Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

Zamfira, bomba sexy a întrecerii uteciste!

Se înşală amarnic aceia care cred că ,,bombele’’ au erupt în presa noastră după 1990! În realitate, ele s-au aflat la mare preţ şi înainte, numai că sensul termenilor era, oarecum, altul.
Îmi aminesc şi azi, cu vie emoţie, aceste turburătoare versuri din repertoriul unei brigăzi artistice de agitaţie: „A inundat hambarul,/Talazul rodniciei,/Ţăranul fredonează/«Cântarea României».” Că, în goana după „subiecte-bombă”, care să rupă grua târgului şi să facă să curgă şiroaie de poncife lăcrimoase, ambiţioşii reporteri-pistol se puteau trezi pe cap cu nişte capcane fâsâite, a aflat-o, pe cont propriu, un coleg din redacţia „Scânteii tineretului”.

Întors din deplasare, ne-a aruncat triumfător: „Am un subiect-bombă. Praf v-am făcut! Primă îmi dă Conu’Alecu!” (Conu’ Alecu fiind poetul A.I.Zăinescu, redactor şef-adjunct al ziarului, om inteligent şi cu umor subţire.) Văzând câte priviri pline de invidie (bineînţeles, colegială!) cată spre el, ambiţiosul june bombardier ne-a dezăluit în ce constă marea-i găselniţă. Găselniță inspirată din aplicarea prevederilor unui decret prezidenţial prin care tinerii delicvenţi urmau să fie puşi în libertate şi angajaţi în producţie, sarcina re-educării lor revenind organizaţiilor UTC.

Aşadar, la filatura de bumbac din oraşul X a venit un asemenea tânăr, care, în ciuda eforturilor educative ale organizaţiei UTC, nu se prea omora cu munca, ceea ce, evident, ridica probleme pe linia muncii politico-educative. Azi așa, mâine așa, până când, într-o zi norocoasă, o colegă din secţia de producţie s-a adresat secretarei UTC pe întreprindere: „Zamfira, nu ai vrea ca, în pauza de masă, să interpretezi, din fluier şi solo voce, melodia cu care te vei prezenta la faza interjudeţeană a Festivalului Naţional „Cântarea României?”

Zis şi făcut! În pauza de masă, Zamfira a intepretat melodia, din fluier şi solo voce. Observând că tânărul-problemă o ascultă cu vie atenţie, Zamfira – care, desigur, era şi foarte harnică şi foarte frumoasă! -, l-a privit în ochi şi i-a spus cu voce caldă, tovărășească: „Văd că îţi place cum intepretez această melodie din comoara folclorului nostru. Dacă ai să munceşti mai bine, am să-ţi mai cânt!” Happy end-ul? Zamfira i-a cântat iar tânărul-problemă a devenit fruntaş în producţie. Acesta era subiectul-bombă, iar titul nu putea să fei decât unul pe măsura lui:”Ce a realizat utecista Zamfira, cu ajutorul unui fluier şi a întregului colectiv”.

Odată terminat de transcris de către inimoasele colege de la secția „Dactilo-rețea locală”, mândru și âanţoş, autorul liricei producţiuni educative s-a prezentat în biroul Conului Alecu. Acesta i-a citit opul şi, după bunul său obicei, i-a întins foile privindu-l pe sub ochelari: „Vrei să spui că utecista Zamfira i-a cântat din fluier şi solo vice şi el a muncit mai bine?”. După o pauză: „Sau vrei să spui că cititorii sunt atât de slabi la minte încât să creadă vrăjeala asta?” Decizia: „Schimbă titlul!”
Cu coada între pricioare, junele a revenit în birou şi ne-a povestit păţania. Mingea era în terenul nostru şi nu puteam rata ocazia.

– Copilaşul durerii – l-am asmuţit-, ori Conu’ e invidios pe găselniţa din titlu, ori vrea să vadă dacă ai fermitatea şi curajul să-ţi susţii ideile. Nu schimbi nimic. Mai ales titlul!

Reporterul-pistol s-a conformat și a recidivat a două zi. Încă tot calm, Conu’ i-a mai respins o dată articolul.

– Nu ceda – l-am încurajat-, eşti pe calea cea bună. Vrea Conu’ războiul nervilor? Atunci să îl aibă! Să vedem, cât mai rezistă…

Pe la a patra sau a cincea repriză, m-am înfiinţat în biroul Conului, la şedinţa de lectuă. „Şefu’” era în pragul sufocării:

– Ţi-am spus de atâtea ori, scoate dracului fluierul ăla din titlu!

Aspirantul la glorie publicistică nu a cedat şi i-a răspuns pe ton mieros, uşor didactic:

-De ce nu vreţi să înţelegeţi? Ăsta e tot şpilul articolului: Zamfira i-a cântat, din fluier şi solo voce, iar el a muncit mai bine.

Cu un calm neaşteptat, Conu*Alecu s-a întors spre mine:

-Şerbane, să îmi cumperi un fluier, ca să-i cânt colegului nostru. Săvedem, va scrie el mai bine de-acum încolo?

Ce-i drept, fluier nu am cumpărat dar nici reportajul-bombă nu a mai apărut!


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Boema. Cronica unor întâlniri memorabile”

Lasă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Interviu cu Alexandru Cumpănașu, despre cazul Caracal, despre candidatura lui la președinție

Miercuri, 4 septembrie 2019, de la ora 19.00 la ora 20.00, la emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”, am avut un dialog cu Alexandru Cumpănașu. Aceasta este redarea integrală a emisiunii.

Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi
Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”: