către un conflict mondial. Între SUA și Occident pe de o parte, între China și Rusia, pe de alta. Istoricii vor scrie că un balon meteo a dus omenirea la un război mondial.

Noi credem că-i invers.
Războiul mondial a dus la sacrificarea bietului Balon.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

17 comentarii pentru articolul „Balonul care poate duce la oficializarea alianței China – Rusia împotriva Americii”

  • Rog pe toata lumea sa stea linistita si sa nu-si faca griji. Vom avea WW3!

  • Domnule Ion Cristoiu
    Aliantza e de multi ani(se numeshte B.R.I.C.S),doar ca acum e la vedere,iar in privintza cip-urilor vo pot confirma ca specialist ca P.R.C e in top mondial,asha ca au ce sa dea rushilor…
    https://epochtimes-romania.com/news/china-furnizeaza-rusiei-tehnologii-folosite-pentru-a-alimenta-razboiul-din-ucraina-wsj–339827
    Toata Stima Maestre Ion Cristoiu!!!
    Valentin-Ionut Constantinescu

  • Radem noi,glumim,dar Hollywood-ul a fost si este cea mai eficienta masina propagandistica a SUA (cati dintre noi au tinut cu indienii din westernurile americane,sau cati au tinut cu vietnamezii in filmele cu Rambo??)
    Mai nou ,avem o masinuta propagandistica langa noi ,in Hahollywood ,sub directa indrumare a kaganului Zelenski.

    Cat despre balonul chinezesc:orgoliul american a primit un pumn in plex,pentru prima data in istoria lor,un instrument de zbor al unei superputeri straine ,a survolat,intreg spatiul aerian american,de la nord la sud,fara ca americanii sa indrazneasca a lua vreo masura.Basca ,putea avea o incarcatura de virusi mortali care puteau oricand fi dispersati in atmosfera.

  • Se poate Domnule Cristoiu să uiți scena de final cu imnul și ținutul inimii în mâini ?! In filmele amerloce cu salvarea pământului dar si în scenariile in care viața bate filmul, de genul războiului robinettului cu balonul, finalul este același: imnul, privirea în zare într-un viitor și mai bun, mâna dreapta la inima și credința că „binili învinge” !

  • Daaa. A fost super hilara situatia:
    – Presa semnaleaza ca un balon chinezesc vrea sa spioneze (de parca nu-s deja destui sateliti militari in aer care sa sa o faca)
    – „Specialistii” isi dau cu parerea. Raspuns: Nu se poate distruge balonul, ca poate cade intr-o zona populata.
    – Agentiile primesc sarcina sa faca un plan ca sa gaseasca o zona nepopulata si o strategie pentru balon.
    – Sambata planul e gata si presedintele il aproba.
    – FAA instituie o zona temporara de restrictie aviatica imensa.
    – O flotila de avioane de lupta se ridica de la sol si purced impotriva Balonului.
    – Balonul este distrus, presedintele felicita armata pentru „eroismul” de care au dat dovada.
    – Resturile sunt recuperate de „specialisti” pentru a descoperi ce-au spionat chinezii.
    ……
    In mod cert Hasek ar fi scris despre peripetiile BRAVULUI SOLDAT AMERICAN. 🙂

  • Buna ziua Maestre,
    Trebuie sa recunosc ca sunteti original si asta este atuul unui intelectual veritabil ce a nu a cazut in capcana kitchului si pentru asta felicitari, insa in ceea ce priveste concluzia dumneavoastra imi permit sa va sugerez ca este gresita sau cel putin la acest moment al celebrei teme de PR propagandistic american sau hollyoodian despre balonul chinezesc.
    Va reamintec ca in momentul in care Deep State a pregatit opinia publica mondiala si a a asigurat difuzarea pe retelele sociale, de televiziune subiecte vadit anti- chinezesti cu imaginile despre dimensiunea atrocitatilor comise de reginul comunist de la Beijing in ceea ce se prezenta masacrul cetatenilor chizei la protestele din piata Tian Men, reactia decidentilor de la Beijing a fost atat de categorica in raport cu Whashingtonul incat s a ajuns pana la ruperea oricaror acorduri intre SUA si China . Care a fost reactia lui Deep State este descrisa de Kissinger in celebrele sale memorii, pur si simplu autoritatile americane au intrat in panica de eventuala aliantza ruso-chinezesti si de la ditamai puterea mondiala numarul unu a planetei, au procedat in mod inteligent si au adoptat pozitia umilei slugi in cautare de stapan.Iar daca acest Kissinger este corect in ceea ce devoaleaza, aflam de la dumnealui ca a efectuat numeroase deplasari cu mijloace de transport militare in cel mai mare secret pentru incerca sa detemine conducerea comunista a de la Beijing sa intelaga ca administratia americana este interesata sa aiba cele mai bune relatii cu gigantul asiatic de atunci, iar ce era difuzat pe mas media plantara care a deteminat reactia aturitatilor chineze, era pentru oficialii administratiei american numai asa un subiect pentru useful idiots – sa aibe si dumnealor un subiect deontological korrect.
    Istoria se repeta si acest malefic combinator al politicii externe americane Kissinger inca mai traiste si cred ca episodul mediatic cu doboararea balonului meteo chinezec este numai praf in ochii opiniei publice americane, cea care va vota in anul 2024 pentru alegerile amerciane prezintiale unde onor famiglia lui mr. Biden se pregateste o noua candidatura. Iar urmasul lui Kissinger sau reprezentantul lui Deep State acea domna Nuland – ce devoala recent fara nici o nonsalanta despre finantarea americana pentru activitatile efectuate inlaboratoarelor de arme bilogice din Ucraina, cel mai probabil ca la acest moment este trimisa sa faca naveta in cel mai discret mod cu putinta pentru a reface relatiile cu China si destructura relatia celei din urma cu Moscova, speculez desigur.
    Asta as vrea sa cred, insa daca dumneavoastra avetzi totusi dreptate atunci chiar s a terminat cu democratia de tip occidental si ne pregatim de o noua conflagratie militara globala, asa win win maestre !!
    Cu stima !!!

  • SUA stie doar metoda cu toroipanul .

  • atunci cind Globalizarea si a consumat potentialul s-a schimbat si sensul de mers al civilizatiei
    singurul posibil mai fiind Polarizarea Sinelui

    asistam la un fenomen natural,
    Polarizarea Sinelui Civilizatiei.
    el e sinonim cu Marele Reflux, cu Insularizarea lumii mari

    Razboiul Rece a expirat.
    noul ‘razboi rece’ e Razboiul Geros.
    intre Est si Vest nu va mai exista intersectie

    nu e vorba despre aliante, ci despre impartirea Lumii Mari in Doua ( Lumi )
    una dintre ele va fi multipolara, cealalta unipolara.

    o lume doar unipolara,
    dupa cum si o lume doar multipolara
    …asa ceva e imposibil.

  • Multumim pentru recomandarea filmului Tigrul Alb.Greu ,dar l am găsit .Și in ceea ce privește balonul,suntem la un click distanță de a fi identificați oriunde pe glob cu tehnologia actuala.Balonul poate era folosit sa identifice unde era ascuns Lupul la rugămințile insistente ale Ursulei.Păcat…Și eu sunt cu Lupul.

  • Prostocratie americană gen Rambo,Captain America,Superman,America e buricul universului,mai degrabă gaura neagră care trage totul in neant.

  • Domnule Ion Cristoiu
    Citeam o stire ieri,au mai fost baloane depistate meteo chinezesti depistate,vreo 6-7 in ultimii ani,evident ca e un pretext.
    Toata Stima Maestre Ion Cristoiu!!!
    Valentin-Ionut Constantinescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *