Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

Ziua în care am demonstrat că nu am talent de pedagog!

Recunosc din capul locului că, acum 49 de ani, pe când mă apucasem să îmi redactez lucrarea de stat (fiindcă așa se numea, pe atunci, lucrarea de licență) ca viitor absolvent al Facultății de filozofie a Universității București, gândul numai la asta nu îmi stătea! Ce-i drept , alesesem o temă la care țineam foarte mult – Filosofia elementelor la G. Călinescu- și avea un îndrumător științific pe care îl respectam enorm, un cărturar și un om de excepție căruia îi datorez foarte mult, esteticianul și criticul literar N. Tertulian. Doar că nu redactarea tezei era grija care mă apăsa foarte tare, ci cum să ies dintr-o dilemă care chiar că îmi părea mai încâlcită decât clasicul labirint al lui Laokoon. Mai pe față spus, trebuia să demonstrez că nu am un dram de har pedagogic și, prin urmare sunt total inapt să predau la catedră științele sociale, așa încât singurul domeniu unde aș fi putut să mă descurc era cel al gazetăriei. Nu-i vorbă, fusesem, ca să zic așa, verificat pe linie de cadre, ba, mai mult, au fost niște oameni de bine care au trecut peste niște pete negre din dosarul meu și mi-au dat undă verde ca, la repartiția guvernamentală care urma în vară, să rămân în presa de tineret.

Toate bune și frumoase numai că, distinsa noastră profesoară care preda disciplina practică pedagogică, distinsa doamnă Cornelia Grunberg, nu împărtășea cu nici-un preț auto-scepticismul subsemnatului. Dimpotrivă, domnia sa credea foarte sincer că am talent pedagogic numai că nu mă luam prea în serios. În plus, aceeași părerea înclina să o aibă și doamna profesoară Elena Cazan, care preda filosofia la Liceul „Gheorghe Lazăr”, unde noi, studenții din anul V de la secția filozofie generală făceam practica pedagogică. O posibilă explicație a acestei situații ar fi putut exista, cred eu, dacă iau în considerație faptul că doamna Cornelia Grunberg era soția eminentului universitar Ludwig Grunberg, pe care avusesem onoarea să îl întâlnesc la colocviile naționale studențești acolo unde venea împreună cu colegii noștri de la ASE. Poate că pentru mai tinerii cititori ai acestor însemnări, numele profesorului Ludiwg Grunberg este puțin cunoscut, iar o evocare a scrierilor sale, cu adevărat de pionierat în reluarea studiului axiologiei și al filosofiei valorii în anii ‘60 s-ar cuveni a fi făcută cât mai curând, dar, deocamdată, remarc faptul că Ludwig Grunberg este autorul primei prezentări a personalității lui Herbert Marcuse, autorul fulminantei căriți „Omul unidimensional” care a fost revendicată ca lucrare doctrinară de căpătâi de către liderii mișcărilor studențești din mai 1968 apărută în revista „Contemporanul”, dacă nu ă înșel chiar în această perioadă. În plus, doamna Elena Cazan era soția prof univ dr. Gh l. Cazan, titularul cursului de istoria filosofiei românești care se preda în anul IV, dar, la acea vreme, și secretar al Comitetului de partid al universității. Funcție în care am apelat de mai multe ori la ajutorul său în niște confruntări pe care noi, cei ce realizam revista „Universitas, a studenților Almei Mater bucureștene, le aveam cu Direcția Generală a Presei și Tipăriturilor de pe lângă Consiliul de Miniștri al R S România, adică Cenzura! Relații care, după ce colega noastră de la matematică, Zoia Elena a fost retrasă, se pare la dorința mamei sale, din echipa redacțională a revistei, erau ceva mai tensionate. Așa că nu este exclus ca, povestind acasă cele două doamne profesoare, despre „studentul-problemă” Șerban Cionoff, soții lor să îmi fi luat apărarea și să le fi spus că nu e dracu chiar așa de negru…

Ei, și când părea că nu prea mai am mari șanse de scăpare, uite că șansa s-a invit de unde mă așteptam mai puțin. Adică de la Radu R.Șerban (Răducu) fiul compozitorului Radu Șerban, elev taman în clasa a XII-a la liceul Lazăr, clasă la care efectua grupa mea practică pedagogică. Așa se face că într-o zi, taman când trebuia să predau eu o lecție elevilor, am băgat de seamă că Răducu și colegul lui de bancă râd de mine. Mai bine zis mi s-a părut, dar asta nu mai conta de vreme ce prestigiul meu didactic fusese grav afectat! Motiv pentru care i-a sculat pe amândoi în picioare, le-am pus, la fiecare, câte o întrebare și, nefiind firește de acord cu răspunsurile date, le-a dat câte un 4. Iar, pentru că și după asta cei doi continuau să își dea ghionți, i-am dat afară din clasă și le-am pus absență nemotivată. Halal performanță pedagogică, ce mai?!

Nici nu am ajuns bine la redacția revistei „Universitas”, care se afla în clădirea de peste drum de liceu, unde este acum sediul facultății de sociologie, că mi-a telefonat nenea Radu.
— Mă Peștișoi (că așa îmi spunea el parodiind diminutivul Petrișor, de la Petre cel de-al doilea nume al meu de botez), să-ți fie ea a dracului practica ta pedagogică! Păi hotărăște-te, mă băiete, cum rămâne: ori 4, ori notă scăzută la purtare , ori absență nemotivată?
— Na Radule, nu m-am lăsat nici eu, păi e vorba despre prestigiul meu ca pedagog.
— Lasă mă, m-a liniștit nea Radu, că vin și Răducu și Stihu (colegul lui de bancă n.n.) la „Tosca’’ să își facă autocritica.

Ceea ce s-a și întâmplat! Cei doi făptași au venit bine echipați, din punct de vedere financiar, și au achitat o despăgubire consistentă – cafea, coniac și țigări – convingându-mă să revin asupra sancțiunii.
Și uite așa, am reușit să se convingă, și doamna Cornelia Grunberg și doamna Elena Cazan, că, în cazul meu, numai de talent pedagogic nu poate fi vorba!

Ce-i drept, toate acestea se petreceau prin aprilie 1971, cu doar trei luni înainte de apariția funestelor „Teze din iulie” care au declanșat revoluția culturală și au pus capăt perioadei de relativă dar reală deschidere politică și culturală din România. Dându-i mare dreptate regretatului nostru profesor de teoria sistemelor logic, Gheorghe Enescu:
—  Mare noroc ați mai avut că ați terminat facultatea în luna iunie, că dracu’ vă lua după ce apăreau Tezele!

Cam asta a fost povestea cu talentul meu de pedagog unde regretatul meu prieten, Răducu, mi-a dat acea nesperată mână de ajutor. Cât despre cine este colegul său, Stihu, să nu îmi cereți alte lămuriri fiindcă este vorba despre un distins jurist și fost lider de partid. Așa că informația este și rămâne clasificată!