Klaus Iohannis: Am decis să convoc mâine o ședință cu toți responsabilii guvernamentali implicați în gestionarea pandemiei, pentru instituirea unor măsuri clare, restrictive

Când ne uităm în oglindă, vedem că suntem fără de păcat. Și ne este suficient

Sâmbătă seara. Stația de metrou Constantin Brâncoveanu. Un tânăr slăbuț, destul de bine îmbrăcat, se plimba ca în cușcă și își frământa mâinile, se prindea de cap, era clar extrem de bulversat. După ce m-a observat că l-am privit, s-a apropiat și, precum un câine bătut și alungat, împreunându-și mâinile mi-a spus: „Vă rog să mă ascultați, atât vă rog să mă ascultați. Nimeni nu mă ascultă”. Mi-am dat seama că este în sevraj. „Vă ascult, dar să știți că nu, nu am bani. Sunt toți pe card”, i-am răspuns. „Mă puteți asculta, vă implor?” „Da, pot”. „Vă mulțumesc, sunteți singura persoană care vrea să mă asculte. Ce să fac? O cresc singur pe sora mea, proprietarul ne dă afară din casă”. Și mi-a spus povestea cu mama care a murit, tatăl pe care nu l-a cunoscut niciodată. A venit trenul și oamenii au coborât și au și început să urce. Am făcut un pas spre ușă și l-am privit. Rămăsese cu mâinile împreunate și cu ochii țintă la mine. M-am întors când se făcea anunțul de închidere a ușilor. Am simțit că cedez și că îi voi da bani. „Nu, nu este o soluție, nu-l ajut cu nimic”, mi-am spus. Trenul pleca, am rămas doar noi doi pe peron. Deși am fost tâlhărită pe stradă, bănuiesc că tot de un tânăr în sevraj, nu mi-a fost frică și am simțit că băiatul acesta chiar caută ajutor, dar nu o poate spune. L-am întrebat câți ani are sora lui, mi-a spus că 14 și el 20. L-am sfătuit să apeleze la Protecția Copilului, dar a spus că îi vor lua sora. „Poate că ai o soră, poate că situația este așa. Dar eu știu ce ai”. Și-a plecat ochii, s-a dus lângă un stâlp, s-a așezat pe vine și-a prins capul în mâini și a început să plângă. M-am aplecat, i-am ridicat bărbia și l-am privit în ochi. Știți ce am văzut? Am văzut un amestec ciudat de candoare, de fiară rănită, de tristețe, de oboseală. Mă putea lovi, dar nu a făcut-o. Plângea. În tăcere. Lacrimile i se împleteau în barbă. Între timp, au început să vină și alți călători. Unii ne priveau absenți, alții ne ocoleau. Am auzit înfundat de la cineva: „Un drogat!”. Putea să nu fie așa. Putea fi un copil care și-a pierdut mama, putea fi unul căruia i s-a făcut rău. „Trebuie să mergi la spital! Trebuie să te salvezi! Ai toată viața înainte!”, i-am spus. Da, știu. Sunt sfaturi clișeu. Ca atunci când cineva ne spune că-i este rău și aruncăm „du-te la doctor!”. „Dacă nu poți singur, caută pe cineva să te salveze”, i-am mai spus. A dat să mă prindă de mână, dar și-a retras degete, deși nu m-am ferit. A murmurat: „Nu găsesc pe nimeni care să vrea să mă salveze”. „Ba da, trebuie să fie cineva”. A venit un alt tren. I-am pus mâna pe umăr și l-am bătut ușor, apoi am urcat. L-am privit din ușă. Rămăsese acolo, ghemuit, ca un bagaj abandonat.

Știu că veți spune că sunt o mulțime de tineri ca el, că este vina lor, că este vina părinților, a școlii. Cu siguranță așa este și aceste cazuri se vor înmulți. Și mereu va fi vina cuiva, mereu ne vom feri de ei. Unii vor ataca, alții vor înnebuni, alții vor pieri fără să moară.

După ce am fost tâlhărită, am făcut un reportaj despre sălile de jocuri de noroc, aproape tot atât de multe pe o stradă ca farmaciile și băncile. O doamnă care lucra acolo mi-a spus că se face o mare greșeală. „Unii sunt în stare să iasă de aici și să dea cuiva în cap să aibă bani de un jeton. Vă dați seama? Ar lua o viață pentru un jeton”.

Putem face foarte multe teorii, putem trage concluzii moralizatoare, putem judeca sau putem fi indiferenți. Putem să le aruncăm un ban și să credem că tocmai am fost izbăviți și iertați pentru greșeli. Pentru că, mereu, noi, când ne uităm în oglindă, vedem că suntem fără de păcat. Și ne este suficient.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „Când ne uităm în oglindă, vedem că suntem fără de păcat. Și ne este suficient”

  • Întrebarea care se pune este urmatoarea: cititorii dv. care au si obiceiul sa comenteze sunt absenti de data aceasta pentru ca va dau dreptate si se simt vinovati, sau pentru ca ei, atunci când se uita în oglinda, sunt de acord doar cu prima jumatate din ceea ce ati concluzionat: „Pentru că, mereu, noi, când ne uităm în oglindă, vedem că suntem fără de păcat. Și ne este suficient.” Eu va aprob în întregime si va felicit pentru textul la care merita sa meditam. Tot timpul, nu doar în Saptamâna Mare.
    Întâmplarea face sa cunosc foarte bine o familie în care fiul ajunsese dependent de etnobotanice. Necazul lor a fost inimaginabil, a fost nevoie de foarte multa vreme ca, în urma unor actiuni traumatizante, sa reuseasca sa-si recupereze copilul, sa-l aduca în lumea celor sanatosi, rationali. Personajul dv. nu are aceasta sansa si tragedia este ca sunt multi ca el.
    Vinovati sunt în primul rând legiuitorii, oameni politici care gresesc fie pentru ca sunt corupti, fie pentru ca, pur si simplu sunt niste incapabili, indolenti, inconstienti… dar vinovati suntem si noi, cei care vedem în oglinda doar ceea ce ne place. „Și ne este suficient.”
    https://www.vice.com/ro/article/vbk5j9/etnobotanicele-legale-in-romania

    • P.S. Ati citit comentariile de azi de la editorialul domnului Cristoiu?

  • „Vrem o tara ca afara!”. Remember? Iata, acum o avem!

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog