Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Breaza în postmodernism

În data de 25 septembrie, în România a fost Ziua Dăruirii. Este o sărbătoare marcată în țara noastră începând cu anul 2019. A apărut în calendarul nostru la inițiativa senatorului PSD Niculae Bădălău. Propunerea legislativă a fost adoptată de Senat la 17 septembrie 2018 şi de Camera Deputaţilor la 28 noiembrie 2018, Legea nr. 355/2018 fiind promulgată la 27 decembrie 2018.
Am primit și eu, în această zi, un dar la Breaza. A venit, prin curier, o carte interesantă: ,,Două expoziții despre postmodernism”, autor Aristotel Bunescu.
Evident, fiind delicat să fac judecăți de valoare despre o lucrare pe care o semnez, am ales altă soluție. Vă prezint aici micul studiu introductiv al albumului de artă, deoarece este vorba despre un album de pictură.

Din zborul cormoranului
Motto:
,,Cine crede-n zbor e stăpân peste zare” – Lucian Blaga

Într-o țară a paradoxurilor ca România, vom începe și noi altfel pentru a intra în atmosfera picturii. Cu două expoziții aparte. Una la Tokyo, iar a doua la New York.

În prima, amatorii de artă au fost invitați să ,,fure” lucrările de pe simeze. A fost un ,,experiment” menit să transforme relaţia dintre artişti şi public, a explicat pentru AFP Tota Hasegawa, iniţiatorul proiectului.

La a doua, deschisă la New York, oamenii care se dau în vânt după pictură au fost chemați la un vernisaj de artă invizibilă. Forte serioși, cu mâinile la spate, ei au ,,admirat” tablourile care nu se vedeau. Culmea este că s-au făcut și câteva achiziții la prețuri în dolari cu multe zerouri.

Acestea fiind scrise, putem trece la două expoziții adevărate ce poartă sigiliul de aur TRUICART EVENTS și reunite acum în valoroasa serie intitulată ,,Colecția arta noastră”. Adică ANGELO E UCCELLI, de la Montana și CORPO E ANIMA de la Slobozia.
Trăsătura lor comună este postmodernismul ce dorește să promoveze diversitatea și contradicția, după ce moderniștii au sperat să legifereze pentru totdeauna fundamentele artei.
Pledoaria este făcută de 27 de visători pe tărâmul sublim al experimentelor cromatice care provin din România, Grecia, Italia, Bulgaria, Ungaria şi Spania. Cu alte cuvinte, lucrări de pictură, grafică și artă decorativă ce dau o imagine relevantă a stadiului în care se află artele vizuale la nivel european. Creatorii sunt: Anastase Irina Otilia, Antochi Vasile Bogdănel, Bandi Manolache Cristian, Buzila Andreea Delia, Dogaru Adina, Donchev Konstantin, Enescu Truica Ioana, Garbis Hofman Adrian, Gospodinov Gospodin, Lungulescu Lila, Maric Ioan, Matei Aurelia, Mechkov Lubomir, Mermeze Sibil Ruxandra, Micu (Podoleanu) Adriana, Ősz Lucia Trancota, Pastuch Victoria Caraiman, Penkov Nikolai, Radian Mihaela, Rugescu Ana Maria, Rusu Carmen Cecilia, Saraci Vasile, Toma Petronela, Truica Dan Tudor – mulțumim pentru proiect – Țuțuianu Gheorghe, Vrapciu Paun Vladimir și Zahariev Venelin.
O copertă inspirată

Din zborul cormoranului peste granițe, simbol pe copertă, putem observa câteva tendințe principale ale picturii din statele continentului nostru. Tablourile sunt reunite în acest volum. Cartea va ajunge în biblioteci, colecții de artă ale creatorilor și criticilor, în muzee și galerii care se respectă. Fiecare în parte reprezintă o sticlă aruncată în apele viitorului. Acesta este, în viziunea mea, al doilea simbol prezent pe copertă – sticla. Peste decenii, cineva va lua din raft volumul. Pe cotor scrie ,,22 TRUICART EVENTS – COLECȚIA ARTA NOASRĂ”. Ia să vedem ce este aici ? Anul 2020 despre postmodernism. Oare cum arăta postmodernismul atunci ? Și descoperă tablourile din album.
Modelul Constantin Noica
Scriu aceste rânduri în 12 iulie, adică ziua de naștere a unui personaj special în viața mea, filosoful Constantin Noica. Mereu mă emoționez când mă gândesc la cugetătorul pe care l-am cunoscut la Păltinișul Sibiului, deasupra lumii. Noica spunea că este important cu ce idee ataci o sumă de oameni, evenimente, în acest caz tablouri, pe care dorești să le analizezi. Am ales viața lui Picasso. Pentru ce Picasso? Deoarece a fost recunoscut ca cel mai mare artist al secolului trecut, o figură centrală în istoria picturii.
Am asociat toți artiștii care au avut lucrări la Montana și Slobozia cu o etapă din creația lui Picasso.
La perioada clasică de tinerețe se înscriu trei colegi din Bulgaria. Lubomir Menchkov cu ,,Grădina”, Nicolai Penkov ,,Holiday” ,,Holiday I” și Valentin Zahariev cu ,,Landscape” și ,,Landscape I”.

Perioada Roz – Adina Dogaru cu peisajele sale dobrogene, declară: ,,Aparțin acestor meleaguri. Medgidia este orașul în care m-am născut. Admir cu mare atenție formele de relief specifice Dobrogei și lumina care le scaldă. Am abordat, în ultima perioadă, frumusețea peisajelor panoramice”. Vă lăsăm să admirați Dobrogea, fără pericolul de a vă infecta, cum se întâmplă la plajă.

Perioada albastră: Lungulescu Lia – un portret ,,Ely” și ,,Lumea macilor”. Da aici predomină albastrul cerului. Aici mai intră Micu (Podoleanu) Adriana cu cele două lucrări ale sale cu un profil de fată în fața geamului plouat, ori oameni pe stradă cu umbrele. Remarcăm, la perioada albastră, și pe Buzila Andreea-Delia cu siluetele umane din ,,Fără titlu”
Noul mediteraneism de la Picasso este reprezentat de Mihaela Radian, care are două lucrări despre anotimpuri. Este interesant cum le comentează artista: ,,Prima este formată din patru registre unul sub altul, fiecare sugerând mai mult prin culoare decât prin desen anotimpurile. Încep cu iarna, unde domină albul câmpului pustiu, cu ceva crengi golașe, deasupra plutește câte o pasăre neagră. Al doilea, culorile primăverii timpurii, cu fire de iarbă după deszăpezire; sub el e vara simbolizată de un lan de floarea soarelui, semnul arșiței (mult galben și orange și ici, colo stropi de albastru (cicoare). Ultimul panou, cel de jos, un covor de frunze în culorile toamnei. Anotimpurile femeii, simbolizând diverse etape ale vieții unei femei, de la visele tinerei inocente, plină de speranțe (mireasă, vârsta patimilor, a amorului și a maternității (roșu), apoi cea a vieții banale, cu rutina și frustrările ei, cu tot felul de greutăți și dezamăgiri (partea cu mult gri, negru) și ultimul capitol, cel al singurătății, văduvia, acum flori negre lăsate în jos ca un drapel în bernă”.

Suprarealismul este și el prezent în expozițiile noastre de câțiva creatori.
Perioada dominată de colaj la Picasso este marcată de portetele ,,Eu” și ,,Aici și acum”, semnate de Lia Lungulescu
La perioada cubismul analitic îl putem plasa pe bulgarul Gospodin Gospodinov cu ,,Bottles”, lucrare ce se regăsește pe coperta elegantului nostrum album pe care îl țineți în mână.
La alte materiale putem încadra liniștiți ,,Crilasida” de Rugescu Ana Maria. O lucrare valoroasă prin ingeniozitatea ei.
Perioada războiului, cu celebra pictură de mari dimensiuni ,,Guernica”, este ilustrată de lucrările lui Gheorghe Țuțuianu. El se ,,războiește” cu stilul academic prin două lucrări abstracte intitulate ,,Iluzie ambiguă”. Autorul ne relatează: ,,În timpul facultății, profesorul Cezar Atodiresei ne încuraja să abordăm și alte modalități de exprimare. De aici vine stilul abstract. Nu ai cum să ilustrezi o idee spre exemplu comunicare, ori de iluzie ambiguă decât prin stilul abstract”. Așa au apărut cele două lucrări cu semne circulare subțiri, ori mai groase de negru, una pe fond galben, alta pe fond alb.

Colegi cu Modigliani
Tot în 12 iulie, când ,,cioplesc” la acest text este este ziua de naștere a pictorului italian Amedeo Modigliani. Și noi avem nu numai două titluri de expoziție în limba italiană, dar și multe influențe ale coloriștilor peninsulari.
,,Lac la marginea pădurii” de Antochi Vasile Bogdanel este o piesă valoroasă la intersecția clasicului cu viziunea abstractă.
Saraci Vasile ne surprinde plăcut cu niște module esențiale, armonia contrastelor și trei siluete de femei în alb și negru.
Ceilalți pictori din expoziții adaugă noi carate la valoarea expozițiilor care nu se vor uita ușor, cu siguranță, de autori, comentatori, privitori. Este vorba de perioadele în care marele spaniol s-a ocupat de decorurile de teatru, ori de perioada în care a plecat din Barcelona la Paris, centrul lumii artistice.
Concluzii despre colegialitate
Dacă am început cu Lucian Blaga, să terminăm tot cu el. ,,Ce este cuvântul, orice cuvânt? Nimic, decât o rană a tăcerii”. Să terminăm deci cu rănile scriind ultimele rânduri.
Am intrat în lumea picturii cu multe speranțe. Unele au fost confirmate, dar am găsit aici și multă violență. Din cauza concurenței mari de la noi, pe piața vânzărilor de artă, în condițiile scăderii puterii de cumpărare, accentuată de pandemie, relațiile dintre pictori sunt foarte tensionate. Rareori găsești un cuvânt de încurajare între colegi, un ajutor, nici atât. Ei sunt deseori descriși ca ,,slăbuți”, ori ,,bine intenționați, dar…”. În acest context, familia artiștilor Ioana Enescu Truică și Dan Tudor Truică se remarcă prin tabere de creație pretutindeni în Europa și în țara noastră, expoziții cu vernisaje rafinate, precum și editarea unor albume în excelente condiții grafice. Îi felicităm în mod neformal.
Aici se termină prezentarea expozițiilor. Așa a intrat Breaza în postmodernism. O zi frumoasă tuturor!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii