România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi portofoliul Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie

Biserica de cancer

De vreo câteva zile îi apare bărbatul în vis. Stă îmbrăcat frumos, se uită la ea și tace. „Ce-i, mă?”, întreabă ea, dar el tace, mut-pământ. Ea îl roagă: „Mite, să nu mă chemi la tine, că mai am grijuri. Lasă-mă să duc fetița la Radu Vodă! P’-ormă, mai vedem!”. Doar atunci, palid și posomorât, Mitu dă din mâini, într-un gest de lehamite pe care femeia i-l știe foarte bine din timpul vieții („Când era beat, uite-așa vântura din mâini”) și pleacă.

Aici se termină întotdeauna visul

El se-ntoarce în aburul lui, iar ea rămâne pe pământ- cu drumurile la Biserica de cancer din București. Din satul Strejnic spre Capitală, la mănăstire, în zbor de pasăre sunt câțiva kilometri buni. Elena Ilieș, zisă „a lu’ Geneva”, coboară la Gara de Nord și-o apucă poticnit spre blocurile murdare, trăgând „coșâlca” de bagaj. Merge la mănăstire și o spune tuturor („Până la Radu Vodă, la Biserica de cancer, că am o nepoțică de leucemie”), cu aerul că repetă o știre care-a deschis edițiile de ziar. Când e drumul drept, se închină și se minunează că o poartă Dumnezeu ca-n palmă. Ocolește mașini, florărese obeze, câini vagabonzi și fanți de cafenea. Când i se pare că-i urcuș, își trage sufletul și își potrivește străvechiul batic pe cap, într-o succesiune de gesturi memorate în ultimii 2000 de ani: trage de colțuri, le prețăluiește jumătatea, întinde, pliază, răsfrânge textura de bumbac pe frunte, o trage spre ochi, o așează pe obraz: obraz îngust, în care supărările au săpat.

„A lu’ Geneva”

De ce „a lu’ Geneva”„Așa-i zicea oamenii din sat, bărbatului meu: îi ziceau Geneva, că era priceput la toate”, explică Ilieș. Mitu, răposatul, era supranumit „Geneva”, iar ea era numită, firesc, „a lu’ Geneva”! Până și răposatul mai intra în jocul ăsta, îl auzeai câteodată cum strigă: „Ceara ta, Genevo, adu-mi țigările de pe poliță!”. Și ce-are „Geneva” cu „priceperea”Elena Ilieș ridică din umeri. Nu știe, da’ are ceva! „Mitu e mort, l-a tăiat trenul! A venit mai apoi altă nenorocire: acum trei ani, mi-au găsit nepoțica cu leucemie. Copilul uneia dintre fetele noastre”, povestește ea. „De-atunci mă lupt prin mănăstiri, pentru copilul ăsta, și mă rog la Maica Domnului și la Iisus, și la Sfântul Nectarie, să mă ajute. La doctori nu mă mai duc, că doctorii cer bani și multora nu li-i milă. Ei stau cu durerea la masă, ce să-i mai înduplece? Am vărsat ligheane de lacrimi. Ligheane de lacrimi! Ce știu face acum, cu nepoțica, mă-nvață Cel-de-Sus”. Să se înlocuiască Ministerul Sănătății cu un Minister al Celui-de-Sus? Femeia „a lu’ Geneva” nu știe: „Tot rău e maică, viața noastră, care-i minister, care nu e”.

Cu heruvimii

… a prins-o odată noaptea la Radu Vodă: a spus rugăciunea pentru cancer, apoi a turnat lumânări până aproape de miezul nopții, apoi iar a spus rugăciunea, iar a turnat lumânări. A uitat de ultimul autobuz. A dormit chinuit pe o bancă spartă și a visat că au dus-o heruvimii sus, acolo unde păsările merg pe jos: „M-au luat îngerii pe sus și m-au dus undeva, înăuntru”, povestește ea: că era un „înăuntru” acolo. Mai apoi a intrat Mitu și s-a uitat încruntat la ea „Ce-i, mă?” a întrebat ea, dar el nu i-a spus nimic, că nu era nimic de spus: vezi bine, știa și el, fetița era tot bolnavă, nimeni nu o ajuta, alerga de atâția ani prin spitale și nici țara nu se simțea prea bine. Ce țară bolnavă putea ajuta o fetiță bolnavă? Spre dimineață, Elena Ilieș zisă „a lu’ Geneva”, s-a trezit pe banca rece, și-a așezat baticul străvechi și a plecat umilă spre șosea: s-a uitat puțin în jos, încălțase pantofii cei noi dar i s-a părut că merge desculță spre nicăieri.

(https://blogtraianhoria.wordpress.com/)


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Biserica de cancer”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *