Cândva, cea mai mare, cea mai bogată și cea mai puternică națiune. Structuri informative din Franţa

În istoria lumii, Franţa a fost o mare putere: culturală, politică, economică şi, implicit, în războiul secret. În plan extern, Franţa s-a manifestat activ în direcţia „asumării responsabilităţii sale istorice“. Tradiţiile istorice privind activitatea de informaţii coboară în timp până în epoca ocupării Galiei de către romani, în secolul I î. Hr., şi transformării ei într-o provincie condusă de un Proconsul. Perioada carolingiană (751-987) marchează apariţia, în cadrul birocraţiei instituţionale, unor consilieri care aveau, printre alte misiuni, şi pe aceea de supraveghere a străinilor, activitate ce presupunea organizarea unor acţiuni cu caracter informativ. Hugo Capet (987-996) a înfiinţat poliţia Parisului, care avea şi atribuţii de supraveghere. Domnia lui Filip al II-lea August (1180- 1223) a adus, în contextul consolidării şi expansiunii statului francez, o creştere a interesului faţă de activităţile de informaţii în domeniul militar.

Filip cel Frumos (1285-1314) s-a implicat direct în selectarea unor oameni de încredere pe care să-i folosească în misiuni confidenţiale în ţară şi în regatele vecine. Cronica domniei acestui rege consemnează prima operaţiune complexă de recrutare a unui agent special din rândul nobilimii engleze: Sir Thomas Tuberville. Căzut prizonier şi anchetat cu stăruinţă pentru a se obţine informaţii cu privire la curtea engleză, el este, în cele din urmă, determinat să colaboreze cu francezii, care au îmbinat şantajul cu oferta unor generoase stipendii. Misiunea încredinţată a fost aceea de a obţine informaţii de la curtea lui Eduard I (1272-1307) şi de a-i instiga pe galezi şi scoţieni să se răscoale. Ajuns consilier regal, Tuberville este deconspirat ca urmare a interceptării unei scrisori trimise în Franţa şi este condamnat la moarte. Episodul este semnificativ datorită informaţiilor referitoare la preocuparea sistematică a curţii franceze de a avea întâietatea şi în planul războiului secret. Această preocupare va da roade şi în confruntarea cu Papalitatea şi cu Ordinul Templierilor, care a implicat contrapunerea funcţiilor structurilor informative laice cu cele informative ale bisericii catolice. Deşi rezultatele obţinute au fost pozitive, nu s-a ajuns la constituirea unor structuri specializate, atât din lipsă de fonduri, cât mai ales din reticenţa justificată de etica cavalerească a timpului, care condamna astfel de îndeletniciri ca fiind neonorabile. În cele din urmă, pragmatismul a prevalat asupra reticenţelor de ordin moral. Istoria domniei lui Ludovic al XI-lea (1461-1483) consemnează existenţa unui adevărat „serviciu de informaţii externe“ al regelui, care plătea generos membri ai Consiliului Regal Englez pentru a obţine informaţii din intimitatea regelui englez Eduard al IV-lea (1471-1483).

Perioada domniei regelui Henric al IV-lea (1589-1610) a adăugat acumulărilor anterioare accentuarea laturii contrainformative în activitatea de informaţii în contextul frecventelor comploturi urzite de Spania şi Ordinul Iezuiţilor pentru a-l înlătura pe regele care revenise la catolicism, pentru a înfrânge rezistenţa Parisului, ultimul obstacol între el şi tronul Franţei. Cu toate eforturile, la 13 mai 1610, Henric al IV-lea a căzut victimă unui atentator, în spatele căruia se aflau iezuiţii. Acesta, pe nume Ravaillac, a fost judecat la ordinul Mariei de Medici, pentru a apărea ca singurul vinovat şi a şterge urmele complotului.

espionage-in-Medieval-Europe

Foto: https://www.quora.com/What-did-espionage-look-like-in-Medieval-Europe