După 70 de zile, campania cristoiublog făcută pentru cele 115 milioane de măști pentru persoanele defavorizate se încheie.
Naguma Medical Supply, firma care a câștigat contractul, susține că a livrat aproape 50 de milioane de măști, urmând ca alte 53 milioane de măști să fie livrate până la finalul săptămânii viitoare. Compania amenință guvernul că va cere penalizări de 66 milioane de lei dacă ministerul Sănătății va rezilia contractul. Și mai spune că nu a primit nicio notificare de la minister să urgenteze comanda. Președintele Iohannis a privit cu calm toată această situație, fără îngrijorare că, mai mult de două luni, oamenii fără venituri nu au avut măști, deși el spunea, la fiecare apariție, „Purtați masă!”
Clarificare comentarii:
Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!
Lasă un răspuns