Ușor, ușor, trec și sărbătorile de iarnă. Dar, pentru mine atmosfera sărbătorească continuă cotidian datorită artiștilor pe care am ocazia să îi aduc în centrul atenției.
Astăzi spre exemplu, am o bucurie aparte, luminoasă, deoarece invitata zilei este o artistă cu mai multe fațete strălucitoare. Doamna Camelia Crăciun din Brașov.
–Ce cuprinde bilanțul dvs artistic pe anul 2023?
-Sunt o norocoasă, pe drumul meu, am avut șansa să cunosc persoanele potrivite care m-au ajutat sa descopăr libertatea, bucuria și frumosul.
Le mulțumesc tuturor profesorilor mei, care m-au îndrumat din 2010, la Școala de Artă din Brașov, unde am urmat în paralel secțiile pictura clasa prof Mattis (11 ani), sculptura clasa prof. Ferent (4 ani), în prezent iconografie clasa prof. Gliga (anul 3) și artă fotografică clasa prof. Corina Drăgan (anul 2). Totodată am avut oportunitatea să fac și cursuri de ikebana și ceramica asiatică.
Una peste alta, în 2023 am reușit să expun Universurile mele, a 13-a expoziție de pictură, toate la galeria KronArt, mulțumesc pe această cale domnului Gabriel Stan pentru susținerea și îndrumarea primite. Câteva lucrări le-am expus și la Bienala albastră precum și în cadrul concursului ”E-Vizual ART Debut”.
Și drumul meu continuă, momentan pregătesc o nouă expoziție de pictură și fotografie.
Mulțumesc tuturor care mă urmăresc și susțin pe mediile on-line ( mai jos coordonatele mele) .
Camelia Crăciun
Kam Arts& Happiness
https://www.kamartshappiness.ro/
https://www.facebook.com/kamartsandhappiness
https://www.instagram.com/kam_arts_happiness/
Am atașat o selecție din lucrările mele….Vă mulțumesc mult.
-Și noi vă mulțumim frumos și vă dorim un an fructuos! Ca să rimeze.
Lasă un răspuns