În tramvaiul copt de căldură, cîţiva inşi se contrazic pe tema încălzirii globale.
Prin tavanul spart, plutesc înăuntru, fără să le treacă prin cap o clipă că ar putea fi enervanţi, mîţişorii veniţi din Bărăgan să cucerească Bucureştiul. Un neon de pe la mijloc, desprins din încheieturi, clămpăne ritmic. E o căldură murdară, sîcîitoare. Tramvaiul goneşte furios, ca şi cum ar vrea să se sinucidă cu călători cu tot. Tremură din toate încheieturile, zdrăngăne amarnic din componentele care-l scot din sărite. Un nor de praf, ridicat de pe podele, stă neclintit în aer.
Toată lumea tuşeşte.
Tuşeşte şi înjură pe rupte.
Prin staţii vatmanul se străduieşte din răsputeri să facă faţă năvalei asediatoare.
— Oameni buni! – răcneşte el, mai sînt trei tramvaie în urmă, nu vă mai îmbulziţi în ăsta!
Atmosfera e încordată.
Miroase a praf de puşcă.
— Nu te supăra, domnule! face o femeie de vîrstă indecisă, nu te mai lăsa pe mine, opune şi dumneata rezistenţă.
Omul nu numai că nu vrea să opună rezistenţă, dar se arată şi indignat de observaţie. Părerea lui e că dacă nu se lasă pe doamna, cei de pe scară vor pica jos, ca boabele de pe un ciorchine smuls de pe butuc. Mai încolo, discuţia dintre un domn şi o tînără doamnă a atins punctul critic al înjurăturilor. Ca să nu treacă la palme, domnul o ia spre uşa din faţă. Croindu-şi drum prin balamuc, îi mai trece enervarea. Tînăra doamnă caută disperată sprijinul opiniei publice. Nu-i sare nimeni în ajutor. Unei mahalagioaice ţinînd în mînă o plasă cu morcovi plini de pămînt i se face milă:
— Nu te pune şi dumneata cu un nenorocit de beţiv! o sfătuieşte ea cu voce joasă, să n-o audă împricinatul.
— Păi ce crede el, răspunde tînăra doamnă, că-şi poate face de cap, mai e şi opinia publică!
Participanţii la talk-show-ul despre încălzirea globală au trecut la capitolul:
Ce frumos e la ţară!
Unul dintre ei, un ins între două vîrste, cu cravată de plastic, roşu la faţă, îi ia din scurt pe cei doi, ţărani veniţi la Bucureşti:
— De ce n-aţi rămas acolo, că de aia stăm prost cu agricultura?!
Cel anchetat, un bărbat cu un gît înalt şi subţire, cu ceafa arsă de soare, se mută timid de pe un picior pe altul. Tovarăşul lui, tînăr şi îndrăzneţ, zice că, da, acum ne luaţi din scurt, că de ce n-am rămas, păi, să văd eu, bucureştean, dînd cu cazmaua pe şantier, că toţi s-au făcut azi domni!
— Da, toţi s-au făcut domni! răcneşte insul pînă acum timid, devenit brusc erou.
— Alo, nene! izbucneşte unul, care stă cîteva scaune mai în spate, nu poţi să vorbeşti mai încet?! Mă gîdili în urechi şi-mi vine să mă zbengui.
Anchetatorul îi aruncă o privire scurtă, dispreţuitoare gen, nu merită să-ţi pierzi vremea cu mojicii, şi se întoarce la discuţia întreruptă.
La un stop, vatmanul nu mai poate frîna la timp.
Năpustindu-se în intersecţie, tramvaiul loveşte un automobil care circula regulamentar.
Din tramvaiul căzut pe lat, călătorii scot capul ferestre, ca pe nişte oberlihturi, pentru a vedea dacă a murit cineva.
Un comentariu pentru articolul „Călătorii scot capul pe ferestre”