Bioterorismul, armă psihologică și sursă de corupție

Din capul locului, vreau să fac mențiunea că despre cartea scrisă de Cătălin Robertino Hideg și Daniela Georgiana Golea, apărută anul trecut la Editura Meteor Press, carte care se numește pur și simplu „Bioterorismul’’, s-a discutat foarte puțin, aproape deloc. Foarte adevărat, acesta este doar primul volum dintr-o serie de lucrări consacrate bioterorismului, al cărei coordonator este doctorul în științe militare Lucian Ștefan Cozma, așa că ar fi hazardat să emitem judecăți categorice. La fel de adevărat este, însă, și să spunem că introducerea în problematica bioterorismului, cercetarea originilor, manifestărilor, cauzelor și a substratului său economic și financiar, teme care fac obiectul analizelor din acest prim volum, nu mai sunt doar unele de strictă specialitate, ci trebuie (sau ar trebui?!) să facă obiectul unei ample dezbateri interdisciplinare. Dezbatere ale cărei date esențiale ne interesează, la urma urmelor, pe noi toți. Sau ar trebui să ne intereseze…

Se pune, atunci, întrebarea: este bioterorismul un fenomen real, dar despre care, din motive ascunse opiniei publice, se discută încă prea puțin sau este doar încă un narativ al unor propagandiști înregimentați care vor să ne deturneze atenția de la adevăratele amenințări care ne pândesc și nu vor întârzia să apară? Sincer să fiu, și eu aș fi fost tentat să dau crezare celei de a doua ipoteze, dacă nu mi-aș fi amintit avertismentul lansat cu ceva ani în urmă de Helene L*Heuiller în cartea sa „Aux sources du terrorisme’’, apărută în anul 2009 la Editura Fayard. Avertisment care are în vedere dubla condiție psihologică a terorismului, în sensul că un asemenea război psihologic nu numai că supune omul unei vulnerabilități generalizate, dar îl și determină să renunțe la auto-apărare, să cedeze, devenind, în acest fel, o simplă victimă. Cea mai sigură cale fiind, cred, răspândirea, în primul rând pe canalele de informații, cât și pe cele de socializare a unei cascade de scenarii apocaliptice care, până la urmă, îl fac pe om să respingă, în bloc, asemenea teme de discuție fie și pentru că nu are o grilă validă și nici criterii clare care să îi permită să aleagă grâul de neghină.

Este, atunci, de datoria celor care se încumetă să abordeze această tematică să își precizeze termenii și în această cheie cred că trebuie citit argumentul autorilor: „Noi nu ne-am propus să provocăm ori să amplificăm conflictele, nici să creăm o stare de tensiune în raport cu problematicile abordate, ci doar să lămurim anumite concepte și anumite chestiuni legate de securitatea actuală și a viitorului apropiat’’. Primul concept abordat fiind, desigur, cel de „bioterorism’’, considerat ca „acțiunea sistematică prin care se urmărește crearea, ascunderea (stocarea) și eliberarea, inclusiv diseminarea în rândul populației a unor microorganisme (bacterii, virusuri etc.) sau/și agenți biopatologici care nu mai sunt vii(toxine etc.) pentru a produce tulburarea gravă a vieții sociale prin teroarea declanșată, răspândirea bolilor infecțioase ori moartea în număr mare a oamenilor, animalelor sau vegetației’’.

S-ar putea obiecta că nu este nimic nou sub soare și că utilizarea armelor biologice are o istorie îndelungată care începe din antichitate dar care va cunoaște o radicală schimbare arsenalului și a arie de răspândire începând din secolul al XVII-lea, un pionier în materie fiind olandezul Antoine van Leeuwenhock. Cu timpul, producerea și propagarea în mediu a microorganismelor cu potențial patogen a devenit o adevărată industrie foarte trebuitoare în lupta pentru existență și pentru putere, care, la rândul său, a determinat amplificarea cercetărilor și a producției în industria de medicamente. În consecință, așa după cum bine remarcă autorii, în era informațională, bioterorismul s-a impus în centrul unui război informațional ale cărui efecte nu sunt doar unele benefice, salutare, care țin de avertizarea populației asupra iminentelor amenințări de asemenea natură, ci, din păcate, țin de o strategie de teroare psihologică prin care populația este ținută sub control. O serioasă răspundere revenind, în acest sens, Organizației Mondiale a Sănătății(OMS), pe care autorii cărții o consideră vinovată pentru gravele și multiplele deficiențe în gestionarea informațiilor privind geneza și evoluția crizei Covid -19. Răspundere pe care, în aceeași interpretare, OMS trebuie să o împartă cu organismele guvernamentale, cu mediul asociativ și cu alte organisme statale, europene și internaționale
Și acesta nu este singurul subiect fierbinte, nici singura ipoteză controversabilă din cauza cărora se tace cu atâta încăpățânare. Cel mai incomod –și de aceea considerat inabordabil- în spațiul public, fiind, fără doar și poate, cel care face obiectul Capitolului 3 al cărții: „Corupția și ilicitul în domeniul sănătății publice-surse ale bioterorismului’’. Capitol bogat în analize la obiect din care am ales aceste considerații din subcapitolul 3.7.3:”Corupția- un cancer al statului modern și o sursă de alimentare a terorismului’’. Considerații care urmează enumerării unor eforturi destinate combaterii corupției ( pe care autorii le consideră „aparente’’)”în momentul de față, fenomenul corupției este aproape generalizat în România, cuprinzând toate sectoarele și acoperind toate formele posibile de manifestare’’. De unde, decurge concluzia: „În mod evident, domeniul sănătății nu a putut scăpa neatins, reprezentând, de altfel, unul dintre domeniile cele mai grav afectate’’. Concluzie susținută și dezvoltată print analizarea modului în care „mâna invizibilă a pieței’’ operează în industria farmaceutică și în comerțul cu medicamente. Aici fiind vorba despre o multitudine de variabile și de modele de tip concurențial care sunt implicați medicii, farmaciștii și alte categorii de personal din instituțiile de sănătate.

De aceea, cred că ar fi necesar ca mediul sanitar și cel farmaceutic să ia cunoștință de analiza pe care o fac autorii, după cum, la fel de binevenit ar fi ca propunerile de limitare și de contracarare a fenomenelor de corupție, ca factor favorizant al bioterorismului, pe care aceștia le formulează, să fie supuse atenției medicilor, farmaciștilor și cadrelor de specialitate. Cât privește acțiunile statului român împotriva corupției din această zonă, subiect abordat în secțiunea finală a cărții, sper că nu va trece mult până când să le adăugăm mențiunile pe care le așteptăm după o foarte necesară investigație a Parchetului European despre modul în care au fost achiziționate vaccinurile anti COVID-19. Investigație care în nici-un caz nu trebuie să ocolească România. Că, vorba aia, e de unde!

În rezumat, acestea sunt câteva motive pentru care consider că primul volum din seria „Bioterorismul’’, volum scris de Cătălin Robertino Hideg și Daniela Georgiana Golea(având ca referenți științifici pe medicul cercetător Christian Cozma și pe dr.ec. Andreea Florina Radu), merită să fie citit cu atenție și adus în atenția marelui public. Inclusiv sau mai ales, pentru că aici găsim unele analize și evaluări care ar putea fi contestate și, de ce nu?, respinse. Cu argumente convingătoare, desigur.
Deși, dacă mă gândesc mai bine, poate că tocmai pentru că are, deloc puține, asemenea pasaje care ridică probleme, despre această carte se păstrează o atât de grăitoare tăcere.