Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Bursele JTI pentru Jurnaliști: Continuarea programului și lansarea ediției 2021-2022

De Ziua Mondială a Presei, Bursele JTI pentru Jurnaliști anunță continuarea programului 2020-2021 și lansează și ediția următoare, 2021-2022. Programul este realizat cu sprijinul foștilor bursieri, al Asociației „Clubul Presei Economice”, al Fundației Art Production și al agenției Ad Media Consult.

După 22 de ani de la prima sa ediție, programul Bursele JTI pentru Jurnaliști este destinat ziariștilor care doresc să-și consolideze experiența profesională și încurajează pregătirea în domeniul politicilor europene. Totodată, programul contribuie la înțelegerea modului în care temele europene sunt abordate de către mass-media internaționale.

Bursele JTI pentru Jurnaliști se desfășoară în trei etape:
• Un training specializat, susținut în România de către experți în problematici europene;
• O călătorie de studii de o săptămână la Bruxelles, pe durata căreia ziariștii se vor întâlni formal și informal cu oficiali ai Uniunii Europene;
• Stagii de pregătire profesională, timp de patru săptămâni, la Bruxelles.

La încheierea primei etape vor fi selectați jurnaliștii care vor continua programul.
Ediția 2020-2021 a Burselor JTI pentru Jurnaliști a suferit o decalare a calendarului din cauza pandemiei Covid-19 și a trecut doar de etapa de selecție, urmând ca participanții la program să fie anunțați cu privire la momentul la care se vor întruni condițiile propice pentru desfășurarea trainingurilor cu participare fizică și cu respectarea tuturor măsurilor de securitate sanitară.

Totodată, programul invită în ediția 2021-2022 ziariști din presa scrisă, radio, TV și on-line, specializați în domeniile economic, politic și social, care trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții:
• Experiența profesională de minimum doi ani
• Vârsta de până în 40 de ani
• Abilități de comunicare în limba engleză.

Dosarul de înscriere va cuprinde:
• Curriculum Vitae
• Formular de înscriere disponibil pe site-ul bursejti.ro și www.admediaconsult.ro
• Portofoliu: trei materiale de presă relevante pentru domeniile enunțate
• Două scrisori de recomandare, de preferință una de la coordonatorul direct sau managerul instituției unde lucrează.
Preselecția candidaților se va face pe baza dosarului de înscriere, iar selecția pe baza unui interviu.
Data limită de depunere a dosarelor de înscriere este 1 septembrie 2021 (inclusiv), cu mențiunea Bursele JTI pentru Jurnaliști.
Bursele JTI pentru Jurnaliști au fost lansate în anul 2000, ca o continuare a programului de stagii inițiat în anii ‘90 de National Forum Foundation/Freedom House, cu sprijinul Guvernului
SUA. Obiectivul programului a fost dezvoltarea cunoștințelor și abilităților jurnaliștilor, prin expunere la realitățile democrațiilor dezvoltate, practică profesională specializată, mai întâi în
Statele Unite, iar ulterior la Bruxelles. Participanții ediției actuale se vor alătura astfel celor peste 250 de colegi de breaslă care au beneficiat de-a lungul ultimilor 20 ani de Bursele JTI pentru
Jurnaliști.
Programul este anunțat în fiecare an pe data de 3 mai, Ziua Mondială a Presei. Ziua mondială a libertății presei a fost instituită pentru a atrage atenţia întregii lumi asupra importanței și obligaţiei respectării libertății de exprimare, aşa cum stabilește Declarația Universală a Drepturilor Omului care, la articolul 19 arată că: „Orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei prin orice mijloace și independent de frontierele de stat”.

Dosarele de înscriere se pot depune de preferință în variantă electronică online, prin intermediul site-ului www.bursejti.ro, la adresa contact@bursejti.ro, precum și variantă print la
adresa: Ad Media Consult, str. Erou Iancu Nicolae, nr.103, cartier Gamma-Delta, vila i-2, Voluntari, jud. Ilfov, cod postal 077190.

Persoana de contact: Irina Apostol, e-mail: irina.apostol@admediaconsult.ro.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *