Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

Ce (nu) se poate întâmpla dacă îl ai șofer pe fratele lui Nea Nicu…

Dacă tot v-am povestit ce se putea întâmpla atunci când cineva era confundat cu… Nicolae Ceaușescu, haideți acum să povestesc și ce se putea (sau nu se putea) întâmpla atunci când nu mai era vorba doar despre niște aparențe, ci de cineva care avea o legătură directă cu „cel mai iubit fiu al partidului și poporului”. Pentru asta am să vă aduc aminte de o întâmplare care, la vremea sa, a circulat în lumea presei, tocmai pentru că ea se lega de un gazetar care era chiar fratele lui Nicolae Ceaușescu. Mă refer la Florea Ceaușescu, ziarist la „Scânteia”, pe care, în semn de sincer respect pentru modestia și bunul simț de care dădea dovadă, colegii de redacție, precum și cunoscuții, în apelau mai simplu și mai direct „Nea Florică”.

Dacă îmi aduc bine aminte, Nea Florică lucra la secția agricultură a cotidianului CC al PCR, dar erau și situații în care era solicitat de către colegii săi din alte secții ale gazetei să îi însoțească pe teren. Situații impuse de caracterul cumva mai aparte, ca să zic așa, al unor anchete în organizații de partid din țară sau din Capitală. Anchete care vizau descoperirea unor deficiențe în viața și munca de organizație (păstrez, după cum vedeți terminologia specializată a vremii), fapt care, firește, nu convenea unor șefi centrali sau locali pe linie de partid și de stat. Motiv pentru care mecanismele PCR – Pile, Cunoștințe, Relații – intra rapid în funcțiune și, până să ajungă reporterii în redacție, se și primiseră, pe firul scurt, telefoane cum că să se pună batista pe țambal și lucrurile să rămână… cum am vorbit! Se putea chiar mai rău, atunci când cei luați la critică aveau trecere și crezământ la organele superioare, situații în care gazetarul era reclamat că a avut o atitudine neprincipială sau abateri de la Codul eticii și echității socialiste.

Din toate aceste motive, colegii de breaslă de la „Scânteia” își făcuseră obiceiul de a-l coopta pe nea Florică în echipele care descindeau în teren pentru a investiga cazuri-problemă. Închipuiți-vă și dumneavoastră, cine și-ar fi permis să pună la îndoială caracterul principial și profund partinic al anchetelor gazetărești la care lua partea însuși fratele secretarului general al partidului?!

Drept este, însă, că avându-l ca aliat de nădejde pe Nea Florică nici tovarășilor săi de echipă nu le mai era frică și își mai dădeau drumul la ceva isprăvi pe care, altminteri, nu și le permiteau așa de ușor. Adică mai mergeau la un pahar de ceva bun, dar numai ei, fiindcă nimeni nu risca să meargă la crâșmă cu subiecții investigați.

Așa s-a întâmplat și, după ce au avut de rezolvat un caz-problemă pe undeva printr-un județ al scumpei noastre patrii, foarte cunoscut pentru calitatea produselor sale bachice, mașina cu care circula echipa redacțională de la „Scânteia” nu a mai ținut cu strictețe linia ață până la București și a făcut niște zig-zaguri destul de riscante. După cum era și de așteptat, această situație a atras luarea aminte a unui vigilent agent de circulație care, de îndată, a făcut semn șoferului buclucaș să tragă pe dreapta. Dar, cum șoferul cu pricina nu s-a conformat, a început o urmărire mai ceva ca în filme și, până la urmă, milițianul a ajuns în fața mașinii și a pus motocicleta sa direct în fața automobilului nărăvaș.

Anticipând cele ce urmau, nici gazetarii noștri nu au stat cu mâinile în sân. Așa că l-au pus pe Nea Florică la volan și, ca să îi confere mai multă poză solemnă, i-au pus pe nas o pereche de ochelari de soare. Vine, așadar, tovarășul milițian lângă mașină și îl ia din scurt pe cel care stătea pe scaunul conducătorului auto:

– Auzi , măi tovule, de ce nu ai oprit la semnalele mele? Te crezi cumva mai superior și sfidezi organul de miliție? Ia dă încoace permisul ca să vedem cu cine stau de vorbă.

Întrebare la care, om cu bun simț, nea Florică a evitat să răspundă. În schimb, șeful echipajului, Constantin Moraru, șeful secției „Viață de partid” a ziarului, a coborât din vehicul și l-a luat din scurt pe apărătorul ordinii și siguranței publice:

– Tovarășe milițian, noi suntem un colectiv de îndrumare și control de la ziarul „Scânteia” și ne grăbim fiindcă trebuie să ajungem cât mai repede la București. Noi trebuie să predăm o anchetă foarte importantă pe care o așteaptă tovarășul Nicolae Ceaușescu personal.

Se vede, însă, treaba că tirada lui Jo (cum îi spuneau prietenii lui Costică Moraru) nu l-a prea impresionat pe tovarășul milițian care a continuat pe un ton mult mai aspru. Adresându-se tot celui aflat pe scaunul din fața volanului:

– Te crezi șmecher, ți-au pus și ochelari negri , de malagambist? Ia dă încoace actele și pe urmă suflă în fiolă să vedem de ce nu ai vrut să oprești la semnal.

Încheind pe un tom și mai categoric și mai neiertător:

– Ei, fire-ați voi ai dracului, păi cine credeți că sunteți?

– Bine, frate, a concis Jo, dă-i tovarășului buletinul și permisul.

Ceea ce Nea Florică a și făcut! Deschide tovarășul milițian actele și citește: nume – Ceaușescu, prenume – Florea, născut la Scornicești, județul Olt, părinți – Andruță și Alexandra. Citește și rămâne perplex. Drept pentru care Jo îi pune mâna pe umăr și îi spune pe un ton solemn:

– Bine, mă tâmpitule, păi dacă noi îl avem șofer pe fratele lui Nea Nicu, atunci noi cine mai suntem, mă?!

După care, s-a urcat în mașină și duși au fost!
Să nu mă mai întrebați la cât s-a ridicat amenda și cine a achitat-o, fiindcă nu știu cum să vă răspund…