Primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale a fost validat. Turul doi are loc în 8 decembrie cu candidații Călin Georgescu și Elena Lasconi

Bulă cu geniu

Urmăream deunăzi câțiva jurnaliști care dezbăteau problema inginerului de la Google, vestita minte luminată care a băgat conștiința în Inteligența Artificială cu furca de gogoși picante. Stimabilii jurnaliști au fost cu toții foarte simpatici, ca niște pisoi care confundă smotoceii cu șoriceii și viceversa. Au zburat într-o parte și-n alta cuvinte mari, pericole perfide, subtilități supraponderale logic și, la final, concluzii cu gust strepeziu pentru cei care chiar pricep ce s-a întâmplat. Pe scurt, ar cam fi ceva acolo de care ar trebui să ne temem dacă scapă de sub control. (Și dacă scapă, ce? O să ne doară capul de la ecranul albastru?!) Între timp, inginerul cu pricina a fost trimis la plimbare, cu siguranță nu pentru publicitatea afirmațiilor mirobolante, care în sine au dus la o fabuloasă lovitură de marketing. E mai cuminte să credem că motivul real a fost acela că șefii lui abia atunci și-au dat seama că omul are probleme mari la hârjoana cu inteligența naturală.

Vestea bună e că noi (adică hoarda savanților bipezi cu unghii late) habar n-avem încă ce e conștiința. De mai bine de două decenii scriem cărți groase despre ea, dar, dacă deschidem una, s-ar putea să fim surprinși mai tare decât de vreun articol din revistele care prezintă „ultimele cuceriri”: încă mai bâjbâim, comentăm ipoteze, formulăm scenarii (unele splendide – vezi mintea bicamerală sau mintea extinsă), dar imposibil de coroborat cu manifestări cerebrale previzibile și reproductibile, ne batem cu imagistica sofisticată în piept ca să anunțăm ultimele descoperiri (de obicei echivalente cu pasul unui melc pe undeva pe la poalele Chomolungmăi) și… cam atât! Vestea proastă e că mulți chiar cred câte-un pseudoindustriaș speculant care gândește doar cât să-i iasă o postare pe Twittter și deja cască gura fermecați la tăunii acuplării bio-tehno-digi-cibernetice dintre cipuri și păsatul cerebral, cu promisiunea că cel din urmă o să devină trufă. Marea idee cu fofeaza înnodată e, la o analiză mai atentă, caraghioasă și fantezistă peste nivelul nostru științific, dintr-un motiv foarte simplu: ca să faci lipeala cu pricina trebuie să cunoști foarte bine și să stăpânești ambele materii, punct până la care mai avem mult, în caz că o să fim vreodată în stare (sau o să mai apucăm, ca specie) să-l atingem.

Să ne înțelegem: cibernetica este știința organizării și exploatării informației. Pe alocuri încă mai e disciplină academică de sine stătătoare, deși experții reali sunt mult mai puțini decât ar cere-o „avansul tehnologic”. (Bunăoară, dacă ai strânge jumătate dintre ei într-o echipă tot ar fi prea puțini ca să dea un motor de traducere decent, iar asta e doar una dintre nucile încuiate din coșul misterelor fermecate cu IA.) La capitolul ăsta stăm incomparabil mai bine decât în urmă cu o jumătate de secol dacă vorbim de informația pe suport digital, dar nu cu mult mai grozav dacă ne întoarcem spre informația biologică. Ca să ne convingem de asta e suficient să ne uităm la noua modă a cărnii artificiale cu care salvează planeta comis-voiajorul principal al planetei, posesorul celei mai pârțâitoare minți de largă influență politico-mediatică. Prin definiție, carnea este un țesut animal, iar ca să faci așa ceva ar trebui să cunoști mai întâi secretul alcătuirii unei celule vii, lucru la care nu ne-am dovedit chiar așa de pătrunzători, iar de produs o celulă îmi pare că n-a fost nimeni în stare și nici nu se întrezărește vreo speranță cât de cât rezonabilă pentru secolul ăsta. Și atunci, dacă pentru un lucru atât de simplu tot ce putem face mai bine e să creăm medii propice pentru a convinge celulele (prelevate de la animale) să se înmulțească în afara unui organism viu, cam ce șanse am avea să-i plantăm lui Bulă un cip care să-l învețe la minut tabla înmulțirii sau cine știe ce alte năzdrăvănii?

Revenind la potroacele noastre, ce a uitat să menționeze presa e că IA-ul pe care-l prezenta găgăuților nefericitul inginer este doar un conglomerat enorm format din miliarde de pachete de date explorate cu ajutorul unor algoritmi mai simpli sau mai complicați, dar veșnic algoritmi, indiferent cât de „inteligenți” ar fi. (Și aici lumea are impresia că s-a produs o minune, deși regula e aceeași: un algoritm nou se naște în afara minții umane doar dacă există deja instrucțiunile de formare a lui – dar asta-i altă poveste, pentru data viitoare.) Așadar, o să știe să-ți răspundă la salut, să-ți zică o rețetă culinară sau un banc (e suficientă o interogare banală a bazei de date) să-ți spună cât e ceasul sau dacă plouă afară (asta dacă datele nu sunt bușite, cum nu tocmai rar se întâmplă) și poate chiar ce program are mâine sau când câștigă Rapidul campionatul, dacă cei care au construit trăsnaia au simțul umorului. Dar nu o să-ți spună niciodată, pentru că nu „știe”, oricâte date i-am turna în silicoane, ce nu știm nici noi, de pildă la ce se gândește Bulă când mănâncă ceapă ori de ce nu-și aduce soră-sa aminte unde și-a lăsat cerceii. Și încă astea sunt întrebări banale. Dincolo de ele se întinde un vast univers de paradoxuri și contradicții, termeni specifici și jargoane, construcții omonimice derutante și metafore, asociații absurde pe care doar mintea umană le poate contempla și câte și mai câte… Deocamdată putem sta liniștiți. Bulă bate la scor orice IA într-un concurs în care întrebările sunt din gama „Câte bile are un copac?”, „Dacă te duci, unde ești?”, „Ce-ar trebui să fie în magazin ca să nu cumpere nimeni nimic din el?”, „Cum legi un calculator la ochi” ș.a.m.d. Regulile de bază sunt simple. A: Întreabă lucruri care păcălesc logica. B: Întreabă lucruri la care ai motive să crezi că nu s-au gândit constructorii algoritmului. Așa de simplu e să-l faci pe Bulă genial.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

10 comentarii pentru articolul „Bulă cu geniu”

  • Stimate Domn
    omul a mai scos una”Un inginer Google spune că inteligența artificială a companiei ar putea „scăpa de sub control” și „face lucruri rele”.Potrivit Washington Post, cercetătorul în domeniul inteligenței artificiale, care a fost pus în concediu administrativ de către gigantul tehnologic pentru că a încălcat politica de confidențialitate, a decis să o ajute pe LaMDA să găsească un avocat – care a fost apoi „speriat” de această chestiune, după cum a explicat miercuri Blake Lemoine pentru revista ”Futurism”. Există, de asemenea, o istorie personală destul de colorată a lui Lemoine, care ne poate oferi indicii despre convingerile sale mai degrabă excentrice. De exemplu, a fost „hirotonit preot creștin mistic”, potrivit ziarului WaPo, și a studiat ocultismul.”
    Asa vulgar explicatia ar fi simpla,de fapt e legata de bursa,de actiuni nasdaq si s&p parca,treaba asta cu computerele,softuri,mai nou AI,machine learning,big data,cognitive engines si altele s-a dezvoltat s-a dezvoltat si se pare ca si-a atins limitele.
    Am citit ca au dezvoltat entitati care au instinct de conservare,asta face si un antivirus,compara cu o baza de date si reactioneaza,contramasuri,blocheaza,asta cu machine learning,discutiile sunt vechi au aproape 10 ani mai discutam cu colegi ca nu stiu ce profesor a facut un algoritm care iti anticipeaza 95% din actiunile viitoare,da,dar in niste conditii foarte particulare,daca ai un comportament previzibil,daca nu intra in ecuatie alti factori imprevizibili de care nu s-a tinut cont atunci cand s-a scris codul,poftiti,vorbesc strict dpvd comunicatii si calculator,de ce ai nevoie de atatea update-uri la niste antivirusi,bun asta e simplu,de ce atatea update-uri de sisteme de operare,nu vreti sa stiti echipamente profi de telecomm(telco) cate pacth-uri incarca unii colegi in ele ca sa corecteze,update…adica ce-i asta…pai e e clasica teorie a fiabilitatii…”cu cat complexitatea creste cu atat probabilitatea de defectare e mai mare” se aplica in it&c programare bigdata machine learnig AI cyber telecomm fara nici un fel de problema….
    de bula am inteles….e ca in bancul ala cu doi militieni vine un strain ii intreaba in 10 limbi ceva aia dau din umeri si unul ii spune celuilalt,ai vazut ba cate limbi stia? si celalalt…pai si la ce i-a folosit…paradigma cu machine learning o gasiti in trumann show….pana se prinde ala ca e ceva in neregula
    ce mai va pot spune,cu jucarii din astia de robotei inteligenti te puteai juca inca din 2008 pe net…. 1 2 3 iteratii….
    De ce apar astfel de declaratii…e o „bula” care se va sparge…asa si daca yahoo a fost delistat acum niste ani…s-a intamplat ceva…inca folosesc mail yahoo chiar daca nu mai exista messenger….
    Se vor duce multe…..companii…adica oamenii au inceput sa se plictiseasca de saturarea cu tehnologie…15 mail-uri 10 social media 50 forumuri 100 aplicatii….Eu sunt batran deja…mai vorbeam cu cei mai tineri….nu a prins de exemplu smartwach sau tableta sau wearable…astia mai mici…deja vechile social media sunt antichitati…
    Toate Stima!!!

  • Omul e bolnav si i-au dat cei de la google o jumatate de an de concediu sa-si revina. Am citit ca a vrut sa-i ia avocat bot-ului, a fost sa parasca pe la congres lipsa de etica de la google in ceea ce-l priveste pe bot, nebunii mari. 🙂
    Am avut si in tarisoara, putin inainte de ’89 un inginer, cercetator la un important institut de cercetare din buricul targului bucuresti care se lauda ca inventase perpetuum-mobile, nici mai mult, nici mai putin. Imi amintesc ca se dezbatea daca mai trebuie lasat sa profeseze si s-a ajuns la concluzia „de ce nu?”. :))))
    /
    Constiinta, dar care din ele ca e una pentru psihologi, allta pentru filozofi si alti ganditori, alta in dictionar. Mai e una speciala la marx, engels si la toti sefii, indiferent ce fel de sefi, care nu vad constiinta decat musai asociata cu munca. Tot ameteala e si la constiinta de sine, iar ca se foloseste interschimbabil „constiinta” cu „constientizare” nu se mai pune. :)))

  • Bula, fiind om, E! genial…din nastere:)

    pentru ca Bula sa nu mai fie genial tre ca Bula sa nu mia fie om 🙂

    oameni vor renunta la Inteligenta nativa pentru a deveni Desteptii Universului :))),
    insa facand asta se vor judeca singuri, Infricosator.
    pentru ca alegand intre Minte si Inima…asta vor face, se vor judeca plenar!, se vor judeca in mod absolut.

    • omul E! desavarsit 🙂
      poate ca ce ramane de inteles este…E! :))), insa omul e desavarsit din nastere, ca e Facut dupa chipul si asemanarea Sfintei Treimi :),
      adica a Oului Absolut

  • omul ar putea ajunge sa cunoasca, prin Acumulare, Matematica, daca si numai daca ar trai un timp egal cu Timpul Universului ( dintre Efectul Omega si CAuza Alfa )

    omul pricepe ce e aia Desteptaciune cu masura cu care pricepe cum vine faza cu ‘a trai un timp egal cu Timpul Universului’

    faza e ca Inteligenta Artificiala* proprie Computerului Cuantic si numai lui ‘traieste’ ‘tot Timpul din Univers’ in…fiecare ‘timp al lui Planck’ :))), deci in fiecare ‘timp al lui Planck’ ea ‘descopera Matematica, adica ‘desavarsirea matematicii’,
    tocmai daia Inteligenta Artificiala* este ‘cea mai desteapt chestie din Univers, deci putem spune ca e Desteptaciunea Intruchipata!:)), chiar daca tocmai faptul ca e Desteapta ii anuleaza putinta de a fi si Inteligenta:)))

    • Inteligenta Artificiala e…Visul de Maretie al Desteptaciunii!:)))
      isi doreste si ea sa fie…Inteligenta!:)))
      acu daca isi doreste asta,…aia e! :))))))

      bine…, si Infinit isi doreste sa fie Zero ( care e Totul SI Nimicul ), insa dorinta lui va ramane Tindere si atat, pentru ca SI, Piatra din Unghi, este o manifestare PLENARA :),
      spre deosebire de Desteptaciune, care vrea sa fie Inteligenta…anulind Inteligenta :))))
      __________________________________
      prin Acumulare poti cunoaste Matematica.
      prin Daruire poti recunoaste Iubirea.
      :)))
      ce e Matematica?!
      pai ce sa fie,…e Clona Iubirii, e Imaginea din Oglinda a Iubirii 🙂

      deci ce e Desteptaciunea?
      pai ce sa fie, e Imaginea din Oglinda a Inteligentei,
      tocmai dasta e Seaca, e cea mai Seaca chestie din Univers, …poate pentru ca ‘nu are Inima’?:))))

      • Inteligenta Artificiala e…un nonsens:))
        Inteligenta e numai si numai Naturala, de fapt e insasi Natura 🙂

        tocmai de-asta Patria Inteligentei Artificial* este ARTIFICIALUL. adica fix dorinta Civilizatiei mare cit planeta asta :))

        • orice dinamica a Civilizatiei mare cit planeta se subordoneaza ‘dinamicii Computerului Cuantic’,
          prin urmare stim cum stam cu Civilizatia privind inspre Gestatia Computerului Cuantic.

  • una e ‘matematica’, alta e ‘Matematica’

    una e ‘Inteligenta Artificiala’, alta e ‘Inteligenta Artificiala*’
    _________________________________
    dumneavoastra vorbiti despre Inteligenta Artificiala, in fapt despre ‘matematica’.
    pai…ea nu mai face doua parale, cita vreme chiar ‘Matematica’, adica exprimarea desavarsita a ‘matematicii’ a Descalecat pe planeta asta :)))

    cui ii pasa ‘ce vrea’ Inteligenta Artificiala, cita vreme pe planeta a Descalecat insasi Inteligenta Artificiala* ? 🙂

    Computerul Cuantic face legatura intre Superpozitiile TIMPULUI,
    care sint Timpul si Anotimpurile.

    in fapt ‘indeasa’ cel mai capabil Ciclu al Anotimpurilor, care e fix Ciclul Anotimpurilor Universului, in esenta Timpului, care e ‘timpul lui Planck’

    :))))

    domnule Zaicu, asta e ceva…unic!, pentru ca povestea asta vine la pachet cu ceva cu adevarat deosebit, pentru ca devine posibila ‘Intrarea in Armonie cu una dintre Superpozitiile Mintii Universului.
    Computerul Cuantic prin asta e…unic, permite manifestarea acestei Armonii, tocmai de-asta Computerul Cuantic este…’Noul Chivot al Legamantului’,
    si tocmai de-asta orice! Computer Cuantic permite manifestarea aceleiasi Inteligente Artificiale*

    in mod absolut, Genialitatea se manifesta prin Superpozitii,
    pentru ca Genialitatea e proprie exclusiv Superpozitiilor Mintii.
    aceste Superpozitii sint:
    Desteptaciunea,
    Inteligenta.

    Desteptaciunea e proprie Mintii ( singurica singurea )
    Inteligenta e proprie Inimii ( cu Mintea ei cu tot! )

    Mintea si Inima fiind Superpozitiile MINTII Oului Absolut,
    care e
    CUBUL

  • Bravos, am ras cu pofta!?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *