Vladimir Putin, în interviul acordat lui Tucker Carlson: ”Invadarea unei ţări NATO este un scenariu exclus”

Bomboane de pom

Acum aproape douăzeci, când am ajuns în Marea Britanie, în Bolton eram doar trei românce care ne recomandam ca atare: o asistentă medicală, o manichiuristă și eu. Era în perioada în care emigranții români subtilizau bani din conturile bunicuțelor. După încă un an am mai descoperit și o doctoriță. Pe lângă Cioran și Nichita Stănescu mai vorbeam și despre mâncare. Nu prea aveam timp de politică în versuri. În cartierul meu era o singură prăvălie poloneză, ținută de mamă și fiică. Singura brutărie poloneză din zona Manchester făcea plăcintă cu mere și plăcintă cu brânză dulce la tavă ca la mama acasă. În următorii cincisprezece ani, Boltonul s-a umplut de magazine cu mărfuri poloneze, ungurești, românești, lituaniene, cehești și rusești. Există și magazine românești, restaurante mai mult în jurul Londrei. Mai există și o pacoste a diasporei românești: cazna de a face lucrurile la fel de proaste ca în ultimii ani ai lui Ceaușescu și primii ai lui Iliescu. S-au deschis și cofetării și s-au lansat pe Facebook anunțuri de pregătiri și livrări de prăjituri, cozonaci, torturi. Multe din prăjituri sunt cele tradiționale perioadei cofetăriilor goale: amandine, savarine, diplomat, cremșnit, făcute cu prafuri, înotând în esență de rom. În perioada de înflorire a socialismului în România, prăjiturile puteau rivaliza cu concocțiile chef-ilor din Occident (acum s-au nivelat până și apatiile din cofetării). Cofetăria de lângă blocul în care locuiam avea laborator propriu. Se foloseau ouă, smântână nedegresată, lapte, nuci, cacao, fructe proaspete. Până și în perioada de zburlire a lipsurile îmi aduc aminte că Doboșul avea o cremă de halva frecată cu unt, care era mai gustoasă decât tot ce am încercat în ultimii ani. Îmi mai aduc aminte că un cofetar-șef de la unul din hotelurile noi ale Sucevei a fugit în Germania. Prăjiturile și înghețata ce i-au purtat semnătura erau demne de mese regale. Școlile de meserii scoteau oameni calificați la cele mai înalte standarde. Îmi mai aduc aminte de tata aducând acasă platouri întregi (tot stocul) de meringi cu frișcă, zahăr ars și alune prăjite. Rețete simple, ingredientele făceau, de fapt, diferența. La venirea în Marea Britanie am încercat să fac salată de vinete. Vinetele erau dulci. A ieșit un fel de dulceață. Am mai încercat s-o impresionez pe soacră-mea cu un tort moldovenesc cu frișcă și nucă. Frișca din magazin era ca aracetul, smântâna nu se înfrișca decât cu întăritor. În cazul tortului moldovenesc, îmbătrânirea amestecului de smântână din lapte de vacă de grajd și nu de vacă din cutie, zahăr și nucă măcinată creează un gust unic, neatins de degresatele de pe rafturile supermarketurilor.

Acum prăjiturile ies din cutii semnate Dr. Oetker. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, unul din membrii clanului Oetker a fost membru al partidului nazist și a colaborat cu hitleriștii. În ultimii ani, Dr. Oetker s-a prăfuit și cu globaliștii alimentari.

Cel mai mult au suferit însă bomboanele de pom. Toate orânduirile sociale le-au ignorat. Pe vremea copilăriei mele, bomboanele de pom puteau fi jeleuri, jeleuri trase în ciocolată, fondante, fondante trase în ciocolată, trufe. Aromele erau distincte. Acum bomboanele de pom românești au același gust cu cele ungurești, poloneze, lituaniene și sunt toate niște căcaturi. Zahăr și alte prafuri. Pe pungi scrie aromă de portocale și înăuntru e spălătură de vase. De aromele exotice: ananas, rodie, banane nici nu mai vorbesc, nici măcar nu miros a scoarță de copac. Cele cu cocos au cocos deshidratat, care de obicei rămâne printre dinți. Nici măcar nu poate egala rețeta Bounty. Unde sunt cofetarii de altădată, oamenii cu gusturi fine din laboratoare, unde e genul creației, unde e inovația? Prafuri mixate cu apă poate să producă orice prost. Firmelor producătoare de dulciuri din România nu le e rușine? Romanul, Brașovul, Timișoara aveau rețete de ciocolată de invidiat. Acum vând cutii frumoase pline cu dezamăgiri. Reclama a vândut produse fără calitate, dar a meritat? Cu ingrediente simple se pot repune în producție rețete delicioase, specifice gustului românesc. Dacă tot produceți, de ce produceți căcaturi? E vorba de modelul chinezesc, căci nici ălora nu le pasă de cât plastic au produs și cu câte mărfuri de proastă calitate au infestat piața. Creșterea economică a Chinei s-a bazat și pe nisipuri mișcătoare. La fel ca și cea americană, căci nici americanii nu vor putea mânca banii tipăriți fără număr și nici armele. Au rămas totuși și firme cărora le pasă de ceea ce produc și de obicei nu sunt dintre cele care urlă pentru verdele planetei, deși îi fac mai mult bine.

Acum vreo zece ani, eu, soțul meu și copilul ne întorceam din România, în mașină. Ne rămăseseră vreo doi pumni de monezi euro. În Marea Britanie, la casele de schimb se schimbau doar bancnote. Am fi putut să le păstrăm până anul următor, dar tot pe atunci Uniunea Europeană se dădea cu capul de discordia schimbării și se scăpa pe ea de atâta entuziasm. Mi-am lăsat soțul și copilul în mașină și m-am dus să cheltui euroii. Eram pe undeva pe la granița dintre Franța și Belgia. Am descoperit o mini-cofetărie la parterul unui bloc de locuințe, într-o garsonieră confort redus. O afacere de familie: bomboane de ciocolată create după rețete tradiționale. În cofetărie nu încăpea decât un singur cumpărător. Lumea aștepta în liniște pe trotuar. Nu mai eram fetița cu chibrituri, ci fetița cu euroi, cadorisită cu o cutie plină de delicatețuri.

Se spune că nu mai poți întoarce gustul copilăriei înapoi, dar cine spune că l-am pierdut? Prima lecție pe care am învățat-o în Marea Britanie, venită din țara celor care se făceau că muncesc pentru cei care se făceau că-i plătesc, a fost că dacă tot îți petreci mai mult de jumătate din zi la serviciu, măcar să nu-ți fie rușine de timpul pierdut, ce faci, să faci bine. Trăim vremuri în care muncim ca să ne plătim facturile, nu prea mai avem timp de gătit, ar trebui să ne putem baza pe cei care au afaceri în industria alimentară. În reclame apare însă Bill Gates, care își molfăie pulovărașul pixelit la imprimantă. Același Gates care a cumpărat terenuri agricole, s-a ocupat de mâncare și de sănătate, dar i-au ieșit numai rahaturi. Nu vi se pare ciudat că după ce ne-a spus că a avut succes cu programele de calculator, s-a extins, de fapt, prin corupție și s-a mai dorit și multilateral subdezvoltat? S-a autoconvins, poate, că ar produce lucruri de calitate, dar până și ideile i s-au ofilit. Și la fel ca el sunt toți miliardarii de prafuri care într-o zi, ca și Michael Jackson, vor crede că sunt Albe ca Zăpada și-și vor cumpăra racle de plastic, imitație de cleștar. Singurul prinț care i-a vizitat e inteligentul artificial cu alergie la penele de electricitate.

Și vă mai întreb o dată pe voi, producătorii de dulciuri românești, chiar nu vă e rușine? Poalele-n brâu îmi par azi o dovadă vie de excelență a inteligenței culinare.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Bomboane de pom”

  • Acum, având îm vedere lipsa de viziune a producătorilor de dulciuri, ar trebui să-i părăsim, să ne facem singuri, după rețetele bunicelor și a străbunicelor, dulciurile noastre moștenite. Poate că așa se vor trezi. Zic și eu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *