Bandiți la drumul mare și cea mai tristă populație de pe glob. Bun venit în Burundi!

Cel puțin douăsprezece persoane, inclusiv un ofițer superior al armatei, au fost ucise, luni seara, într-o ambuscadă asupra unor vehicule în centrul Burundiului. Un ofițer al armatei burundeze, colonelul Onesphore Nizigiyimana, și una dintre fiicele sale se numără printre victime. Acesta se întorcea de la o sărbătoare de familie cu soția și cele trei fiice ale lor când a avut loc atacul. Ambuscada a fost executată la patru kilometri de centrul Muramvya de o duzină de bărbați, puternic înarmați, care au tras în mașina colonelului când a ajuns acolo, apoi i-au dat foc. Între timp, alte trei vehicule, inclusiv un autobuz, au ajuns la fața locului și au fost  atacate cu mitraliere și grenade. Oamenii sunt în stare de șoc, pentru că a fost o adevărată operațiune militară, a declarat pentru AFP un locuitor din Muramvya, sub rezerva anonimatului. Grupul militarizat s-a retras în pădurea Kibira după ce a jefuit tot ce a putut. Astfel de ambuscade sunt din ce în ce mai frecvente în Burundi. Cel puțin 20 de persoane au fost ucise în mai multe atacuri la sfârșitul anului 2020. La jumătatea lunii aprilie, șapte persoane au fost ucise în orașul Rusaka, în provincia vecină Mwaro, într-un atac asupra unui bar. Burundi a cunoscut două genociduri în masă.

Burundi a fost, inițial, locuit de Twa, un popor pigmeu de vânători-culegători. Populația Hutu s-a stabilit în regiune, urmată de coloniștii Tutsi, care au sosit în anii 1400. În cursul anilor 1500 a apărut un regat bine definit, al Burundiului, cunoscut sub numele de Urundi. Spre deosebire de multe țări din Africa subsahariană, granițele Burundiului nu au fost create de puterile europene. În schimb, ele au fost concepute de monarhia originală din Burundi. Când țara și-a câștigat independența, în anul 1962, a fost guvernată de un monarh, dar loviturile de stat, asasinatele și instabilitatea regională au dus la formarea unei republici cu un singur partid, în anul 1966. Demografia Burundiului în anii 1960 și 1970 era formată din aproximativ 86% hutu, 13% tutsi și 1% twa. În cea mai mare parte a acestei perioade, Tutsi a deținut un monopol asupra posturilor de conducere din guvern și din armată. Burundi și-a câștigat independența față de Belgia în anul 1962, iar în mai, 1965, au avut loc primele alegeri post-independență. Candidații hutu au obținut o victorie zdrobitoare, cucerind 23 de locuri dintr-un total de 33. Însă, în loc să numească un prim-ministru hutu, regele Mwambutsa al IV-lea a numit un prinț tutsi, Léopold Biha, ca prim-ministru. La 18 octombrie 1965, hutu, supărați pe decizia regelui, au încercat o lovitură de stat. Regele a fugit din țară, dar lovitura de stat a eșuat în cele din urmă. În anul 1972, o altă tentativă de lovitură de stat hutu a fost zdrobită de guvernul și forțele armate dominate de tutsi, ceea ce a dus la un genocid în care au fost uciși între 100.000 și 150.000 de oameni, majoritatea hutu.  Burundi este în mare parte rurală, doar 13% din populație locuind în zonele urbane. Este o țară în curs de dezvoltare, cu o infrastructură și dotări precare. Cele trei parcuri din țară- Parcul Național Kibira, Parcul Național Rusuzu și Parcul Național Ruvubu- se află sub o presiune intensă din cauza populației în creștere, ceea ce a dus la eroziunea solului, defrișări și pierderea habitatului.

Sărăcia, infrastructura slabă, corupția, accesul slab la educație și asistență medicală, malnutriția, instabilitatea politică și șomajul sunt problemele majore cu care se confruntă burundezii. În anul 2018, Raportul mondial al fericirii i-a clasat pe cetățenii acestei țări ca fiind cei mai puțin fericiți oameni de pe glob.

Foto STRINGER