Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

Al. Monciu (încă nu și Sudinski) exeget al lui Virgil Madgearu

Având șansa de a fi studenți în perioada acelei relativa, dar reale, deschideri politico-ideologice din cea de a doua jumătate a anilor ’60, căreia i-a pus capăt mini-revoluția culturală declanșată de funestele Teze din iulie 1971, generația mea a beneficiat de posibilitatea de a studia și de a avea de învățat din marea lecție a înaintașilor. Și, în mod deosebit, a celor pe care cenzura proletkultistă îi trecuse la index și despre care nu se putea vorbi decât în șoaptă sau cu mare reținere. Deschiderea către aceste orizonturi fusese făcută o dată cu apariția postumă a unui volum de poezii a lui Lucian Blaga, urmată de memorabilul nr.5/1963 al revistei „Viața Românească” în care o secțiune importantă era consacrată reevaluării operei lui Titu Maiorescu, demers perfect îndreptățit în susținerea căruia un merit aparte îl avea studiul eminentului profesor clujean Liviu Rusu. Au urmat,readucerea în actualitate a lui N.Iorga și Vasile Pârvan, reeditarea poeziilor lui Ion Barbu, de către Al.Rosetti și Liviu Călin și lista rămâne deschisă.

Este de la sine înțeles că pentru noi, studenții la filosofie, aceste acțiuni reparatorii- care purtau titulatura”valorificarea critică a moștenirii culturale românești”- însemnau, concret, posibilitatea de a cunoaște, din propriile lor lucrări, gândirea lui P.P.Negulescu sau Mircea Florian,iluștrii dascăli ai facultății noastre. Cât despre filosofia lui Mircea Eliade sau Emil Cioran,lucrurile stăteau nițel cam… foarte altfel. Asta pentru că, deși cărțile lor existau în bibliotecă, ele aveau un „regim special”, aflându-se în depozitele unei secții aparte a bibliotecii facultății unde puteau fi consultate doar cu recomandarea scrisă a unui cadru didactic. Gest de încurajare și de încredere de care doritorii puteau să se bucura mai ales din partea tânărului și inimosului asistent la catedra de istoria filozofie, Gheorghe Vlăduțescu, azi distins membru al Academiei Române.

La fel de adevărat este și că, la cursuri și seminarii, ni se preda și puteam discuta în alți termeni,analitici și aplicați despre gânditori și lucrări pentru care, până nu cu multă vreme în urmă, se foloseau numai epitete negative și negativiste. Unul dintre aceste cursuri era cel de Istoria doctrinelor economice, pe care îl preda prof.univ.Ion Bulborea. Un redutabil specialist în materie și,deopotrivă, un oltean înțelept și hâtru, foarte deschis la șotiile noastre, ale studenților. De la care, fiind și prodecan al facultății, aveam parte de multă îngăduință la unul dintre cele mai grele examene pe care ne era dat să îl promovăm:examenul la materia „motivarea absențelor nemotivate”! Drept pentru care” cu simpatie și respect, îl și apelam „nea Niță Bulborea”.

Nici examenul cu profesorul Bulborea nu făcea abatere de la regulă, pentru că, de regulă, domnia sa ne lăsa să ne susținem opiniile despre subiectele de pe bilet, desigur care, câte și cum erau aceste opinii. Și, dacă este să o spun până la capăt, cu greu s-au aflat picați la materia predată de profesorul Ion Bulborea. Așa că nici subsemnatul nu a făcut excepție de la regulă.

Așa se face că, la examenul din anul II bis, la care subsemnatul se afla cot la cot cu George Țărnea( anul II tris) și cu Sandu, adică Al. Monciu(încă nu și Sudinski, dar tot II bis), am avut parte , din partea lui Sandu de un spectacol de rară savoare pe care oricând sunt convins că l-am putea reluat sub genericul „comici vestiți ai ecranului”.

Vine, deci, Sandu și trage cele două bilete.Două bilete, fiindcă așa proceda nea Niță:un bilet cu subiecte din economia politică marxistă și altul despre economiști români, cei pre-marxiști sau contemporani. Când îl ajunge rândul să răspundă, Sandu zice cu voce tremurătoare:
— Mie, despre primul subiect, îmi este rușine să vorbesc…
— Păi ce subiect este? îl întrebă nea Niță
— Economiștii vulgari, silabisește Sandu.
— Bine, cade nea Niță la învoială, răspunde la cel de-al doilea subiect. Ce subiect este?
— Doctrina economică a lui Virgil Madgearu, zice Sandu și apoi își ia avânt:
— Când, în toamna anului 1940, copilașii, jucându-se în pădurea Snagov, descoperiră trupul unui bătrânel, ei nici nu știau că acesta este profesorul Virgil Madgearu.
— Lasă introducerea, i-a tăiat-o scurt profesorul. Spune, cine a fost Virgil Madgearu?
Ei, și de-aici a început următorul dialog în cea mai bună matrice a literaturii absurdului:
— Un mare gânditor!
— Gânditor, gânditor, dar ce fel de gânditor?
— Un gânditor român, desigur.
— Și în ce domeniul s-a remarcat el?
— Păi, dacă îl învățăm la cursul de doctrine economice, înseamnă că putem spune că a fost chiar și economist.
— Și cum este gândirea sa economică?
— Este complexă și contradictorie, așa cum este gândirea tuturor savanților care nu au fost economiști marxiști.

Aici răbdarea profesorului a ajuns la capăt:
— Monciule, habar nu ai de subiect. Du-te în bancă și alege-ți, tu, un alt subiect despre crezi că vrei și poți să răspunzi.
Trece Monciu în bancă și, după ce mai răspund doi colegi, ridică două degete. Subiectul fiind… Virgil Madgearu, firește. Gândind că, poate, Sandu al nostru a făcut rost de o copiuță , ceva, nea Niță îl lasă să vorbească. Drept care Sandu începe:
— Când, în toamna lui 1940, copilașii, judecându-se în pădurea Snagov, descoperiră trupul unui bătrânel, ei nici nu bănuiau că acesta este profesorul Virgil Madgearu.
Profesorul Bulborea încearcă să fie calm:
— Monciule, ți-am spus să îți alegi alt subiect.
— De ce să îmi aleg alt subiect? Eu pe acesta îl cunosc și vă rog să mă lăsați să îl dezvolt. Nu ne-ați spus dumneavoastră că trebuie să reevaluăm critic gândirea înaintașilor? Eu asta fac și vă rog să mă lăsați. Dacă nu mă lăsați, înseamnă că nu încurajați gândirea originală a tineretului.

Calm, încă, dar ferm, profesorul nu cedează și îl trimite pe Sandu în bancă. La următorul apel, scena se repetă: din nou Virgil Madgearu și din nou istoria cu „copilașii care judecându-se în pădurea Snagov” și așa mai departe.
La a patra încercare, Ion Bulborea nu mai poate și îl ia din scurt:
— Monciule, recunoaște că nu ai învățat nimic pentru examen. Măcar atâta lucru fă și tu bun pe ziua de azi.
— Recunosc, zice Sandu, dar dacă recunosc ce notă îmi dați?
— Tu cât ți-ai da?
— Mi-aș da 5, zice Sandu și, văzând că nea Niță a rămas ușor descumpănit de răspuns, adaugă:
— Păi, mi-aș da 5 fiindcă așa le-am spus eu acasă, la ai mei, că numai aici, la facultatea de filozofie, notele la examen sunt până la 5.

De prisos, poate, să mai vă povestesc și cu ce notă a răsplătit profesorul Ion Bulborea exegeza studentului Alexandru Monciu (încă nu și Sudinski) despre gândirea economică și social-politică a lui Virgil Madgearu.
Totuși vă spun: cu nota 5(cinci)!


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Filmele lui decembrie ’89 comentate de Ion Cristoiu
Nu cred că moțiunea va trece
Am venit. Am văzut. Am filmat | Etna – vulcanul care scoate mai multe parale decât lavă
Circulă pe Net