Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

A „rămas”, Lorin !!!

Nu intrasem bine în biroul în care sălăşuiau adjuncţii de la secţia de propagandă, presă și cultură a CC al UTC când a intrat, ca o vijelie, secretarul „cu organizatoricul” al instituţiei, roşu la faţă şi asudat:
— Măi tovarășe – l-a luat el în primire la singurul dintre adjuncția aflat la acea oră în birou -, ce ştii despre Lorin? Pe unde umblă?
Lorin V. fiind un ,,băiat de băiat’’ al secţiei, mucalit şi şarmant, care scotea mulţi peri albi vigilenţilor morali de profesie. Motiv pentru care ne era tare drag, mai ales persoanelor de genul feminin.

Cel întrebat a răspuns fără să clipească:
— Știu că este într-o excursie de studii în Franţa.
— Da – a continuat în crescendo secretarul –, dar, în loc să se întoarcă atunci când trebuia, acum două zile, a telefonat că şi-a prelungit viza cu încă o săptămână. Şti ceva despre povestea asta? Cine i-a aprobat plecarea? Cine i-a prelungit viza?

(Spre lămurirea mai tinerilor cititori, precizez că este vorba despre acele burse de studii în străinătate, de regulă în ţări occidentale: Franţa, Italia, R.F.G., care durau cam trei săptămâni, dar, cu aprobarea secretariatului CC al UTC, mai precis direct a lui Nicu Ceauşescu, primul secretar al CC al UTC, şederea se putea prelungi încă o săptămână.)

Cel întrebat a continuat, pe un ton la fel de calm:
— Recomandarea i-a fost semnată de fostul meu coleg, cu puţin timp înainte de a fi promovat în muncă.
Secretarul era în pragul unui infarct:
— Păi sigur, lui ce-i pasă?! El a plecat şi noi am rămas să tragem ponoasele! Şi, văzând că interlocutorul său nu dă semne că intră în panică, a marșat pe scenariul catastrofă:
— Dar dacă îi trece ăstuia prin cap să rămână pe-acolo? Ce facem? Pe unde scoatem cămaşa, că precis intră Securitatea pe fir și îl informează pe tovarășul Nicu înaintea noastră?

În final, aducându-și aminte că este ditamai secretarul CC al UTC, a adăugat pe ton de comandă:
— Sună-l pe Don Pedro (numele de alint al răspunzătorului pentru recomandarea lui Lorin) că asta este treaba lui. El l-a propus , el să se descurce.

Văzând că respectivul se cam codea, am luat eu receptorul şi am format numărul de telefon, recomandându-mă „colonelul Atanasiu Pavel de la direcţia politică specială din MAI”.
L-am luat din scurt, pe ton milităros:
— Noroc măi tovarăşu’! Ia spune, tu cunoşti de la voi, de la CC UTC, pe unul Lorin V? Ce ştii despre el?
Cu voce stinsă, apelatul a murmurat:
— Ştiu că este trimis de către conducerea organizaţiei la o excursie de studii în Franţa.
— Asta o ştim şi noi, băi dobitocule – am urlat eu pe un ton năprasnic -, dar mai ştim că a cerut azil politic şi că a făcut nişte declaraţii injurioase la adresa politicii partidului şi statului nostru şi că te-a citat pe tine în sprijinul calomniilor lui lansate în slujba oficinelor de propagandă imperialiste. Știai de treaba asta? Știai sau nu știai? Ce-ai de spus?
La celălalt capăt al firului s-a lăsat o tăcere mormântală. Mi-am luat avânt și am continuat:
— Acum taci, ai? Fire-ai al dracului tu de şarpe! Ia uite ce năpârcă veninoasă am crescut la sân! Băi idiotule, uiţi cu cine discuți? Mă, nu te juca cu focul că te distrugem!
Pierdut de tot, bietul om a scâncit:
— Am înțeles, dar spuneți-mi, eu acum ce trebuie să fac? Să vin la dumneavoastră?
M-am prefăcut că m-aş fi îmblânzit:
— Nu drăguță, în prima fază a cercetărilor, o să venim noi la tine. Mai departe, depinde totul numai de tine ca să putem decide cum rămân lucrurile. Vrem să fii sincer, cu sufletul pe masă în fața partidului și în fața noastră.
— Am înţeles – a şoptit, pierdut, Pedros – am să vă fac un bon de acces și vi-l trimit la poartă. La ce oră doriţi să veniţi?
— Lasă bonul – i-am tăiat-o – mai bine trimite după nişte Johny W. şi o cafeluţă şi vezi să lucrezi cu discreţie, să nu ne deranjeze nimeni. Şi acum, ascultă la mine ceva, foarte important: ia o foaie albă, împarte-o în două, în stânga, scrii ce elemente ţi s-au părut pozitive la Lorin, iar, în dreapta, tot ceea ce ţi s-a părut suspect şi cu ce ţi-a adormit duşmanul ăsta veninos vigilenţa ta revoluţionară. Încă o dată, ai grijă mare, de asta depinde soarta ta.

Asta era pe la 10 dimineaţa. Pe la 6 seara, văzând că misteriosul colonel tot nu a venit, neliniștitul om şi-a luat inima în dinţi şi l-a sunat pe fostul său coleg:
— Bărbate, tu ai auzit de colonelul Atanasiu Pavel de la Ministerul de Interne? A venit şi la voi pentru treaba aia Lorin?
Pe cel întrebat nu l-a mai răbdat inima:
— Stai frate liniștit, că și ăsta a fost tot un «cionoffism» de-al lui Şerban.

Mai întâi, în telefon, a fost un răcnet de fiară sfâşiată, apoi s-a lăsat o tăcere de mormânt.
Şi uite-aşa, de atunci şi până azi, să tot fie vreo treizeci şi mai bine de ani, dar eu încă stau şi mă gândesc: oare ce o fi scris, fostul șef al lui Lorin, în partea stângă, dar, mai ales, în partea dreaptă a foii cu declaraţia sa?