Guvernul Cioloș nu a primit votul de încredere al parlamentului

Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

Reconstituind Cazul „Reconstituirea”

O însemnare, apărută inițial pe pagina Levitanh, preluată pe pagina uniunii noastre de creație, UZPR, ne reamintește că se împlinesc 51 de ani de la premiera filmului „Reconstituirea”, pe care prestigioși critici cinematografici îl apreciază ca fiind o capodoperă a regizorului Lucian Pintilie. Dar, dacă mă gândesc mai bine, ar fi trebuit să scriu că ne reamintește nouă, celor care, studenți fiind, în urmă cu cinci decenii făceam primii pași ai gazetăriei, despre acest eveniment cinematografic, dar care, din cauza opacității regimului partidului unic, avea să dobândească multiple, dureroase semnificații. Puțini știu, însă, că înainte ca pelicula lui Lucian Pintilie- în care, dacă nu mă înșel, au debutat George Mihăiță, Ileana Popovici și regretatul Vladimir Găitan-, să fie victima vânătorii cenzurii vremii împotriva a tot ceea ce era curajul de a reda adevărul adevărat, însăși nuvela lui Horia Pătrașcu după care s-a făcut ecranizarea, a cunoscut un foarte sinuos și foarte tensionat parcurs. Motiv pentru care, fiind unul dintre cei care am cunoscut, fie și doar câteva secvențe din această istorie, consider de datoria mea să le readuc în actualitate.

Încep prin a spune că, înainte de a apărea în volum, în 1967, nuvela „Reconstituirea” a fost publicată, în câteva episoade succesive (sau cum am zice acum „în serial”) în „Luceafărul”, revista săptămânală a Uniunii Scriitorilor din România (USR) destinată tinerilor creatori, al cărei redactor-șef era Eugen Barbu. Eram pe atunci student în anul II la facultatea de filozofie a Almei Mater bucureștene și colaboram atât la această prestigioasă revistă, cât și la „Viața Românească”, altă publicație emblematică a USR, ambele redacții avându-și sediul în impozanta clădire de la numărul 15 de pe Bulevardul (fost) Ana Ipătescu.

Îmi aduc aminte ca acum, nici nu intrasem bine în biroul secției de critică literară, că șeful secției, sagacele critic M N Rusu, m-a luat deoparte și mi-a spus:-Vezi că, începând de săptămâna asta, vom publica, în câteva episoade, o nuvelă-trăsnet a unui tânăr prozator foarte promițător, Horia Pătrașcu. Nuvela se numește „Reconstituirea” și Patronul (adică Eugen Barbu) presimte că va ieși cu scandal la cenzură sau poate și mai sus.

Nu m-am putut stăpâni și i-am pus o întrebare, acum recunosc, ușor fără rost, dar foarte motivată pe timpurile acelea: Păi, atunci de ce o publicați?
— Cum de ce, mi-a răspuns foarte natural M.N. Rusu, păi tocmai de-asta. Ca să le facem probleme unor bătuți în cap, care vor ca totul să fie pictat în culori roz bombon!

După care, a pus capăt discuției pe subiect, cu atenționarea:-Ține minte numele autorului, Horia Pătrașcu, cu siguranță vei mai azi de el. Și nu uita, de sâmbăta asta, citește „Reconstituirea”. Puteam să nu îi urmez sfatul temutului critic M. N. Rusu, care mă onora cu prietenia sa, el însuși fiind absolvent al facultăți de filozofie? Așa că, sâmbăta următoare am cumpărat revista și am citit primul episod al „Reconstituirii”. Și nu doar că l-am citit, ci l-am recomandat mai multor colegi și prieteni, ei înșiși împătimiți ai scrisului și ai cititului.

Bineînțeles, luni, când am mers la redacție, i-am împărtășit lui M N Rusu primele impresii de lectură. Numai că, după ce m-a ascultat, „papa MNR,” cum îi spuneam eu, mi-a spus cu voce scăzută:
— Deie Domnul să mă înșel, dar am impresia că va ieși un tărăboi mai ceva decât cel cu „Leul albastru”.

Cum aveam la activ câteva luni de când publicam aici, la „Luceafărul”, și cunoșteam, de-acum, câte ceva din istoria revistei, nu mi-a fost greu să pricep unde bătea vorba prietenului meu. Tot aici, în „Luceafărul, a apărut în serial nuvela „Leul albastru”, al cărei autor nu mai era un debutant, ci prozatorul D R Popescu, pe atunci redactor la revista „Tribuna” din Cluj, căreia, din 1970 îi va fi redactor șef. Numai că, doar după cel de-al doilea episod, „de sus”, adică de la secția de presă a CC al PCR s-au primit niște telefoane foarte amenințătoare. Zice-se ca urmare a faptului că mai mulți cititori au reclamat faptul că nuvela „nu reflectă fidel realitatea” și au cerut ca autorului să i se atragă atenția că greșește profund și, în cazul că nu vrea să prezinte o imagine veridică a realității, revista „Luceafărul” să întrerupă publicarea nuvelei lui D R Popescu. Acesta ar fi un rezumat al poveștii, iar amănunte relevante despre cazul „Leul albastru” se pot afla citind cu mult folos substanțialul dialog cu D R Popescu pe care l-a realizat neobosita noastră colegă de breaslă Pușa Roth. Dialog pe care ni l-a oferit în cartea „Prezentul continuu”.

Istoria avea să se repete și în cazul „Reconstituirii”. Adică, după niște încontrări fățișe cu cenzura, care cerea eliminarea unor pasaje care conțineau replici mai „fără perdea” sau a unor situații care „nu reprezintă personaje tipice în împrejurări tipice” (legea de bază a realismului socialist) și, în primul rând, datorită neînduplecării de care a dat dovadă Eugen Barbu, textul a rămas neschimbat și așa a apărut în următorul număr al revistei. Numai că, brusc și deodată, de undeva, de sus, s-a primit ordin ca tirajul ediției din acea săptămână a revistei „Luceafărul”, care deja ajunsese la vânzare, să fie rapid confiscat și dat la topit. Dar nu confiscat în sensul milițienesc al termenului, pentru că eram, totuși, într-o perioadă de relativă, dar reală, deschidere culturală, ci cumpărat, cu toptanul de către grupuri bine organizate, sub comanda unui vajnic activist al Comitetului de partid pe Centrul Universitar București, tânăr cadru didactic la Institutul de arhitectură. Personaj extrem de controversat, devenit, după decembrie 1989, înfocat militant și lider, membru marcant al partidului liberal, acum, trecut în lumea umbrelor și căruia este nedrept să îi tulburăm odihna pomenindu-i numele într-o asemenea urâtă încâlceală a lucrurilor…

Și totuși, cât ar fi fost el de strașnic ținut sub obrânc, zvonul despre confiscarea și topirea tirajului revistei a ajuns și la noi, în complexul studențesc Grozăvești. Așa că, sâmbătă dimineața, pe teren, adică la chioșcurile de difuzare a presei din Piața Universității, am fost prezenți și noi, studenții de la filozofie, dimpreună cu colegii noștri de la filologie și de la istorie, facultăți care își aveau sediile chiar în centrul Bucureștiului. Le-am luat-o înainte brigadierilor voluntari trimiși în misiune și, punând mână de la mână, am cumpărat exemplarele din revistă și le-am salvat de la topire. Nu numai că le-am salvat, dar colegii mei de an și de boemă studențească, George Țărnea și Al. Monciu (încă nu și Sudinschi) le-au luat la subțioară și le-au distribuit în cafenelele noastre favorite: la „Tosca”, la „Albina”, la „Chinezul” sau la „Turn”. Exemplul lor a fost urmat și de alți colegi de la filologie sau istorie cu care, împreună, salvasem exemplarele revistei de la masacru.

Dar, după cum am aflat mai târziu, nici vigilentul tânăr cadru de partid nu s-a lăsat păgubaș și, după ce a văzut că oamenii lui s-au întors cu mâinile goale, la propriu și nu doar la figurat, de la chioșcurile de difuzare a presei i-a băgat de urgență într-o ședință unde i-a criticat, vai de mama lor!

Incident după care revista „Luceafărul” a continuat să publice și celelalte episoade din nuvela lui Horia Pătrașcu și, nu peste mult timp, ea a apărut și în volum. Versiune pe care am citit-o pe nerăsuflate și imediat după asta am scris o recenzie care, având aprobarea criticului N.Tertulian, a apărut în revista „Viața Românească”. Fiind, se înțelege, o cronică pozitivă, ca să mă exprim în limbajul epocii.

Au venit, apoi, pe rând, ecranizarea nuvelei în regia lui Lucian Pintilie, cenzurarea filmului și îndelungile dezbateri despre carte și despre film. Prilej cu care a ieșit la iveală faptul că întâmplările de a căror veridicitate se îndoia cenzura s-au petrecut, aproape identic, prin anii 1961-1962, la Caransebeș, mai precis la banchetul de absolvire a unuia dintre liceele din localitate. Întâmplări pe care Horia Pătrașcu, pe atunci angajat la Casa raională de cultură, le-a cunoscut în direct și, după cum avea să mărturisească mai târziu, a ținut să le dea conturul prozei spre a servi drept învățătură și altor tineri, la fel de nonconformiști precum au fost și eroii reali ai reconstituirii.

Acestea ar fi, acele câteva mențiuni, ce-i drept de importanță secundară pe ansamblul discuției, pe care am dorit să le adaug la atât de necesara și de binevenita reconstituire a Cazului „Reconstituirea”. Caz de o deosebită importanță pentru mai buna înțelegere și evaluare a unei perioade atât de complexe și de sinuoase a istoriei culturii românești.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii