România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi portofoliul Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie

Căţeluşa

Iau de-acasă, într-o pungă de plastic, nişte oase cu destulă carne pentru a ispiti un cîine. Chiar şi unul răsfăţat de pensionarele cartierului.
De cum ies, supunîndu-se legii descoperite de Pavlov, căţeluşa Martinica se ia după mine, făcînd lipa-lipa pe asfaltul sfîrtecat de gropi.
Deşert oasele în iarba din Părculeţ.
Căţeluşa se apropie prudentă. Convinsă că nu e o capcană, capătă curaj. Ia un os în gură şi-l duce în spatele boscheţilor. Cu intenţia clară de a-l pune deoparte, dînd curs zicalei omeneşti, valabile şi la cîini:
Strînge bani albi pentru zile negre!

Se întoarce să le ia şi pe celelalte. Tot unul cîte unul. Dîndu-şi seama că nu mai ştie unde le-a lăsat, prinde a umbla cu botul prin frunze. Botul ţine de mînă. Profit de superioritatea mea intelectuală, certificată, printre alţii, de Darwin, şi i le arăt. După cîteva clipe de şovăială, Martinica se năpusteşte asupra grămăjoarei, chinuindu-se s-o ia pe toată.
Ar fi cazul să exclam:
Ce tîmpită!
Nu-mi pot permite însă aşa ceva cu o căţeluşă.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

4 comentarii pentru articolul „Căţeluşa”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *