România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi portofoliul Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie
Bogăţia care ține să se arate
Orice ghid despre Veneţia ţine să precizeze chiar din start că faţadele Palatelor aşezate de o parte şi de alta a celebrului Canale Grande diferă spectaculos de partea dinspre uscat.
„Totul e lux şi lumină, eleganţă şi frumuseţe“ – proclamă Charles Diehl în eseul său despre Veneţia cînd se referă la faţadele dinspre Canale.
Cele dinspre sunt meschine.
Canale Grande e un fel de Calea Victoriei a Veneţiei. Sau, mă rog! pentru a rămîne în lumea de dincolo de Tisa, un fel de Champs Elysée al Veneţiei.
Azi, pe Canale Grande trec taxi boaturi şi vaporetto ale ACTAV, un soi de RATB al Veneţiei. Pe vremuri însă, între secolele XII şi XV, Canale Grande era artera pe care circulau bărcile lumii bune.
Şi celor care treceau pe Canalul Grande într-o promenadă suis-generis fiecare proprietar ţinea să le ofere un Palat cît mai dihai.
Ca şi la Florenţa, ca şi la San Giminiano, ca să mă refer doar la ultimele oraşele-stat ale Italiei văzute de mine, locuinţa e mai mult expresia nevoii de a te da mare decît expresia nevoii de a avea un acoperiş asupra capului.
Mărimea, bibilurile exterioare, grosimea zidurilor sînt tot atîtea elemente menite a transmite celor din jur faptul că proprietarul e om ajuns.
Casa devine astfel, alături de îmbrăcăminte, instrumentul de exteriorizare a bogăţiei. Ce folos că ai bani, dacă lumea din jur nu ştie că ai!
Găsim astfel explicaţia unei realităţi tipice tranziţiei româneşti:
Îmbogăţiţii peste noapte s-au grăbit să-şi comande vile, ba chiar şi palate. Împreună cu maşinile şi yahturile de lux, casele, cît mai mari, cît mai impunătoare, cît mai pompoase, sînt pentru îmbogăţiţii Tranziţiei mijlocul prin care arată celor din jur că ei s-au ajuns.
Există, totuşi, o diferenţă, şi încă una majoră, faţă de bogaţii Florenţei şi ai Veneţiei.
Cu deosebire la Florenţa, bogăţia se comunică mai ales prin frumuseţea artistică a edificiului.
La îmbogăţiţii Tranziţiei româneşti, această grijă lipseşte.
Fapt explicabil:
Sînt fără maniere.
De aici spectacolul căsoaielor pe cît de mari, pe atît de prost gust.
Comentarii
„S-a stins viaţa falnicei Veneţii” Ştiu eu..Dacă poetul ar fi putut vedea Veneţia azi, ar fi compus tot aşa? Ar fi pitorească o plimbare cu o plimbare cu o caravelă pe Canale Grande. O caravelă n-am văzut pe acolo. E prea costisitoare pentru municipalitatea Veneţiei? Am văzut iahturi de lux „tolănite” la chei. Şi preţuri piperate cu amabilitate. Şi gondole lăcuite cu studenţi pe posturi de gondolieri. „S-a stins viaţa falnicei Veneţii?”